Cum acţionează dorinţa. Care sunt tehnicile pe care le putem folosi pentru a nu ajunge sclavii propriilor impulsuri
0Mulţi dintre noi se lasă conduşi în viaţa de zi cu zi de tot felul de dorinţe, care se manifestă sub forma unor impulsuri cărora nu le fac faţă. Fie că e vorba de dorinţa de a cumpăra diverse lucruri, dorinţa de a bea sau a fuma, ori dorinţa de a juca jocuri de noroc, cei în cauză se dovedesc de cele mai multe ori incapabili să se abţină.
Dorinţa este o stare sufletească pe care o persoană o simte când râvneşte sau aspiră către ceva, spun specialiştii. Prin urmare, dorinţa reflectă o lipsă pe care cel în cauză o resimte. ”A dori ceva este firesc şi necesar. După o anumită perioadă de timp, unii dintre noi se obişnuiesc să trăiască starea de a dori ceva. De fapt, când doreşti permanent ceva, trăieşti o stare a lipsei, dacă pot spune aşa”, explică psihologul Stelian Chivu.
Aşa se face că după ce ne satisfacem o dorinţă, nu ne eliberăm de ea, ba chiar sunt cazuri în care dorinţa se amplifică. De ştiut este că dorinţele pot fi pozitive sau negative. Dacă dorim să învăţăm mai bine, să devenim mai buni într-un domeniu sau să ducem la capăt un proiect, este cât se poate de normal şi sănătos să facem astfel de lucruri.
Există însă şi reversul medaliei, când ne lăsăm dominaţi de dorinţe nocive, pe care le realizăm ca atare, cum ar fi dorinţa de a fuma sau bea excesiv şi de a-i controla pe ceilalţi, precizează specialiştii. Dorinţele pot fi controlabile, cum este cazul când o persoană se poate opri din băut după o bere, dar şi necontrolabile.
Cât de importantă este energia vitală în materializarea dorinţelor
Dorinţele pot fi, de asemenea, spirituale, când o persoană îşi doreşte să se apropie mai mult de Dumnezeu, dorinţe mentale, când îşi propune să aibă gânduri pozitive, dorinţe emoţionale, când vrea să îşi ţină sub control emoţiile, în special pe cele negative, şi dorinţe fizice, prin care urmăreşte să arate mai bine sau să îţi ţină sub control greutatea.
”Ca să înţelegem cum funcţionează dorinţa, este important să ştim că aceasta acţionează într-un mod specific, pe nivele. Pe primul nivel sunt dorinţele de bază, cum este dorinţa de a avea un cămin şi hrană. Pe următorul nivel este dorinţa de sex, urmată de dorinţa de control asupra celorlalţi. Pe măsură ce urcăm, dorinţele devin mai rafinate, cum ar fi dorinţa de a iubi şi de a fi iubit. Urmează dorinţa de a avea intuiţie, inspiraţie, imaginaţie, iar pe următorul nivel se află dorinţa de a înţelege mental propria persoană, societatea, planeta, universul, deci vorbim de o imagine de ansamblu”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
Dorinţele sunt strâns legate de energia vitală a fiecăruia dintre noi. Dacă ne lăsăm pradă dorinţelor, acestea devin viscerale şi ajungem să nu ne mai putem controla, punctează specialiştii. Dorinţa se manifestă mai întâi mental, apoi emoţional şi finalmente fizic, moment în care persoana în cauză este în stare să şi omoare pe cineva pentru o gură de băutură, ca să dăm un exemplu.
Dorinţele neîndeplinite duc la conflicte interioare
Multe dorinţe ne sunt transmise din exterior, fiind deci necesar să analizăm bine dacă ceea ce simţim provine realmente de la noi sau ne-a fost ”implantat” de alţii. Exemplele sunt nenumărate. Cel mai la îndemână ar fi situaţia în care copiii sunt împinşi de părinţi către o profesie anume pentru că aşa îşi doresc adulţii, deşi poate dorinţa micuţilor este cu totul alta.
”Am avut o pacientă care avea 400 de perechi de pantofi şi simţea o dorinţă de necontrolat să mai cumpere. Iată deci cum dorinţa de poate duce foarte uşor către obsesie. Dorinţele crează de multe ori nişte reflexe cărora noi le suntem tributari. Ajungem chiar sclavii lor”, explică psihologul Stelian Chivu.
Există chiar şi cazuri în care persoanele şi-au îndeplinit o anumită dorinţă şi trec automat la altă dorinţă, resimţind permanent o stare de lipsă. Cei în cauză ajung să îşi dorească mereu ceva, deşi, dacă se analizează bine, constată că nu au realmente nevoie de materializarea acelei dorinţe.
Există o nuanţă la care fiecare dintre noi trebuie să fie atent. Dacă la un moment dat avem o dorinţă şi nu o îndeplinim într-un timp rezonabil, se va crea un conflict interior, spun specialiştii. Vizate sunt, evident, dorinţele pozitive, pentru că nu poţi spune că ai un conflict interior dacă la un moment ai avut impulsul să omori pe cineva şi nu i-ai dat curs.
Pentru a reuşi să ne controlăm propriile dorinţe este important ca mai întâi să le conştientizăm. La fel de important este să eliminăm programele mentale care ne-au adus în situaţia de a avea dorinţe necontrolabile şi să le înlocuim cu altele pozitive.
”Trebuie să ne decuplăm de anumite dorinţe, care nu sunt sănătoase. Putem face acest lucru doar cu ajutorul voinţei. Dacă nu reuşesc să controlez o anumită dorinţă, va ajunge să te controleze ea pe tine, iar asta înseamnă să te alegi cu un viciu. Ca să scapi de o dorinţă este important să te ridici deasupra acesteia, găsindu-ţi un buton psihic şi emoţional, care odată acţionat, poate descărca energia acestor dorinţe în alte zone decât mintea şi emoţionalul acelei persoane”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.