Decizia Înaltei Curţi în dosarul „Aviasan“: o nouă expertiză imobiliară, după ce prejudiciul a fost stabilit la 8,6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Boldea Foto: arhivă Adevărul
Mihail Boldea Foto: arhivă Adevărul

Dacă noua expertiză imobiliară va reduce prejudiciul stabilit iniţial, se vor diminua substanţial şi pedepsele aplicate celor şase persoane inculpate în dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, pe 25 iunie, să pună în discuţia părţilor efectuarea unei noi expertize imobiliare în procesul fostului deputat de Galaţi, Mihail Boldea, care va fi repus acum pe rol după ce judecătorii au amânat pronunţarea în dosar de patru ori.

Verdictul judecătorilor este oarecum surprinzător, ţinând cont că s-a făcut deja o expertiză imobiliară a celor 39,61 de hectare aparţinând bazei de aviaţie utilitară Aviasan din Galaţi de către un expert independent nominalizat aleatoriu de către primul complet de judecată al instanţei supreme. 

Dacă noua expertiză imobiliară va reduce valoarea prejudiciului, stabilit iniţial la 8.614.800 de euro, instanţa va diminua corespunzător şi pedepsele aplicate celor şase persoane puse sub acuzare în dosar.

Fostul parlamentar Mihai Boldea a fost condamnat în primă instanţă la şase ani de închisoare, fiind acuzat de procurorii DNA că ar fi obţinut, alături de un grup de alte cinci persoane, în mod ilegal proprietatea asupra terenurilor de sub pistele de aterizare ale bazei de aviaţie utilitară Aviasan din Galaţi. Este vorba de 39,61 hectare de teren aflat în proprietatea publică a statului şi situat în intravilanul oraşului Galaţi, a cărui valoare a fost estimată în instanţă la 8.614.800 de euro.

Pe lista acuzaţiilor se numără şantajul, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, luarea de mită, darea de mită, falsul intelectual,  uzul de fals, falsul în declaraţii, asocierea  pentru săvârşirea de infracţiuni, spălarea de bani şi mai multe infractiuni la legea contabilităţii.

Mihail Boldea a fost condamnat iniţial la şase ani de închisoare, alături de Mircea Marosy, ginerele fostului preşedinte ALDE Galaţi, Eugen Durbacă, condamnat pentru şantaj la 14 pedepse de câte 7 ani fiecare. Din dosarul Aviasan a fost disjuns un alt caz, care l-a vizat pe Roşca Caloenescu, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, acesta fiind acuzat de către DNA că a şantajat denunţătorii şi martorii din dosarul Aviasan. 

Costache Roşca Caloenescu a fost condamnat de judecători la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Fapta pentru care fostul prim-procuror a fost găsit vinovat este şantajarea primarului din comuna gălăţeană Vânători, Sicuţa Murgu (care a fost ameninţată cu arestarea dacă nu furnizează actele care au stat la baza preluării ilegale a terenurilor Aviasan).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite