Studentele care au câştigat medalia de aur la prestigiosul concurs de inovaţie alimentară Ecotrophelia  2018. Au impresionat juriul cu o îngheţată bio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana-Georgiana Popa, Alina-Marina Chirilă şi Adelina Pricope, coordonate de profesorul Daniela Borda, şeful de lucrări Iulia Bleoancă şi doctorandul Florentina Bucur, au câştigat concursul cu Whoopie Ice, o îngheţată delicioasă pe bază de zer concentrat şi delactozat cu prune şi gutui. Whoopie Ice este o îngheţată cu conţinut bogat de fibre, pe de o parte, dar cu un conţinut redus de zahăr.

 Echipa de studenţi şi profesori de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, formată din studentele Ana-Georgiana Popa, Alina-Marina Chirilă şi Adelina Pricope, coordonate de profesorul Daniela Borda, şeful de lucrări Iulia Bleoancă şi doctorandul Florentina Bucu, a câştigat medalia de aur la prestigiosul concurs internaţional de inovaţie în domeniul alimentar ”Ecotrophelia 2018”, desfăşurat anul acesta la Paris, Franţa. Tinerele au reuşit să valorifice cu succes zerul rezultat în urma fabricării unor brânzeturi şi să realizeze această îngheţată, adresată inclusiv celor care suferă de intoleranţă la lactoză.

Îngheţata bio ”Whoopie Ice”, realizată exclusiv din zer dulce concentrat, a fost creată în laboratorul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi şi are în componenţă smântână, gutui şi pulpă de prune, fructe cu zaharuri glicemice scăzute, bogate în vitamine şi antioxidanţi.

Pe deasupra, îngheţata produsă la Galaţi are un topping fabricat din gelatină obţinută din extract de gutuie, al cărei conţinut de zahăr este scăzut. Îngheţata poate fi consumată şi de persoanele cu intoleranţă la lactoză, deoarece este fabricată din lactoză hidrolizată

Ideea a apărut anul trecut şi de atunci echipa de studente, Ana-Georgiana Popa, Alina-Marina Chirilă şi Adelina Pricope, coordonate de profesorul Daniela Borda, şeful de lucrări Iulia Bleoancă şi doctorandul Florentina Bucur, a lucrat în permanenţă. 

Succesul a fost posibil datorită eforturilor studenţilor şi profesorilor de la  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, dar nu trebuie neglijată şi baza materială complexă de care dispune această facultate. Infrastructura permite astfel obţinerea unor produse din tehnologii diferite, cum ar fi carne, lapte, bere sau zaharoase.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite