VIDEO „Este raiul pe pământ aici!“. Imagini ale colecţiei impresionante de trandafiri din Rosariumul de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colecţia de trandafiri de la Grădina Botanică din Galaţi FOTO Florin Matei

Într-o amenajare peisagistică spectaculoasă, 4.500 de trandafiri ocupă 3,5 hectare din Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă“ din Galaţi. Rosariumul de aici este printre cele mai mari colecţii publice de roze din Româniaţ

GALERIE FOTO

Început acum 22 de ani în condiţii pe atunci modeste (mai ales că în zonă nu exista o astfel de tradiţie), Rosariumul de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă“ (CMSN) din Galaţi a reuşit să ajungă printre cele mai renumite şi extinse colecţii publice de tradafiri din România, având în patrimoniu 4.500 de plante din aproape 300 de soiuri foarte cunoscute în întreaga lume.

Mădălin Şerban, directorul instituţiei care are în patrimoniu superba grădină botanică din inima oraşului, a precizat că zona dedicată rozelor ocupă circa 3,5 hectare de teren. „Stilul arhitectural de realizare a Rosariumului este cel clasic francez, cu arbori şi arbuşti foioşi şi răşinoşi, combinaţi cu trandafiri, aşezaţi după formă, culoare şi interes ştiinţific, pe fundalul oglinzilor de gazon şi de plante perene“, spune Şerban.

Munca de Sisif din fundaţia splendorii

Oricine păşeşte pe aleile Rosariumului din Galaţi are, de regulă, impresia că splendoarea vine de la sine, dintr-un soi de armonie firească a naturii. În realitate, însă, totul s-a bazat şi se bazează pe un imens volum de muncă. Uneori o muncă de Sisif, după câte ne spune directorul CMSN.

„Înfiinţarea Rosariumului a fost anevoioasă, dat fiind că, înainte de 1989, în această zonă (n.r. – care era o groapă de gunoi hidoasă ce sfâşia cartierul Ţiglina I pe o lungime de un kilometru, până la malul Dunării) se arunca molozul provenit din construcţii: bucăţi de fier, beton, căramidă, sticlă, pietre. Unele dintre ele aveau dimensiuni şi greutăţi considerabile, ceea ce a determinat un efort uriaş mai ales în prima fază, pentru cei care au muncit la curăţarea zonei. De asemenea, solul era unul argilos, lutos, sărac în elemente nutritive“, spune Mădălin Şerban.

Ca urmare a sărăciei demonstrate a solului, a fost nevoie să fie îndepărtat solul, pe mari suprafeţe, pe o adâncime de minim 50 de centimetri, atât manual, cu lucrătorii grădinii botanice, cât şi cu utilaje mecanizate, fiind adus un strat de pământ cu caracteristici care să permită cultivarea. În zonele în care solul a fost mai „prietenos” cu vegetaţia, acesta doar a fost îmbogăţit cu mraniţă din gunoi de grajd.

Apoi, prin achiziţii şi schimburi cu alte grădini botanice din ţară, colecţia de trandafiri de la Galaţi a tot crescut, atât în volum, cât şi în ceea ce priveşte calitatea plantelor. Cel mai bun partener actual al CMSN Galaţi este Grădina Botanică Bucureşti, cu care s-a început din 2016 un schimb de experienţă şi de material biologic.

Plante rare şi preţioase

Trebuie spus că sectorul Rosarium îşi pune în valoare vedetele cu ajutorul a mai multe specii de arbori şi de arbuşti deosebite din punct de vedere ornamental şi botanic, dintre care importante sunt: Liliodendron tulipifera (arborele lalea), Albitzia julibrisin (arborele de mătase persan), Diospiros virginiana (persimonul american), Ginkgo biloba (arborele pagodelor) şi altele.

Însă vedetele incontestabile rămân trandafirii, clasificaţi de specialiştii grădinii botanice în vreo şase categorii distincte, fiecare cu o serie de subcategorii, însă nu vom intra în astfel de amănunte ştiinţifice. Categoria cel mai bine reprezentată pare a fi „Theahibrid“, care îşi are punctul de plecare pe la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind varietăţi obţinute din încrucişarea în Franţa a două soiuri de trandafiri celebre: Madame Bravy şi Madame Victor Verdier.

Categoria a „explodat“ în varietăţi de pe la sfârşitul secolului al XX-lea, ţinînd cont calităţile trandafirilor: înfloresc o perioadă îndelungată, rezistă la frig şi, nu în ultimul rând, au combinaţii de culoare spectaculoase. Există sute de soiuri de acest fel, cele mai cunoscute dintre cele aflate la Galaţi fiind Claude Monet, Chicago Peace, Blue Moon, Imperatrice Farah, Black Velvet, Las Vegas, Black Baccara, Belami,  Diana Princess of Wales, samd.

Colecţia de trandafiri de la Grădina Botanică din Galaţi FOTO Florin Matei

Colecţia de trandafiri de la Grădina Botanică din Galaţi FOTO Florin Matei

O altă categorie prezentă în număr mare la Rosarium este „Floribunda“. A fost creată în anul 1924, iar în ultima jumătate a secolului al XX-lea a devenit favorită în rândul profesioniştilor din domeniul peisagistic din întreaga lume. Reprezintă rezultatul încrucişării a două soiuri foarte productive: urcători şi teahibrid. Prezintă o rezistenţă extraordinară la ger, dar şi o varietate de culori şi de forme de o rară frumuseţe.

Caracteristicile lor principale sunt talia destul de înaltă (1,2-1,5 metri) şi faptul că florile se prezintă ca inflorescenţe la capătul tulpinii. Printre soiurile din această categorie, existente la Galaţi, se numără All Gold, Europeana, Forever Young, Leonardo da Vinci, Minuette, Summer Wind şi Zburlici.

Colecţia de trandafiri de la Grădina Botanică din Galaţi FOTO Florin Matei

Colecţia de trandafiri de la Grădina Botanică din Galaţi FOTO Florin Matei

Numeroşi sunt şi trandafirii acoperitori de peisaj, care formează o adevărată „pajişte“, dintre aceştia putem aminti soiurile Snow Carpet, Nozomi, Heidetraum şi Rokoko, dar şi cei englezeşti (reprezentaţi, printre altele, de soiurile Abraham Darby, Charles R. Mackintosh, Eden Rose, Falstaff sau Graham Thomas).

„Este raiul pe pământ aici!“

Cei care trec pragul Grădinii Botanice din Galaţi, biletul costă 6 lei pentru adulţi şi 1,5 lei pentru elevi şi studenţi, în vreme ce preşcolarii au acces liber, se arată încântaţi, mai ales că pe baza biletului pot vizita nu doar Rosariumul, ci întreaga grădină, care ocupă peste 20 de hectare, plus acvariul şi toate expoziţiile indoor organizate de complexul muzeal.

„Este raiul pe pământ aici. Nu-ţi mai vine să pleci după ce ai ajuns, iar grădina este diferită complet de la o săptămână la alta. Unele flori se trec, apar altele, frunzele îşi schimbă culoarea. Este superb!“, ne-a mărturisit Elena Popoiu (55 de ani) unul dintre sutele de oameni care plătesc bilet zilnic la Grădina Botanică din Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite