Şapte fructe şi legume cu totul bizare. Deşi cresc pe Pământ, par să fie aduse de extratereştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei dintre fructele extraterestre care cresc pe Pământ FOTO Wikipedia
Trei dintre fructele extraterestre care cresc pe Pământ FOTO Wikipedia

Au forme care par a fi desprinse din filmele fantastice, iar cei mai mulţi dintre pământeni n-au auzit de ele şi nu le-au văzut niciodată. Majoritatea cresc în zone exotice şi sunt destul de rare.

Aţi auzit vreodată de legume şi fructe cu denumiri precum „Mâna lui Budha”, „rambutan” sau „cucamelon”? Ei bine, ele există şi nu numai atât, ci au şi forme care v-ar putea determina să credeţi că nu sunt crescute pe Terra, ci sunt aduse de pe vreo planetă enigmatică sau sunt făcute din plastic de către realizatorii unui film fantastic.

În articolul de faţă vă prezentăm şapte dintre cele mai bizare legume şi fructe care cresc pe planeta noastră. Chiar dacă vi se pare neverosimile, vă garantăm că ele există şi în realitate.

interesant este că în ciuda formei neconvenţionale multe dintre ele au, din câte spun specialiştii în nutriţie, proprietăţi unice, care le fac foarte benefice pentru sănătate. De asemenea, unele sunt folosite de mii de ani în tot felul de ritualuri cu substrat religios.

Mâna lui Budda

Mâna lui Buddha este una dintre cele mai vechi varietăţi de citrice întâlnite şi este mult mai cunoscută sub numele de „fructul cu degete”. Fructul era folosit în vechime, în China şi Japonia, pentru a parfuma încăperile şi hainele, fiind utilizat şi ca ornament şi chiar la ceremoniile religioase.

În ultimele decenii, a intrat şi în tradiţia culinară. Acum este cultivat şi pentru coaja lui, care se pune în unele mâncăruri (mai ales în preparatele din peşte sau din orez). Coaja poate fi păstrată uscată sau făcută marmeladă. Fructul nu este suculent şi se poate păstra aproximativ două săptămâni la temperatura camerei.

Mâna lui Buddha FOTO Wikipedia

Mâna lui Buddha FOTO Wikipedia

Rambutan

Deşi pare un fruct foarte exotic pentru europeni, în Asia, Australia şi ţările din America Centrală este de-a dreptul banal. Acest fruct are un înveliş bizar, dar moale, care poate fi îndepărtat uşor şi maschează un fruct foarte moale şi dulce. Miezul este destul de delicat şi nu rezistă mai mult de două zile la temperatura camerei. Poate fi inclus în salate exotice şi cocteiluri.

Rambutan FOTO Wikipedia

Rambutan FOTO Wikipedia

Cucamelon

Semănă perfect cu un pepene verde, dar are mărimea unui bob de strugure. Gustul este asemănător cu cel al castravetelui, ceea ce-l face perfect pentru salate. Cercetătorii de la Staţiunea Legumicolă din Buzău l-au folosit pentru o serie de cercetări pentru a obţine un pepene special, care când e crud are gust de castravete, când se apropie de maturitate pare dovleac, iar când ajunge la coacere este, pur şi simplu, pepene.

Cucamelon FOTO Wikipedia

Cucamelon FOTO Wikipedia

Pitaya

Este cunoscut şi sub numele de „fructul dragonului”. Se gaseşte în sud-estul Asiei, Mexic, America Centrală şi de Sud. În esenţă. Pitaya este un fel de cactus, care are un gust extraordiar şi numeroase beneficii asupra organismului - vitamina C, fosfor, calciu, fibre şi antioxidanţi.

Imagine indisponibilă

Pitaya FOTO Wikipedia

Romanesco

I se mai spune şi „brocolli roman” sau „conopidă marţiană”. Este o legumă din clasa Brassica oleracea, deci este „rudă” cu varza, broccoli, conopida, varza de Bruxelles şi varza Kale. Este bogată în vitamina C, vitamina K, fibre dietetice şi carotenoide. De curând, a început să apară şi prin magazinele din România, însă este departe de a avea notorietatea „verişoarelor” ei din Europa.

Romanesco FOTO Wikipedia

Romanesco FOTO Wikipedia

Tulpină de curcumă

Curcuma este o plantă tropicală înrudită cu ghimbirul din tulpina căreia se face condimentul cu acelaşi nume. Unele cercetări arată că în stare crudă, curcuma poate să ajute la vindecarea cancerului, artritei sau chiar a bolii Alzheimer.

În India, ţara care produce aproape întreaga recoltă a globului şi o consumă în proporţie de 80%, acest condiment este unul foarte important, având semnificaţii religioase. Uneori este confundată cu şofranul, pentru calităţile colorante similare, cu toate că şofranul dă o culoare mai portocalie. Tulpina arată cu totul bizar, amintind de nişte viermi foarte mari.

Tulpina de curcuma FOTO Wikipedia

Curcuma FOTO Wikipedia

Fructele arborelui Jack

Fructul este originar din zona Asiei de Sud, fiind cel mai mare fruct care creşte în copaci. Poate să atingă o greutate de până la 36 de kg, un diametru de 50 de cm şi o lungime de 90 de cm.

Este descris ca având o consistenţă untoasă, fiind o bună sursă de vitamina C şi minerale necesare oaselor, ficatului şi rinichilor. Gustul este comparabil cu o combinaţie de mere, ananas şi banane.

Fructul arborelui Jack FOTO Wikipedia

Fructele arborelul Jack FOTO Wikipedia

Vă mai recomandăm şi:

Secretele bulionului de casă 100% natural, făcut ca pe vremea bunicii

Cum se prepară celebra mâncare tradiţională armânească „piperchi dinijicati cu pătrăgiani“

Secretele cozonacului trântit. Trucurile cu ajutorul cărora moldovencele reuşesc să-l facă pufos şi foarte gustos
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite