Vloggeriţa care creează bijuterii handmade şi face carieră cu o platformă educaţională online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Lăcustă alături de elevii săi Foto: arhiva personală
Dana Lăcustă alături de elevii săi Foto: arhiva personală

Dana Lăcustă, profesoară de franceză, este urmărită de mii de oameni în mediul online. Tânăra întreţine o platformă educaţională, unde predă lecţii despre cum să înveţi o limbă străină, cum să te organizezi mai bine în viaţa cotidiană, dar a conceput şi metode eficiente de învăţare, dedicate atât elevilor, cât şi profesorilor.

Dana Lăcustă (25 de ani), absolventă a Facultăţii de Litere din Iaşi, la specializarea Franceză-Română, are un master la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi în Traductologie şi a predat pentru câţiva ani franceza la o şcoală din comuna Rediu, dar şi la o şcoală din oraşul Galaţi. „A fost prima mea experienţă ca profesor şi pot spune că a fost extraordinar. La Rediu m-am simţit ca într-o familie care are încredere în tine. Tot acolo am obţinut şi cele mai multe rezultate cu elevii, care erau foarte ataşaţi de mine“, îşi aminteşte tânăra.

A reuşit să schimbe destinele multor copii – dintre care unii erau chiar violenţi –prin modul său deschis de a fi şi capacitatea de a le transmite elevilor săi că pot face mai mult decât demonstrează în prezent şi trebuie să muncească pentru a-şi valorifica potenţialul. 

Un exemplu în acest sens este o elevă care refuza să răspundă la întrebările profesorilor şi stătea mai mult retrasă în bancă, iar uneori avea şi ieşiri violente. Dana a reuşit, prin motivări permanente, să-i câştige încrederea, astfel încât fata a ajuns finalmente să ridice singură mâna şi să ceară să fie scoasă la tablă pentru a discuta lecţia.

„Eu, la clasă, îmbinam lucrul manual cu mişcările corpului, cu desenatul şi cântatul, la care se adaugă, evident, şi limba străină. După ce copiii coseau sau pictau ceva, foloseam şi partea cotidiană, adică aplicaţii de pe calculator. Am adus odată la clasă nişte beţe, cu care i-am învăţat pe copii cum să «pescuiască» verbe. Vreau să vă spun că toţi elevii voiau să «pescuiască» cuvinte, chiar şi cei care nu doreau să iasă niciodată la tablă sau să participe la lecţii“, descrie tânăra metodele inedite, dar eficiente pe care le folosea la clasă, pentru a le stârni copiilor interesul faţă de limba franceză. 

De altfel, colegii săi profesori o cunoşteau foarte bine pe Dana după „arsenalul“ cu care venea în fiecare zi la şcoală, pornind de la o boxă până la tot soiul de materiale prin care transforma ora de franceză într-o experienţă interactivă pentru elevii săi. Mărturiseşte că a fost nevoită să plece din şcoală din cauza modului în care sunt priviţi şi trataţi profesorii de către cei din conducere, dar a rămas în învăţământ, fiind actualmente ceea ce se numeşte profesor virtual.

Mii de urmăritori online

Recunoaşte că iniţial i-a fost puţin teamă că nu va avea impactul scontat şi că vor fi persoane care îi vor lua în derâdere iniţiativa. Dar şi-a depăşit frica. Aşa a apărut platforma educaţională online
Tea-cher D., care are în prezent mii de urmăritori pe social media.

dana lacusta vloggerita profesor Galati 5

„Păstrez contactul cu elevii mei pe partea virtuală, pe YouTube şi pe blog.“ Prin intermediul acestui site web educaţional, tânăra predă lecţii online pe diverse teme, pornind de la cum să înveţi o limbă străină, cum să te organizezi mai bine în viaţa de zi cu zi până la metode de învăţare atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Toate acestea provin din experienţa sa la catedră, dovedindu-şi eficienţa atât pentru ea, ca profesor, cât şi în raport cu predarea la clasă.

De pildă, un element aparent banal, dar care s-a dovedit că are în realitate un impact major este mimica feţei. Dana le-a cerut elevilor săi să completeze ceea ce în învăţământ se numesc fişe de feedback, iar pe primul loc în topul calităţilor apreciate la ea a fost faptul că zâmbeşte permanent, care se adaugă, evident, şi altor calităţi psihopedagogice.

dana lacusta vloggerita profesor Galati 3

Tânăra face constant înregistrări video pe anumite teme educaţionale, dar scrie şi materiale pe blogul propriu, care e extrem de urmărit. „Cred că sunt naturală şi creativă în ceea ce fac şi asta atrage mulţi oameni. Lecţiile mele de franceză sunt la fel ca cele pe care le predam la clasă, doar că acum s-au mutat în mediul online“, îşi rezumă simplu Dana Lăcustă noul statut de profesor în mediul virtual.

S-a mutat cu totul în online

Pe lângă munca de profesoară, tânăra creează bijuterii handmade, pe care le vinde într-un magazin online (Dafne Bijoux). Este un hobby pe care îl are din clasa a VII-a, când a început să facă bijuterii din pastă polimerică Fimo, din dorinţa de a deveni independentă financiar.

„Întotdeauna mi-am dorit să am banii mei, nu să mă întreţină părinţii. Atunci nu scoteam cine-ştie-ce, dar important era sentimentul că am obţinut 10 lei de pe urma muncii mele“, a dezvăluit Dana motivaţia din spatele impulsului de a continua să-şi cultive pasiunea. Gradual, şi-a îmbunătăţit tehnica, iar primele  perechi de cercei şi medalioane pentru coliere le-a vândut colegilor de şcoală. 

dana lacusta vloggerita profesor Galati 2

A creat şi o tradiţie la Colegiul Pedagogic „Costache Negri“ din Galaţi, pe care l-a absolvit, după ce a organizat un târg de bijuterii handmade, care continuă şi astăzi. Obiectele pe care ea le realizează sunt extrem de apreciate, acestea fiind oferite în prezent sub formă de cadouri la diverse evenimente festive, precum nunţi şi botezuri. Tinerei îi place să se provoace permanent, iar din acest motiv a decis să călătorească foarte mult în străinătate şi să vorbească şi în alte limbi decât franceza. „Cred că m-a împins să fac asta şi frustrarea pe care am avut-o cu învăţământul“, mărturiseşte Dana, care şi-a început periplul prin Europa în septembrie 2019. A trecut prin Germania, Austria, iar în prezent se află în Olanda.

dana lacusta vloggerita profesor Galati 1

„A fost şi este o experienţă frumoasă, pentru că mi-a oferit ocazia să văd cum evoluează viaţa de zi cu zi în toate aceste ţări.“ Împărtăşeşte, de altfel, cu cititorii ei din mediul online ce înseamnă să trăieşti în fie-care dintre ţările prin care a trecut. S-a şi angajat în Ţara Lalelelor pentru a-şi completa veniturile, dar recunoaşte că vrea să devină complet independentă financiar doar din înregistrările video şi articolele de pe vlogul şi blogul pe care le întreţine, dar şi din vânzarea de bijuterii handmade.

Îi încurajează şi pe alţi tineri să-şi urmeze pasiunile, chiar dacă există o anumită doză de risc când îşi vor deschide propria afacere. „Acum simt că trebuie să vorbesc mult pe tema învăţământului şi despre ceea ce fac prin înregistrările video pe care le postez, deci să predau online. Voi scrie şi o carte, care va fi publicată tot în mediul virtual. Va fi despre metode de învăţare şi de predare, adresată, evident, atât copiilor, cât şi profesorilor. Cât am fost la catedră mi-am dorit să am o astfel de carte şi ştiu că sunt mulţi elevi şi dascăli care ar vrea să aibă aşa ceva. Asta vreau să fie moştenirea mea.“

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite