Frumoasa artistă care a dat actoria pe munca la catedră. Îşi învaţă elevii că trăirile spectatorului sunt cele care contează

Daniela Lăcrămioara Nistor (33 de ani) este actriţă şi profesor la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi. De-a lungul celor nouă ani ca profesor a reuşit să câştige cu elevii săi numeroase medalii la olimpiadele naţionale de profil atât la secţiunea individual, cât şi la secţiunea trupe. Secretul acestor succese sunt jocurile teatrale şi exerciţiile de improvizaţie, cu ajutorul cărora elevii îşi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea.

Daniela Lăcrămioara Nistor (33 de ani), profesor la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, nu a cochetat de la început cu ideea de a deveni actriţă. În clasa a V-a ştia cu siguranţă că vrea să devină cântăreaţă, în clasa a VIII-a dorea să fie profesor, iar în clasa a IX-a a fost admisă la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ din Galaţi, unde a ales profilul Biologie-Chimie.

Înclinaţia spre actorie s-a făcut simţită în clasa a XI-a, când a jucat într-o piesă de teatru la liceu. În clasa a XII-a a decis că nu va deveni medic, aşa cum şi-ar fi dorit părinţii. „Cred că ai mei s-au simţit uşor dezamăgiţi când le-am spus că intenţionez că dau admitere la actorie şi nu la medicină“, ni se destăinuie Daniela. Recunoaşte că a avut nevoie de acest contrast pentru a şti cu certitudine ce îşi doreşte să facă pe plan professional.

A urmat Facultatea de Arte de la Galaţi, paşii fiindu-i ghidaţi de mari nume ale pedagogiei teatrale, cum ar fi Adriana Popovici, Mircea Gheorghiu, Radu Gabriel şi Ştefan Velinciuc. În anul al IV-lea de facultate a avut parte de un moment emoţionant, când tatăl său a venit fără să o anunţe la un spectacol în care juca pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini“ din Galaţi.

La finalul piesei, a urcat pe scenă pentru a fi alături de fiica sa, semn că acceptase decizia pe care o luase, dar şi că este foarte mândru de ea. După absolvire, a dat examen de titularizare, devenind profesor, iar în 2008 a venit la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi. Privind retrospectiv, recunoaşte că nu şi-a dat cu adevărat o şansă ca actriţă, chiar dacă plecarea într-un alt oraş ar fi fost destul de complicată, mai ales din punct de vedere financiar.

Alegerea pentru munca la catedră s-a dovedit inspirată, dovadă fiind rezultatele obţinute până acum la olimpiade şi concursurile de actorie. „Eram foarte tânără când am devenit profesor, aveam 23 sau 24 de ani. Îmi amintesc că mă duceam cu elevii la concursuri şi eram întrebaţi dacă am venit singuri, fără profesor. Eram un copil între copii“, ne declară cu umor Daniela.

Cum să te reinventezi prin artă

La liceul a descoperit o altă lume, unde a reuşit să se regăsească şi să se reinventeze. Predă arta actorului, un domeniu care se învaţă prin joc şi experimentare, profesorul fiind un coordonator al acestor exerciţii de actorie. Este cu siguranţă un sistem diferit de predare, dar foarte eficient, după cum o arată şi rezultatele, pentru că la finalul acestor exerciţii, profesorul şi elevii trag împreună concluziile despre ce a mers bine sau nu şi corectează, acolo unde este cazul.

Există chiar şi un sistem de antrenament fizic şi vocal, pentru că actoria implică şi exerciţiu fizic, pe lângă cel intelectual. „În timpul actului artistic există un consum de energie, fizic şi nervos, pentru care organismul trebuie să fie pregătit. Nu lipsesc exerciţiile de respiraţie, pentru că mulţi dintre noi nu respirăm corect“, ne explică profesoara. Daniela exersează cu elevii săi ceea ce specialiştii numesc respiraţie costo-diafragmatică, un tip de respiraţie de rezistenţă folosit în vorbirea scenică.

Toată această muncă s-a concretizat în câştigarea a numeroase premii la olimpiadele naţionale de arta actorului atât la secţiunea individual, cât şi la secţiunea trupe, dar şi a altor concursuri naţionale de artă teatrală. Este vorba de concursul naţional de comedie „Ştefan Mihăilescu-Brăila“, concursul „Margareta Sterian“, de la Buzău şi festivalul „Constantin Stanciovici Brănişteanu“ de la Târgu Jiu. „Cred că nu aş fi reuşit aceste performanţe dacă nu aş fi avut în spate o echipă de elevi care să îşi dorească să facă aceste lucruri“, ne spune cu modestie dascălul.

Actriţa alături de elevii săi FOTO Daniela Lăcrămioara Nistor 

Secretul Danielei este efortul de perfecţionare continuă, acesta fiind şi motivul pentru care nu a reluat niciodată un proiect cu care a participat la olimpiadele de arta actorului. Practic, în fiecare an a venit cu o nouă piesă de teatru, iar jocurile actoriceşti reprezintă calea prin care elevii săi au obţinut rezultatele de până acum. „Este un tip de antrenament prin intermediul căruia elevul îşi dezvoltă memoria, atenţia, coordonarea şi capacitatea de concentrare. Lucrăm mult şi cu tehnici de improvizaţie, punându-le la lucru creativitatea şi imaginaţia. Este cel mai important lucru“, ne dezvăluie profesoara din culisele exerciţiilor pe care le face cu elevii săi.

„Cred foarte mult într-un teatru viu“

Se trece apoi la text, scene de două persoane şi spectacolul în sine, partea de dezvoltare personală nefiind nici ea uitată. Elevii îşi folosesc imaginaţia şi se completează în replicile pe care le spun, fiind practic o întreagă lume pe care o descoperă pas cu pas. Este un proces de durată, dar care îi formează frumos pe cei care vor deveni actorii de mâine.

Daniela este de părere că sistemul de învăţământ ar trebui schimbat, cel puţin în privinţa domeniului pe care îl predă, pentru că elevii se simt mai puţin încorsetaţi într-un amfiteatru decât în sala de clasă, cu un catalog în faţă. Când scapă de ierarhizarea printr-un sistem de notare, adolescenţii pot fi, în sfârşit, ei înşişi şi se pot exprima cu adevărat.

„Avem nevoie şi de mai multe ore de studiu. Cred foarte mult într-un teatru viu, bazat pe emoţie“, pune punctul pe „i“ dascălul.  De altfel, la ultimul spectacol pus în scenă cu elevii săi, Daniela nu a avut ca decor decât o bancă şi o oglindă, iar tinerii au venit îmbrăcaţi aşa cum ies şi pe stradă, însă piesa a fost o nebunie, toţi fiind foarte mulţumiţi de cum a ieşit. Îi plac spectacolele în care emoţia se îmbină cu umorul, într-o formulă de teatru mai complexă, în care spectatorul vine ca să se regăsească, să râdă, să se emoţioneze, iar la final să plece şi cu un mesaj.