FOTO Termoficarea oraşului a dat faliment, dar Primăria Galaţi vrea să facă trotuare încălzite electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea de la malul Dunării este deja campioană naţională la studii de fezabilitate fără finalitate. În ultimii ani s-au cheltuit câteva milioane de euro pentru proiecte fanteziste, care  au rămas doar pe hârtie.

Tunel pe sub Dunăre, livezi în parcări, stupine şi grădini de legume pe blocuri, pasarele pietonale futuriste, trotuare încălzite electric. Sunt doar câteva dintre proiectele care au înghiţit bani publici la Galaţi, în ultimii ani, însă care au rămas doar la stadiul de fantezii şi de hârtii. În tot acest timp, proiectele serioase, cum ar fi consolidarea Falezei Dunării (care alunecă în fluviu cu câţiva centimetri pe an) sau salvarea de la faliment a sistemului de termoficare, sunt lăsate deoparte, pe motiv că nu există bani în buget.

Trotuare fierbinţi „ot Galaţi”

Ultima găselniţă a municipalităţii gălăţene este  construirea unui sistem de încălzire a trotuarelor, astfel încât trecătorii să nu mai alunece, iarna, pe gheaţă. Deşi ideea pare cumva interesantă (există câteva oraşe din lume, prin Norvegia, Suedia şi Japonia, care au aşa ceva) să nu uităm că în situaţia de faţă vorbim despre Galaţi, singurul oraş românesc de peste 200.000 de locuitori care nu mai are sistem de termoficare. Asta după ce, în primăvara lui 2015, atât producătorul de agent termic (Electrocentrale SA), cât şi distribuitorul (Apaterm SA ) au intrat în insolvenţă.

Deşi informaţia privind intenţia Primăriei părea iniţial un simplu zvon răutăcios, confirmarea a venit, în Comisia de Dialog Social organizată de Prefectură, chiar de la directorul Electrica Galaţi, Cezar Cristian.

„Este adevărat, nu este fals. Dar discuţia asta nu a plecat de la noi" Directorul Electrica Galaţi

„Este adevărat, nu este fals. Dar discuţia asta nu a plecat de la noi, a fost o abordare a acestei discuţii - pe care eu, personal, nu o văd fezabilă - împreună cu Primăria, în care Primăria şi-a pus problema ce se va întâmpla iarna. Am avut această discuţie cu dânşii, ca urmare a faptului că programul de deszăpezire duce la distrugerea bordurilor, trotuarelor, a gardurilor etc... inclusiv gardul Electrica a fost rupt de un buldozer, iarna trecută, iar Primăria a venit cu ideea să facă deszăpezire prin încălzirea trotuarelor”, spus directorul Electrica.

image

Mai mult decât atât, acesta dezvăluit că s-au purtat deja discuţii şi cu o firmă specializată în montarea unor astfel de sisteme.

„Noi am zis că dacă vrea să facă ceva demonstrativ, undeva, poate pe o esplanadă în faţa Prefecturii, poate a Primăriei... nu ştiu, nu-mi permit să dau detalii, atât vă spun - este adevărat, a venit o firmă specializată, am discutat cu specialiştii respectivi, iar dânşii au spus că ar trebui 200 de waţi pentru un metru pătrat de trotuar pentru încălzire, deci, pentru un kilometru de trotuar ne-am termina rezerva de putere calorică pe tot municipiul”, a adăugat Cezar Cristian.

Primăria Galaţi, campioana proiectelor fără finalitate

În ultimii ani, municipalitatea gălăţeană s-a remarcat prin numeroasele proiecte care s-au oprit la faza de studiu de fezabilitate, deşi au costat bugetul local sume consistente.

image

În 2012, Primăria Galaţi a plătit aproape 100.000 de euro unui ONG din judeţul Argeş pentru un studiu de fezabilitate privind creşterea confortului urban al populaţiei. Documentul respectiv propunea plantarea de vii şi livezi în parcări, realizarea de grădini de zarzavat şi aducerea de stupine pe blocuri, precum şi păşunarea cu oi şi capre a spaţiilor verzi. Din respectivul proiect nu s-a realizat nimic, poate şi pentru că măsurile propuse erau imposibile din punct de vedere legal.

În 2013, tot Primăria Galaţi a achitat unei firme gălăţene mai multe studii de fezabilitate pentru realizarea unor pasarele futuriste care să traverseze marile oraşe. Nici acestea nu au fost realizate. În paranteză fie spus, pasajul din zona centrală (singurul din Galaţi, construit acum cinci decenii), nu a primit niciun leu finaţare şi este aproape să de prăbuşească.

Tot în 2013 s-au făcut studii de fezabilitate pentru modernizarea unor zone din oraş (prin demolarea garajelor şi construirea de parcări şi parcuri), însă doar unul dintre proiecte a fost început până în prezent.

În 2013 şi 2014 au fost plătite două studii privind stabilitatea malului Falezei, însă cheltuiala de aproape 200.000 de euro a fost inutilă. Nu s-au alocat fonduri pentru consolidare.

CITEŞTE ŞI: FOTO Povestea unui dezastru. Cum cade oraşul în Dunăre cu 12 centimetri pe an, iar autorităţile nu fac nimic pentru a opri fenomenul

În 2015, s-au alocat din bugetul local cinci milioane de euro pentru un studiu de fezabilitate pentru un tunel pe sub Dunăre. Proiectul nu este susţinut de Guvern (care vrea să facă un pod la Brăila, nu un tunel la Galaţi), însă procedurile de licitaţie au continuat, fiind în prezent în faza de analiză a ofertelor.

CITEŞTE ŞI: FOTO De la autostrăzi fantomă la tuneluri fantomă. Cum se cheltuiesc cinci milioane de euro pe un studiu pentru un tunel pe sub Dunăre

Galaţiul, bombă socială

Intenţiile Primăriei de a construi trotuare încălzite a trezit reacţii diverse printre gălăţeni. Unii au râs, însă cei mai mulţi s-au declarat indignaţi de idee.

„Să facă trotuarele întâi, că-s praf. N-ai pe unde merge de gropi”, ne-a declarat Ionel Marinache, un locuitor din cartierul Mazepa I. „De asta ne arde nouă? Să pună să rezolve cu căldura şi cu apa caldă, că suntem mai rău ca la ţară”, ne-a spus Vasile Cîrcotă, din acrtierul Ţiglina I.

image

Reacţii negative faţă de proiectul Primăriei au venit şi din partea unor reprezentanţi în Comisia de Dialog Social organizată de Prefectura Galaţi. „Dacă lui domnul Stan îi pasă mai mult de trotuare şi vrea să le încălzească decât îi pasă de mine că îngheţ în casă, eu vă anunţ că mă mut în cort, pe trotuarul din faţa Primăriei. Facem corturi, ca pe malul Senei!”, a declarat  Elena Patriche, preşedinta Asociaţiei Producătorilor Agricoli Galaţi.

image

„Cum să încălzească trotuarele într-un oraş în care sistemul de termoficare este la pământ? Chiar nu are nimeni simţul ridicolului?", a reacţionat şi Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Galaţi.

Primăria: „A fost doar o discuţie de principiu”

Informaţia este confirmată şi Primărie. „A fost o simplă discuţie, de principiu, pe această temă. Este o soluţie ce ar putea fi luată în consideraţie pentru a nu se mai forma gheaţă pe trotuare. Trebuie, însă, făcute calcule pentru a se vedea dacă o astfel de variantă este sau nu fiabilă şi dacă este mai rentabilă decât deszăpezirea clasică. S-ar putea testa o astfel de soluţie antiîngheţ pe aleea pietonală de la P-uri, care oricum trebuie reabilitată. Dacă se va dovedi fiabilă, soluţia s-ar putea aplica, pe scară largă, etapizat”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei.

Aşadar, studiul de fezabilitate pentru „trotuarele fierbinţi” s-ar putea adăuga în curând la seria de proiecte fanteziste şi costisitoare ale municipalităţii gălăţene.

CITEŞTE ŞI: FOTO Viaţa bate filmul. Cel mai mare cinematograf în aer liber din România a ajuns o ruină sinistră

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite