Viaţa ca o pradă: “Când eram pe stradă, oamenii mă priveau ca pe un golan. Nu înţeleg cum e să fii singur pe lume!”

Dorinel Dinescu locuieşte într-un centru pentru oamenii străzii şi nu a pronunţat niciodată cuvântul „acasă" . Greutăţile vieţii l-au învăţat să se descurce singur, să-şi găsească un loc de muncă şi să se apropie de Dumnezeu.

Fiecare om al străzii are o poveste de viaţă care ar putea umple un roman întreg. Astăzi, vă prezentăm povestea tristă a lui Dorinel Dinescu, în vârstă de 22 de ani, internat la Centrul de primiri urgenţe pentru persoane adulte fără adăpost din Galaţi.

Nu a cunoscut niciodată dragostea părintească şi căldura unui cămin. Primele amintiri pe care le are sunt cele din orfelinat. „Am trăit toată viaţa prin centre de plasament. Am fost abandonat din faşă. Nu ştiu ce înseamnă cuvântul «acasă», «mamă«, «tată» sau »frate». Am stat toată viaţa printre străini", povesteşte cu tristeţe tânărul.

Din orfelinat, pe stradă

Cea mai urâtă perioadă din viaţa sa de până acum este aceea în care a fost nevoit să doarmă pe străzi şi să cerşească o bucată de pâine: „Dormeam pe unde apucam, azi într-o scară de bloc, mâine în alta. Aşteptam să treacă de miezul nopţii, să mă furişez pe undeva. Era iarnă şi un ger de crăpau pietrele. Oamenii mă priveau într-un mod ciudat. Nu au cum să înţeleagă cum este să dormi pe stradă, să nu ai o familie, o casă. Câteodată îmi mai dădeau câte o bucată de pâine, dar de cele mai multe ori îmi vorbeau urât, mă priveau ca un infractor, ca un golan", ne-a mărturisit Dorinel.

Tot acest chin a durat până în momentul în care o pedagogă de la centrul de plasament l-a ajutat. „Această femeie m-a ajutat să-mi găsesc un loc de muncă la Ecosal şi să ajung într-un adăpost pentru oamenii străzi. Muncesc ca gunoier de aproximativ doi ani. Nu mi-e ruşine de ceea ce fac. Câştig un ban cinstit, iau 600 de lei pe lună. Nu stau pe stradă să cerşesc", spune interlocutorul nostru.

Şi-a întâlnit părinţii la vârsta de 19 ani. I-a cunoscut cu ajutorul unei directoare de la un centru de plasament. Întâlnirea cu părinţii a fost extrem de emoţionantă şi tristă. „Am aflat că locuiesc în Jorăşti şi m-am dus să-i caut. Când m-au văzut nu le venea să creadă. Sunt bătrâni şi necăjiţi. Am aflat că mai am şi opt fraţi. Aşa cum sunt, sunt părinţii mei. Eu i-am iertat de mult", spune tânărul.

Credinţa l-a salvat!

În prezent, locuieşte la Centrul de primiri urgenţe pentru persoane adulte fără adăpost din Galaţi. „Aici mă simt bine, mi-am găsit liniştea. În ultimul timp m-am apropiat foarte mult de Dumnezeu. Mă rog pentru sănătatea mea şi a părinţilor. Ştiu un singur lucru: nu voi repeta niciodată greşeala părinţilor mei. Voi lupta pentru o viaţă mai bună!", ne-a spus încrezător Dorinel Dinescu.