Secretele Ginei Bradea, cunoscut blogger culinar. A lăsat Italia pentru a se muta într-un sat din Deltă: „În România, dacă eşti harnic, trăieşti“
0S-a mutat la ţară, scrie cărţi de bucate cu mare succes la public şi va găti pentru români de Ziua Naţională, la Alba Iulia. Gina Bradea (50 de ani) s-a impus în ultimii ani ca fiind autoarea unuia dintre cele mai citite bloguri culinare româneşti deşi, culmea, atunci când şi-a deschis site-ul locuia în Italia.
Românca Gina Bradea (50 de ani) are o poveste de viaţă atipică. A făcut carieră în ţara natală, a plecat de la nivelul de ospătăriţă şi a ajuns să lucreze la nivel managerial înalt, după care, brusc, s-a mutat în Italia şi a reuşit, de acolo, să se impună ca unul dintre cei mai importanţi bloggeri culinari români. Apoi, după alţi şase ani, la fel de surprinzător, a ales să lase baltă „Cizma“, să se întoarcă în ţară şi să pună bazele unei gospodării la porţile Deltei, în cunoscutul sat pescăresc Revărsarea.
Spusă pe scurt, povestea Ginei pare cumva simplă, însă, dacă este să o luăm un pic pe îndelete, vom descoperi o lume aparte, care are atingere în multe locuri cu milioanele de destine ţesute în impresionanta tapiserie a migraţiei româneşti. Fiecare decizie a ei are la bază situaţii complicate, ba chiar mici drame, dar şi o nestăvilită dorinţă de a arăta că se poate face treabă bună în orice domeniu dacă există suficientă voinţă.
De la munca de jos la management
Gina recunoaşte că nu i-a fost niciodată uşor în viaţă. Născută într-o familie care s-a înfiripat la Galaţi din jumătăţi venite din două zone rurale bazate pe tradiţii complet diferite (patriarhalitatea rurală moldavă din partea mamei, versus asprimea tenace a Deltei din partea tatălui) n-a fost lăsată niciodată să viseze. I s-a repetat obsesiv că nu-i timp de vise şi că trebuie să înveţe o meserie simplă şi să-şi câştige pâinea cu ea.
„Uite, mie îmi plăceau cărţile. Preferam să stau nemâncată, dar să-mi cumpăr cărţi. Veneau cărţi la pachet, multă maculatură, cărţi care nu se prea vindeau, amestecate cu una sau două foarte bune. Dacă te interesa o carte care apărea în mai multe volume, trebuia să iei mai multe pachete, deci o grămadă de maculatură ca să ajungi să ai o carte cu toate volumele. Ai mei n-au înţeles ce vreau eu de la viaţă şi mi-au trasat destinul inclusiv cu palma“, îşi aminteşte Gina.
Forţată de situaţie, a ajuns să urmeze o şcoală profesională de Alimentaţie Publică. „Am ajuns la profesională, după nişte bătăi zdravene, pentru că la profesională se dădeau, chipurile, şi bani. Ne dădeau o dată pe trimestru nişte chiloţi supraelastici, nişte haine din alea care nu se vindeau, nişte caiete, pixuri şi radiere, iar bani – mai puţin“, povesteşte românca.
În „exerciţiul funcţiunii” FOTO arhiva personală
A muncit în bucătării, încă de la 15-16 ani, „la negru“, mai întâi, şi după aceea, ca angajată: ospătărie, bucătărie, tot tacâmul. „Am spălat la vase şi la WC-uri, am tăiat la zarzavaturi de mi s-a acrit. Mă duceam înainte de şcoală, după, m-am întreţinut singură şi îi mai dădeam şi mamei un bănuţ“, rememorează Gina.
Spune că, dată fiind firea ei directă, i-a fost foarte dificil să se descurce în acea lume nebună, plină de adversităţi, de hărţuire sexuală, de nedreptate. „A fost greu pentru mine să mă adaptez. Nu pot accepta umilinţa sau compromisurile. Am avut parte de multă persecuţie la locurile de muncă, din cauza asta. Trebuia să fiu proastă, să tac, să accept hărţuirea sexuală, să fiu pipăită. Eu n-am permis aşa ceva niciodată. Mă luau la mişto că sunt contesă, că sunt altfel. Acum nu mai e ca atunci, dar tot greu e pentru femei în alimentaţia publică“, povesteşte Gina.
După câţiva ani, s-a încăpăţânat să-şi continue studiile şi să înveţe şi o altă meserie: cea de patiser. A reluat ultimele două clase de liceu, la seral. Apoi a urmat şi o facultate, la profilul economic şi, pentru vreo opt ani, a ajuns să ocupe diverse funcţii manageriale la o mare companie metalurgică din Galaţi, unde se ocupa de aprovizionarea cu materii prime şi materiale.
Însă, în 2012, lucrurile au luat-o în altă direcţie decât şi-ar fi dorit. Rămasă fără loc de muncă din senin, în urma unor probleme economice complicate ale firmei la care lucra, Gina a trebuit să ia o decizie radicală, pe undeva de viaţă şi de moarte. Aşa că a strâns din dinţi, şi-a luat copiii şi s-a mutat în Italia, unde deja soţul ei lucra de o bucată de vreme. Avea 45 de ani şi se pregătea pentru o nouă provocare.
Italia şi globalizarea amintirilor din copilărie
După o viaţă de muncă, redusă brusc la postura de casnică trăitoare într-un mic orăşel de lângă Ancona (Italia), Gina a găsit un neaşteptat refugiu: gătitul.
Oarecum paradoxal, pe fondul unei pasiuni pentru arta culinară, declicul s-a produs apelând la amintirile copilăriei (mai ales pe lângă gospodăria bunicii dinspre mamă) despre gătit şi despre mâncare, iar la îndemnul copiilor ei a început să aştearnă reţele pe hârtie. Iar de aici până la o previzibilă globalizare a mesajului n-a mai fost decât un pas.
În scurt timp, şi-a dat seama că într-un spaţiu virtual invadat de mofturi culinare fără număr şi de reinterpretări ale bucatelor care le ucid esenţa, ar fi loc pentru un site de reţete din moş-strămoşi, atinse de genialitatea simplităţii şi eficienţei.
„Am realizat că ştiam sute, mii de reţete vechi, fie de inspiraţie moldovenească, dinspre partea bunicii mele dintr-un sat de pe linia Bârladului, fie de inspiraţie dobrogeană, dinspre partea tatălui. Eu sunt, ca mulţi gălăţeni, o moldo-dobrogeancă aprigă, cicălitoare şi şugubeaţă, aşa că am decis să le povestesc şi altora ceea ce ştiu, ce am mai văzut, făcut, gustat încă de când eram doar un copil. Aşa a apărut pagina de internet poftabuna.ro“, povesteşte Gina.
Succesul a fost fulminant. Audienţa blogului a crescut ca pâinea la dospit, iar în scurt timp a intrat în acţiune tehnologia: galerii foto, reţete video, interactivitate. „Nu mică mi-a fost surprinderea să constat că am ajuns să am printre cele mai citite bloguri culinare în limba română, deşi eu mă aflam în Italia. Succesul a fost foarte mare mai ales în diaspora. Este o plăcere greu de descris în cuvinte momentul acela când te caută cineva şi-ţi spune că trăieşte de zeci de ani în străinătate şi că reţetele tale i-au trezit un dor nebun de România, de locurile natale“, spune Gina.
Românca ne-a mărturisit că reţetele ei au succes la public tocmai pentru că se bazează pe simplitatea ancestrală, dar şi că este mâhnită de faptul că, în ultimii ani, tot felul de bucătari de renume – de altfel foarte pricepuţi în arta culinară – au început să stâlcească vechile reţete româneşti. Ea crede că stilul acesta de a adăuga ingrediente care nu existau în cămările bunicilor distruge de fapt reţeta.
„Nu spun că e rău să faci mămăligă cu lapte de cocos sau sarmale cu carne de crocobaur, dar asta nu mai înseamnă că faci o mâncare tradiţională. Eu prefer să gătesc simplu, româneşte, dar în acelaşi timp cât mai curat, natural, fără amestecuri tip Vegeta, fără creme la plic, fără mulţi aditivi. Iubesc aluaturile coapte în cuptorul cu lemne, salamurile pregătite acasă, mâncarea gătită în casă. Am crescut la oraş, dar sunt o ţărancă româncă simplă şi nu mi-e ruşine cu asta“, este de părere bloggeriţa.
Încet-încet, blogului culinar i s-a ataşat şi o a doua componentă, ceva mai subtilă: asistenţa profesională. Termenul este uşor pretenţios, însă simpla sintagmă „oferire de sfaturi“ nu reuşeşte să cuprindă cu adevărat ceea ce a făcut românca pentru o mulţime de conaţionali stabiliţi peste mări şi ţări.
„Au vrut să-i învăţ să facă bucate aşa cum îşi aminteau ei că mâncau în copilărie. Nu este uşor să înveţi pe cineva să gătească prin Skype ori prin Messenger. A fost de poveste cum am cooperat cu un român din SUA. Iniţial, a fost vorba să-i dau nişte sfaturi legate de nişte preparate de Crăciun. Evident, prin internet, eu fiind în Italia, el într-un oraş american. Ulterior, a ajuns la concluzia că mai bine face tot porcul. L-am tranşat împreună şi l-am preparat după tradiţia românească. A fost ceva cu totul special, căci nu mă gândeam vreodată că voi ajunge să fac măcelărie şi bucătărie prin internet“, povesteşte românca.
Întoarcerea la origini
La fel de brusc şi neprogramat ca atunci când a emigrat în Italia, Gina Bradea a decis, în 2017, să revină în România din primăvara lui 2018. Definitiv şi iremediabil. Şi-a luat soţul şi cei copii şi nu s-a mai oprit decât atunci când a ajuns la Poarta Deltei, aproape de Isaccea, în satul Revărsarea. Avea deja o căsuţă acolo, venise momentul să trăiască în ea.
„Ne-am început acolo o căsuţă normală, fără etaj, şi sunt sigură că ne aşteaptă o viaţă decentă. În România, dacă eşti harnic, trăieşti. Dacă stai să iei ajutor social, cum văd că atâtea putori o fac, nu poţi trăi. Ne-am dorit o căsuţă la ţară, o bucăţică de teren, pentru noi, la 50 de ani, după ce ne-am ajutat părinţii şi am încercat să le oferim copiilor un viitor mai bun. Nu vom solicita ajutor social, n-am făcut-o niciodată“, spune Gina.
Cu puţin înainte de reîntoarcerea în România FOTO arhiva personală
Familia Bradea a demarat încă din primăvara lui 2018 un proiect rural foarte interesant: va încerca să demonstreze că se poate trăi la un standard rezonabil din ceea ce produce acolo, din munca pământului şi încercând să valorifice la maximum produsele. „În România, se poate trăi decent dacă munceşti bucata de pământ pe care o ai. Chiar se poate, doar că trebuie să transpiri puţin“, ne dă asigurări bloggeriţa. ;
Tentaţia cărţii şi mândria naţională
Încă de când era în Italia, Gina Bradea a fost atinsă şi de tentaţia cuvântului tipărit. Şi a izbutit, în 2016, să publice prima ei carte de reţete: „Poftă bună! – reţete simple, de mare efect”, la editura Herg Benet. Editura este în România, cartea este în româneşte, reţetele sunt strict româneşti. Doar locul unde s-a plăsmuit ideea era străin.
Cartea, foarte lăudată de critici, este un fel de saga a mâncărurilor româneşti. O carte de bucate, dar nu un reţetar, ci o frumoasă poveste, ca un fel de „amintiri din copilărie”, din perspectiva cuptorului şi cotlonului bunicii, „o femeie nu mai înaltă ca un copil de zece ani, dar harnică şi iute ca un titirez”.
Sesiune de autografe cu „Poftă bună! – reţete simple, de mare efect” FOTO C. Crângan
Şi nu s-a oprit aici. De câteva zile a recidivat cu volumul „50 de reţete de post”, scoasă tot la Herg Bernet, în condiţii grafice excelente şi care a fost prezentată şi la Târgul de Carte „Gaudeamus“, ce a avut loc la Bucureşti, săptămâna trecută. Autoarea va fi prezentă şi în alte oraşe pentru lansarea cărţii, iar pe data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională, va fi prezentă la Alba Iulia pentru a găti românilor alături de echipa condusă de Chef Radu Zărnescu.
„Este o situaţie specială, de care sunt foarte onorată, pentru că este Ziua României şi pentru că sunt alături de nişte oameni foarte importanţi din arta culinară din ţara noastră. Îmi voi relua turneul după Anul Nou, când voi colinda ţara cu cărţile mele cu sprijinul Asociaţiei Culturală Euro Est Alternativ – ACEEA“, ne-a mai mărturisit Gina.
De altfel, bloggeriţa crede că noi, românii, am cam uitat de la o vreme, tot alergând după prosperitate şi lucruri efemere, mândria naţională. Povesteşte, cu sinceritate, că a trecut şi ea prin această criză identitară, „al cărei schepsis este să reuşeşti să scapi de dilemă şi să înţelegi esenţa“.
„Cândva, eu cu soţul am zis că, oricât de greu ne-ar fi, stăm în ţara noastră, chiar dacă vom ajunge să mâncăm pâine cu ceapă. Când nici asta n-a mai fost posibil, am lăsat dracului patriotismul. Când luam şi salariul ăla minim pe economie, cu întârziere de două-trei luni sau numai o parte din el, ce să fi făcut?! Suntem nişte oameni care au primit foarte multe lovituri. Am muncit de o mie de ori mai mult decât alţii pentru fiecare fir de aţă pe care l-am obţinut. Am căzut, ne-am ridicat, iarăşi am căzut, iarăşi ne-am ridicat şi am mers mai departe cu încăpăţânare. E tot o formă de patriotism şi asta“, ne-a mai spus Gina.
Se încarcă comentariile...
