Cum a ajuns apa potabilă a 300.000 de români să depindă de tranzacţiile internaţionale din industria oţelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzarea combinatului siderurgic de la Galaţi pune sub semnul întrebării alimentarea cu apă potabilă a oraşului. Circa 60% din apa brută folosită pentru a obţine apa potabilă pentru oraş este cumpărată de primărie de la combinatul siderurgic ArcelorMittal, în baza unei înţelegeri făcută la momentul privatizării, dar care poate fi anulată oricând.

Cu totul absurd, alimentarea cu apă potabilă a celor peste 300.000 de oameni care trăiesc în oraşul Galaţi a ajuns să fie dependentă de tranzacţiile internaţionale din industria oţelului. 

Mai exact, aproximativ 60% din apa brută necesară populaţiei este obţinută nu din foraje aflate în proprietatea oraşului, ci de la o instalaţie de captare (din Dunăre), care aparţine combinatului siderurgic ArcelorMittal, deci unei companii private transnaţionale.

Această situaţie ciudată îşi are rădăcinile în anul 1974, atunci când a fost dată în folosinţă o staţie de captare a apei (cunoscută sub numele de „Priza Dunării”) al cărei scop era să alimenteze cu apă combinatul siderurgic aflat în expansiune şi, parţial, municipiul Galaţi. 

Capacitatea instalaţiei era (şi este) de 3.000 de litri pe secundă, ea completând cele două aducţiuni deja existente ale oraşului, care pompează circa 2.000 de litri pe secundă din puţurile din zona Salcia-Lieşti şi Vadu Roşca (aşa-numita „apă de Vrancea”).

Ulterior, după vânzarea combinatului siderurugic (denumit pe atunci Sidex) către omul de afaceri indian Lakshmi N. Mittal, instalaţiile de captare a apei din Dunăre, deşi reprezintă obiective de importanţă majoră pentru siguranţa populaţiei, au fost lăsate la campania privatizată, autorităţile preferând să încheie o înţelegere comercială cu noul proprietar. Este important de menţionat că, fără apa furnizată de priza combinatului siderurgic, alimentarea oraşului Galaţi ar fi imposibilă.

În acest moment, între ArcelorMittal Galaţi şi Apă Canal SA (compania publică de utilităţi) există un acord prin care firma privată se obligă să asigure apa brută la preţul de cost, însă amintitul contract nu are termeni fermi pe termen lung, în sensul că poate fi anulat sau modificat oricând de combinatul siderurgic, sub pretextul intereselor manageriale proprii.

Având în vedere că grupul ArcelorMittal s-a angajat faţă de Comisia Europeană că va vinde combinatul de la Galaţi (ca o condiţie pentru a i se permite să cumpere oţelăriile Ilva, din Italia, fără a distorsiona piaţa europeană a oţelului), deja există temeri că noul proprietar – există deja trei intenţii de cumpărare: de la fime din India, Italia şi Ucraina – ar putea folosi dependenţa oraşului de staţia de captare pentru a forţa majorarea preţului.

Acesta este şi motivul pentru care un grup de consilieri locali de opoziţie de la Galaţi a înaintat administraţiei oraşului (controlată de PSD-ALDE) un proiect de HCL prin care să se ceară Guvernului să se folosească de conjunctură şi să negocieze ieşirea Prizei Dunării de sub controlul unei entităţi private. Deocamdată, însă, deşi au trecut aproape două luni de la această iniţiativă, administraţia Galaţiului nu a întreprins nicio măsură (argumentând că mai are nevoie de timp de gândire), determinând critici din partea opoziţiei.

„Nu înţeleg de ce reprezentanţii administraţiei publice locale nu au avut bunăvoinţa de a supune acest proiect de hotărâre dezbaterilor din comisiile de specialitate, urmând ca apoi să fie trecut pe ordinea de zi a unei şedinţe ordinare. Nu înţeleg de ce dl primar poate sta nepăsător la ceea ce se întâmplă”, a declarate senatorul PNL George Stângă.

Deocamdată, cei de ala ArcelorMittal spun că nu au de gând să schimbe ceva în contractul cu Apă canal SA, însă situaţia se poate schimba radical după ce obiectivul industrial va avea un alt proprietar (vânzarea ar trebui să aibă loc cel mai târziu până în marie anul viitor).

„Priza de Apă este parte a echipamentelor noastre industriale de bază, fără de care nu putem să continuăm activitatea. Folosim direct trei conducte pentru alimentarea Combinatului, iar cea de-a patra a fost transferată municipalităţii. Activitatea de pompare a apei din Dunăre este comună, aşa cum a fost proiectată şi construită în anii ’70. Este şi o soluţie foarte economică pentru oraş. Facem această activitate de pompare a apei brute la nivelul costurilor, fără să avem obiectivul de a obţine profit. Desigur, noul proprietar va studia aceste situaţii – una câte una – şi va lua deciziile cele mai potrivite”, a declarat recent Bogdan Grecu, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite