Speranţa unui tânăr balerin român: „Visul meu este să ajung la Balşoi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Bucur în timpul unui spectacol de balet Foto: Alin Leancă
Dragoş Bucur în timpul unui spectacol de balet Foto: Alin Leancă

Dragoş Bucur este elev în clasa a VIII-a la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi şi a obţinut în acest an medalia de argint la Olimpiada Naţională de Coregrafie. Horia face şi dans sportiv de la 6 ani şi are mai multe competiţii câştigate.

Horia Dragoş Bucur (14 ani), elev în clasa a VIII-a la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, practică dansul sportiv de la 6 ani. Îşi aminteşte şi acum cum a început totul. Când era în clasa I, a venit cineva la clasa unde învăţa şi a început să împartă fluturaşi prin care elevii erau invitaţi la cursuri de dans sportiv. Horia a impresionat prin talentul său, iar părinţii l-au susţinut. După ce a început să facă performanţă, un dascăl i-a recomandat să se îndrepte şi spre balet, pentru că are aptitudini ieşite din comun.

„Doamna profesoară de balet, Ofelia Andrei, mi-a spus că am un talent de la Dumnezeu“, ne destăinuie Horia ce l-a motivat să meargă pe acest drum. Micuţul balerin nu renunţă nici la dansul sportiv, în prezent fiind pregătit la o şcoală de profil din Bucureşti. Un pas dificil în cariera de dansator este schimbarea partenerei, da pe Horia nici asta nu l-a descurajat. S-a adaptat rapid pentru că îşi doreşte mult să facă performanţă. A obţinut titlul de vicecampion naţional în Cupa României cu partenera lui la dans latino în 2014, iar în prezent se pregăteşte  pentru campionatul naţional de latino.

Horia îşi pune, însă, mari speranţe în balet şi are toate motivele să o facă. A obţinut locul al doilea la Olimpiada Naţională de Coregrafie în 2017, adjudecându-şi locul întâi la concursul internaţional „Attitude Ballet Festival“, care a avut loc la Bacău în perioada 10-11 iunie, iar pe 27 octombrie va participa la „Young Stars Ballet Competition“,care, spune Horia, poate îndeplini multe visuri. â

„Este o rampă de lansare. Dacă eşti bun şi meriţi şi punctezi unde trebuie, poţi primi burse în străinătate. Cea mai bună variantă ar fi în New York. Este bine să pleci de la o vârstă fragedă să studiezi dansul“, ne explică el. „Young Stars Ballet Competition“ este singurul concurs de balet şi dans contemporan din România care le oferă tinerilor dansatori oportunitatea de a obţine burse de studiu în cele mai cunoscute şcoli de profil din Europa si America.

„Voi fi managerul unei şcoli de balet“

Pentru Horia, dansul sportiv şi baletul sunt la fel de importante, dar dacă se va ivi oportunitatea să plece în străinătate pentru a se perfecţiona la balet, nu va ezita să o facă. Dacă nu va pleca totuşi în străinătate, şi-a propus ca anul viitor să câştige Olimpiada Naţională de Coregrafie. Micuţul balerin ştie deja ce vrea să facă în viaţă.

Chiar dacă va câştiga concursul amintit anterior şi i se va oferi o bursă pentru a studia în SUA sau va urma Facultatea de Coregrafie din Bucureşti, Horia a hotărât ca după absolvire să se angajeze la celebrul teatru „Balşoi“ din Moscova, unde activează cei mai buni balerini din lume. „Este visul meu să ajung acolo“, ni se destăinuie olimpicul. Îşi doreşte să devină şi coregraf de balet, urmând să danseze pe marile scene ale lumii dacă i se va propune, dar visul său este să înfiinţeze la Galaţi cea mai mare şcoală de balet din România pentru că şi-a propus să dezvolte această frumoasă artă şi la noi în ţară.

balerin 1

Micuţul balerin este inpirat de celebrul Barîşnikov FOTO Valentin Trufaşu

„Nu vreau să antrenez eu la şcoala mea de balet. Voi fi managerul şcolii şi voi angaja mai mulţi antrenori buni sau chiar colegi de-ai mei de la şcoală, care vor să facă performanţă. Voi face o şcoală de balet şi în Rusia, cu două grupe de copii, unde voi preda eu, dar voi avea grupe de elevi şi în România. Poţi să revii în România şi când ai 50 de ani şi să-ţi deschizi o şcoală, pentru că eşti renumit. Important este să faci şcoala de antrenori la Moscova, pentru că acolo sunt cei mai buni profesori“, ne detaliază Horia planul său de viitor.

Nu îşi face probleme legate de partea financiară, convins fiind că va reuşi să se impună în balet relativ repede. Îl inspiră doi balerini celebri la nivel mondial: Mihail Barîşnikov şi Jorge Barani. „Barîşnikov a reuşit să facă unsprezece piruete din poziţia a patra, care înseamnă, de obicei, finalizarea variaţiilor, terminând apoi cu o înălţare. Sincronizarea la el era perfectă“, ne explică admirativ Horia câteva dintre tehnicile folosite de acest maestru al baletului. 

Sala de balet „dotată“ cu parchet denivelat

La doar 14 ani, olimpicul Horia Dragoş Bucur are deja o viziune de ansamblu asupra a ceea ce ar trebui schimbat şi unde ar trebui să se intervină cu investiţii în învăţământ pentru ca elevii să poată performa mai bine, în special la liceele de artă. „Mi-aş dori să avem o sală unde să ne antrenăm la nivel profesionist. La noi, la sală, se mai umflă uneori parchetul şi nu putem dansa foarte bine. Trebuie schimbate şi oglinzile, pentru că există riscul să cadă. De bare nu ne ţinem foarte bine din acelaşi motiv: pot să se desprindă. Ne-ar trebui şi nişte covoraşe speciale pentru balet, unde să ne aşezăm. Noi, balerinii, suntem mai slăbuţi, iar dacă nu avem aceste minime dotări e greu. Ne cumpărăm singuri echipamentul, dar ne trebuie şi dotări la sală“, punctează Horia. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite