Admirat în străinătate, Castelul Corvinilor de la Hunedoara este ignorat în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Corvinilor. Foto: D. Guţă
Castelul Corvinilor. Foto: D. Guţă

Un nou clasament mondial aşează Castelul Corvinilor în top 10 monumente fascinante. După ce a ocupat locul trei, în topul celor mai înfricoşătoare destinaţii turistice, castelul este iar în atenţia străinilor.

Un nou clasament al celor mai fascinante destinaţii turistice ale lumii, realizat de site-ul oddies.com, clasează castelul medieval de la Hunedoara pe poziţia a şasea.

Potrivit administratorilor site-ului, fascinaţia castelului Corvinului este dată de faptul că aici a fost ţinut prizonier, timp de şapte ani, contele Dracula. „Localizat în Hunedoara, România, Castelul Huniazilor a fost parte a Principatului Transilvaniei şi se crede că acesta este locul în care Vlad al lll-lea al Valahiei (cunoscut ca Dracula) a fost ţinut prizonier timp de şapte ani, după ce a fost detronat în 1462”, se arată în prezentarea făcută castelului.

Primele cinci poziţiţii ale acestui top au fost ocupate de Palatul Potala din Tibet, Mont Saint Michel – Franţa, Castelul Predjamski din Slovenia, Castelul Neuschwanstein – Germania şi Castelul Matsumoto, din Japonia.

Dincolo de admiraţia pe care Castelul Corvinilor o stârneşte străinilor, potenţialul enorm al acestui obiectiv turistic este departe de a fi exploatat la adevărata sa valoare. Cu o medie anuală de 120.000 de turişti şi încasări de 700.000 de lei din vânzarea de bilete, Castelul Corvinilor este cu mult în urma castelului Potala din Tibet, unde numărul vizitatorilor este restricţionat la 2.300 pe zi. Şi în aceste condiţii, castelul tibetan primeşte peste 800.000 de vizitatori anual.

Lucrări oprite
Turiştii străini care ajung aici se plâng de starea proastă a drumurilor şi de mizeria din jurul Castelului. „Drumurile sunt proaste şi fără GPS-ul care să îmi arate Hunedoara, nu cred că m-aş fi descurcat să ajung la castel. Totuşi, efortul a meritat“, a spus Martin Schell, un austriac venit cu familia în vizită.
O altă mare problemă este că, la mai bine de 14 ani de la începerea lucrărilor de restaurare, acestea au fost sistate de Ministerul Culturii.

„În 14 ani s-au alocat circa 2,5 milioane de euro pentru lucrări de restaurare. În urmă cu două luni, Ministerul Culturii a oprit aceste lucrări. Şi asta din cauză că proiectul avea mai multe vicii de procedură. Nu se ştie când vor fi reluate aceste lucrări”, a spus Nicolae Cerişer, directorul castelului. În prezent, multe dintre încăperile aripii sudice a castelului medieval sunt inaccesibile publicului, din cauza degradării. Şi Marius Badiu, preşedintele Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, este nemulţumit de stoparea lucrărilor. „În ciuda promovării de care se bucură monumentul, faptul că proiectele de restaurare nu au fost duse la bun sfârşit produce un mare deserviciu turismului”, spune Badiu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite