Psihologul care crează haine unice pentru femei. Are propriul segment de costume pe piaţa din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Manole şi una dintre creaţiile sale FOTO arhiva personală
Cristina Manole şi una dintre creaţiile sale FOTO arhiva personală

Cristina Manole, de profesor psiholog, a reuşit să se impună pe piaţa de haine pentru femei din ţară, dar şi în străinătate, mergând pe o combinaţie între materialele premium folosite, un design vestimentar special şi imprimeuri ieşite din tipare.

Cristina Manole este o tânără de 37 de ani care şi-a văzut visul împlinit. ”În copilărie am crescut cu materiale şi rochii, pentru că bunica mea este croitoreasă”, îşi aminteşte Cristina cum a devenit pasionată de design, având acum propria ei afacere în domeniu.

GALERIE FOTO

A urmat Liceul cu Program Sportiv din Brăila, perioadă în care a fost selectată şi la lotul naţional de volei. Nu se vedea totuşi într-un trening până la retragerea din sport, aşa că şi-a urmat una dintre pasiuni şi a absolvit Facultatea de Psihologie în 2007, câştigând şi o bursă în Marea Britanie prin programul Erasmus.

Ulterior, a urmat şi Facultatea de Filosofie, pe care a absolvit-o în 2016. Ne mărturiseşte că a făcut şi a doua facultate pentru că aşa a simţit că trebuie să facă la acel moment, dar şi pentru că investiţia în propria educaţie este importantă.

Doar materiale premium

Oferă în prezent consultanţă psihologică părinţilor care îşi doresc acest lucru, dar şi firmelor pe zona de resurse umane, organizează seminarii şi cursuri, iar din 2018 face şi ceva special în România. A deschis alături de un partener un atelier de design, în care crează costume cu adevărat deosebite pentru femei. Acestea sunt confecţionate 100% din caşmir şi lână importate din Italia, iar ce le face cu adevărat unice sunt croiala şi imprimeurile.

FOTO arhiva personală

Cristina Manole FOTO arhiva personala 7

”Am venit cu materiale premium, pentru că piaţa a fost şi este destul de saturată de poliester şi alte materiale asemănătoare. Mergând mult în zona corporatistă, am realizat că pentru noi, femeile, nu sunt costume cum sunt cele destinate bărbaţilor. Nu există o linie de business”, explică Cristina cum a reuşit să îşi creeze practic propria nişă pe piaţa de haine pentru femei din România.

Costumele pe care le crează la atelierul său sunt realizate atât pe măsuri standard, cât şi personalizate. Imprimeurile dau hainelor un aer aparte, fiind concepute în atelierul de design sub forma uner desene, ce sunt apoi imprimate pe mătase în Italia.  

Şi-a creat propria piaţă

Hainele concepute de Cristina nu sunt pentru toate buzunarele. Preţurile pentru o rochie lungă pornesc de la 1.400 de lei şi pot ajunge la 3.000 de lei, dacă conţin şi dantelă şi alte materiale mai scumpe, dar nu sunt destinate doar evenimentelor speciale sau femeilor de afaceri, ci pot fi folosite uzual şi la serviciu.

FOTO arhiva personală

Cristina Manole FOTO arhiva personala 5

”Piaţa noastră sunt femeile undeva peste 30 de ani, care au un salariu peste medie. O rochie din poliester de firmă cred că este peste preţul nostru, dar o rochie din mătase naturală face diferenţa vara, când transpiraţia este inevitabilă”, spune designerul.

Readuce în prim plan feminitatea

2019 a fost un an de vârf pentru Cristina, dar ulterior, după izbucnirea pandemiei, a urmat o cădere, firească de altfel, însă lucrurile încep să revină gradual la normal. Acum îşi vinde produsele mai mult online, prin două site-uri, unul pentru România, unul pentru străinătate.

”Noi ne adresăm acelei femei normale, care nu are mii de filtre pe Facebook şi nu îi este frică să fie ea însăşi. Este în regulă să spunem că tindem spre perfecţiune şi e normal să ne dorim asta, dar este important să ne păstrăm identitatea. Tocmai de aceea asociez hainele mele cu normalitatea aceea firească şi frumoasă. Nu trebuie să uităm nici de feminitate, care s-a pierdut foarte mult în ultimii ani. Femeile se duc, din păcate, către o masculinizare absurdă. Lupta dintre sexe este de înţeles, dar noi, doamnele, pierdem aici nişte lucruri frumoase din toată lupta asta de putere”, conchide designerul.

Pe viitor, va continua în paralel atât cu psihologia, cât şi cu activitatea de creaţie vestimentară. Ne dezvăluie că se gândeşte să deschidă un club pentru copii şi intenţionează să meargă pe zona de dezvoltare personală a adolescenţilor, de la bune maniere la educaţie sexuală.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Regulile de aur de la o şcoală rurală de senzaţie. „Nu există un profesor mai bun decât un copil care îi predă altui copil“

O educatoare de importanţă naţională: cum a salvat o şcoală rurală. „Nu-i o ruşine să fii ţăran“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite