Avem sau nu suflet? Întrebarea care ne frământă de mii de ani. Preot: „Am văzut om la 96 de ani căţărându-se pe pereţi şi cerând preot înainte de moarte”

Toţi oamenii au suflet. Conştiinţa de suflet este cea care diferenţiază. Sunt oameni care conştientizează acest dar şi oameni care nu îl conştientizează. Sunt oameni care lucrează cu partea spirituală din ei şi oameni care ignoră sau refuză să creadă în partea spirituală din ei, preferând să se axeze doar pe partea materială, ceea ce nu înseamnă că nu au suflet.

Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi oamenii s-au întrebat dacă există ceva dincolo de material. Mulţi au simţit acest lucru, dar au refuzat să creadă. Biserica şi ştiinţa se pun de acord în privinţa acestui subiect, chiar dacă, pe anumite zone, există şi divergenţe de opinie.

Omul are o structură dihotomică, adică este alcătuit din trup, partea palpabilă din noi, şi suflet, partea nevăzută, dar reală. Această simbioză dintre lut şi duh, omul, se naşte, trăieşte, crează, se înmulţeşte.

”Oamenii au suflet. Proba irefutabilă, supremă, este diferenţa dintre un om viu şi un om mort, dintre un cadavru şi om care se hrăneşte, se îmbracă, gândeşte, crează, zâmbeşte, râde, plânge. Diferenţa o dă în mod esenţial sufletul, partea energetică din noi. Sufletul nu este cum este perceput uneori în partea psiho-medicală, ca un set doar de elemente de locomoţie sau care mecanicizează trupul. Sufletul este o formă energetică foarte rafinată, ca un dat divin în noi, un dar al lui Dumnezeu imprimat ţărânei din noi”, explică preotul doctor Lucian Petroaia, vicar eparhial.

”Da, există suflet şi nu, nu există suflet. Există suflet pentru cei care şi-l simt, comunică cu el, îl integrează şi nu există suflet pentru cei care nu vor, nu pot, nu ştiu,nu îi interesează. Nu există suflet pentru cei care sunt angrenaţi doar în material, care nu sunt interesaţi de ce se va întâmpla după. Indiferent că credem sau nu, sufletul există. Orice cale am analiza-o, indiferent de timp, crează o legătură între viaţa materială, între suflet şi Dumnezeu sau orice divinitate în care credem. Există viaţa fizică, materială, ce se vede şi nu se vede, altfel spus legătura dintre viaţa fizică şi divinitate. Sufletul, de fapt, este o interfaţă între Dumnezeu şi fizic”, declară psihologul Stelian Chivu.

Biserica susţine că sufletul nu este perceput doar ca o parte care doar mişcă, ci este darul lui Dumnezeu în om, care presupune în primul rând conştiinţă, capacitate de gândire, de autodeterminare, presupune puterea de a crea, mergând până la a spune că din sufletele părinţilor se nasc şi sufletele copiilor.

”De aceea semănăm cu părinţii noştri, pentru că este o generare şi spirituală, nu doar somatică. De aceea, nu vorbim de suflet doar ca un mecanism care doar animă trupul, ci ca de un dar al lui Dumnezeu în noi”, spune preotul Lucian Petroia.

Unici în timp şi spaţiu

A doua probă indubitală care demonstrează existenţa sufletului este că omul se poate bucura, poate plânge, omul poate spera, poate crea. Toate aceste funcţiuni, aceste daruri ale omului,  nu ţin de trup, de mental.

Astfel, o idee care marchează este o emanaţie a sufletului, este o conlucrare dintre partea energetică care ne conectează pe verticală cu Divinitatea, de unde vin şi inspiraţiile. Asta o spun artiştii, cei care creează în general, care au momente de revelaţie, momente de graţie.

Toate acestea ţin de partea energetică din noi, de suflet. Sufletul se exprimă prin grai, prin forma de redare, se exprimă mental, pentru că oamenii operează prin concepte, prin termeni.

Se poate spune deci că sufletul capătă o exprimare prin ceea ce este deplin acceptat între noi, dar la fiecare persoană această exprimare va fi altfel.

O a treia dovadă, conform bisericii, privind existenţa sufletului este că fiecare om este un prototip, fiecare om este unic, iar această unicitate nu o dă trupul, ci sufletul. În doctrină creştină nu se acceptă reîncarnarea, ce înseamnă migraţia sufletelor prin trupuri.

”Fiecare dintre noi este unic în timp şi în spaţiu. Sufletul este o realitate existenţială, el dă această capacitate persoanei umane de a se exprima. Oamenii care lucrează cu partea sufletească din ei sporesc în ea. E ca un antrenament spiritual, a unei părţi pe care noi o exersăm şi care sporeşte în noi. Omul care antrenează sufletul din el capătă o putere sufletească sporită. De aceea oamenii simt nevoia să meargă la alţi oameni mai sporiţi sufleteşte decât ei. De aceea copii merg la părinţi, de aceea nepoţii sunt fascinaţi de bunici, pentru că ei au spor de înţelepciune, un spor de suflet erodat de problemele vieţii. De aceea oamenii simpli merg la călugări, la preot, la duhovnic, pentru că au nevoie de cineva care este expert în suflet”, explică preotu Lucian Petroia.

Ce se întâmplă cu necredincioşii?

Se pune întrebarea ce se întâmplă cu cei care nu cred în existenţa sufletului? Oamenii necredincioşi sau care refuză să creadă în acest concept au şi ei suflet, dar acesta este diminuat, micşorat, pentru că persoana în cauză nu îşi satisface nevoile spirituale.

Biserica spune că oamenii care nu au credinţă sunt nişte persoane suferinde spiritual. Omul fără credinţă nu are o perspectivă spirituală asupra vieţii. Pentru el nu există decât banul, profesia, cariera, ce dă un fel de orizontalitate  a vieţii, pe când omul credincios are şi o perspectivă spirituală, se gândeşte la ideea de eternitate, chiar vrea să o cucerească.

Omul necredincios cuantifică totul în bani, el vinde şi cumpără oameni, la fel ca în comerţul de sclavi. Astfel de persoane de multe ori se gândesc fie că trăiesc veşnic, fie se ghidează pe principiul ”trăiesc astăzi şi mâine nu mai contează ce fac”.

”Toţi aceşti oameni îşi încheie viaţa în două forme. Ori se convertesc profund, au trăiri, au experienţe care le transformă viaţa şi devin profund credincioşi, ori rămân într-o împietrire sufletească, astfel încât nimeni şi nimic nu îi mai poate comuta spre o normalizare a vieţii. Am văzut murind atei prin natura profesiei, am văzut murind oameni credincioşi. Am văzut un om la 96 de ani, propagandist al lui Stalin, căţărându-se pe pereţi şi cerând preot înainte de moarte”, susţine preotul Lucian Petroia.

Practic, nu există oameni atei, există însă oameni care nu îşi sporesc partea spirituală, nu doresc să îşi dezvoltă capacităţile spirituale native. Ei se axează doar pe partea materială a vieţii şi sfârşesc prin a trăi în nefericire, cu o mare doză de pesimism, cu o mare doză de egoism, de închistare, de izolare.

În timpul vieţii, sufletul conlocuieşte cu trupul, şi între cele două realităţi se stabileşte o relaţie de armonie sau de dezarmonie. Omul păcătos va avea, conform Bisericii, mereu probleme interioare, procese de conştiinţă, dezechilibre pe care sufletul le dă, întrucât conştiinţa nu ţine doar de mental, ci ţine şi de partea sufletească pe care fiecare dintre noi o are de la Creator.

Sufletul după moarte

Ce se întâmplă cu sufletul după moarte este un subiect extrem de mult cercetat. Dacă analizăm omul obişnuit, el va spune ”nu s-a întors nimeni de acolo, ca să ne spună cum este”. Răspunsul este relativ simplu, pentru că există persoane care s-au întors, respectiv cei care au fost în moarte clinică. Unii declară ce au văzut, ce au simţit, alţii spun că nu au văzut nimic. Când adormim în fiecare seară, specialiştii spun că asta echivalează cu o moarte, iar dimineaţa renaştem şi ciclul se reia.

Sunt persoane care după ce adorm, nu visează, nu îşi amintesc nimic din timpul somnului, şi sunt altele care au vise frumoase, vise premonitorii sau altele care au coşmaruri. ”Diferenţa între cele două categorii este nivelul de conştienţă. Sunt persoane care atunci când dorm, ştiu că dorm. Când tu eşti conştient în timpul morţii clinice de ce se întâmplă cu tine, cu spiritul tău, cu sufletul tău, cu corpul tău, cu mintea ta, face ca atunci când mori, să fii pregătit şi să îţi dispară frica de moarte. Sunt persoane care se dedublează, se decorporalizează, deci călătoresc cu sufletul. E ca şi atunci când îţi trimiţi mintea să vadă ceva. Aceste abilităţi sunt fie înăscute, fie dobândite . Sunt persoane care au trăit un cutremur şi apoi în vise trăiesc coşmarul repetării cutremurului. Informaţia trăită în timpul zilei mental şi emoţional nu se opreşte brusc, ca atunci când schimbi canalul la televizor, ci continuă în somn”, explică Stelian Chivu.

Când vine vorba de ce se întâmplă cu sufletul după moarte, viziunea Bisericii este diferită de cea a ştiinţei.

”Avem viaţă şi moarte, viaţă şi moarte, până când sufletul ajunge la un nivel atât de înalt, încât nu mai face diferenţă între viaţă şi moarte, în sensul că se eliberează, se iluminează, se purifică. Un exemplu dat de specialişti sunt geniile, copii de câţiva ani, care compun melodii sau cânta ca nimeni altcineva. Asta demonstrează că sunt suflete care vin deja cu o cunoaştere. Cât rămâne din mentalul lor provenit din alte vieţi este dat de nivelul de conştienţă al fiecărui individ. Când o persoană suferă o traumă în timpul vieţii, aceasta se poate manifesta în alte existenţe. Sunt persoane care simt anumite dureri fizice, dar analizele medicale sunt bune, ajunge la psiholog, iar în timpul unei regresii mărturisesc că în timpul unei vieţi anterioare au fost strânse de gât”, susţine psihologul Stelian Chivu.

”Moartea există ca fenomen, nu ca realitate existenţială”

Biserica vede desprinderea sufletului de trup în clipa morţii ca un lucru cât de poate de natural. Dacă revenim la începutul existenţei umane, Dumnezeu a făcut o păpuşă din lut, a inspirat în ea suflare de viaţă şi a făcut omul fiinţă vie. Moartea este fenomenul revers. Este desprinderea suflării de viaţă de lutul din care este făcut omul.

”Moartea există ca fenomen, nu ca realitate existenţială. Noi trecem practic dintr-o viaţă a sufletului în trup într-o viaţă a sufletului fără trup, într-o altă formă de vieţuire mult mai rafinată. Pentru că trupul ne încorsetează şi are legile lui. Desprinderea de trup ne poziţionează într-o altă lume mult superioară, unde sufletul este eliberat, descorsetat de chingile pe care le-a avut în carne. Atunci el are anumite intuiţii, are o clarviziune a lui, are o lumină a lui”, explică preotul Lucian Petroaia.

Sfântul Apostol Pavel spune că omul moare în chip trupesc şi înviază sufleteşte. În momentul morţii sufletul se eliberează, explicaţia fiind îmbrăţişată atât de Biserică, cât şi de ştiinţă.

Cât despre ce se va întâmpla după moarte, există diverse variante. Biserica spune că cei păcătoşi vor avea o viaţă veşnică în chinuri. Părintele Stăniloaie numeşte iadul minusul absolut, adică o stare de frământare, de izolare eternă. Sfântul Efrem Sirul spune că iadul este neputinţa de a iubi, omul care va fi biciut o eternitate de flăcările neputinţei de a iubi. Un alt sfânt spune că iadul este biciul viciilor nesatisfăcute.

Convieţuirea sufletului în trup conduce finalmente la o îngemănare a celor două elemente, conform Bisericii, adică practic trupul pecetluieşte sufletul cu caracteristicile lui şi viceversa. Atunci, cele două realităţi ajung să se caute veşnic una de cealaltă.

De aceea sufletul nu poate accepta alt trup, în viziunea ortodoxă. Este ca şi cum ai încerca să îţi pui altă piele, altă faţă. Când omul îşi asumă nişte schimbări majore în viaţa lui, îşi asumă şi consecinţele acelor schimbări. Ortodoxismul merge pe ideea că o viaţă trăită frumos îţi deschide perspectiva eternităţii. Aici intervine elementul numit liberul arbitru. Nimeni nu poate impune omului să iubească sau să fie bun. I se propune mereu această perspectivă a binelui, a frumuseţii, a virtuţilor, dar de mute ori alege cealaltă cale.

”Se spune că omul când merge Dincolo, se miră de un lucru: vede tot ceea ce nu a crezut. Magnetismul lui Dumnezeu faţă de noi se finalizează când trecem Dincolo, iar sufletul se odihneşte la vatra de unde a plecat. Este o chemare necontenită în noi care se finalizează când căpătăm evidenţa a ceea ce am crezut timp de o viaţă”, concluzionează preotul Lucian Petroaia.

Fotocodificat la nivel de ADN

Specialiştii au mers cu cercetarea până acolo, încât susţin că sufletul există fotocodificat ca informaţie la nivel de structură ADN. Omul are 12 spire ADN, din care numai două sunt active, restul fiind considerate de specialişti ”gunoi”. S-a demonstrat ştiinţific însă că sunt anumite persoane, care au trei spire activate, ceea ce înseamnă că acestea au un alt nivel de cunoaştere, de energie.

”Aceste persoane îşi cunosc sufletul şi chiar comunică cu el. ADN-ul este o antenă, pe care o poţi folosi sau nu, în funcţie de cât de conştient eşti de existenţa lui sau nu. Vorbim de imaginaţie, de intuiţie, de inspiraţie”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

De unde ştim totuşi că există suflet dincolo de orice îndoială şi merită să-i convingem şi pe cei care nu cred în existenţa acestuia? Dovada o reprezintă miile de persoane care au fost în moarte clinică şi au povestit după aceea experienţele trăite. Au fost persoane care au povestit cu lux de amănunte ce au vorbit medicii în timpul operaţiei la care au fost supuşi, dar şi ce aparatură medicală s-a folosit, deşi nu aveau noţiuni tehnice.

Sufletul are greutate

Probabil cea mai interesantă şi controversată cercetare este cea care a urmărit să vadă dacă sufletul are greutate, deşi poate suna ciudat. Mai multe persoane şi-au dat acordul ca la momentul morţii lor să fie monitorizate. Au fost analizate orice pierderi de lichide sau de aer, ce ar părăsi corpul fizic la acel moment.

Greutatea acestor persoane a fost verificată cu rigurozitate, iar concluzia cercetării a fost că toate persoanele analizate au pierdut inexplicabil circa 2-3 grame, specialiştii concluzionând că atât ar cântări, de fapt, sufletul.

Un alt aspect care a trezit un enorm interes în ultimii ani este legat de persoanele care nu cred în existenţa lui Dumnezeu şi implicit nici în suflet, dar după o moarte clinică se întorc cu experienţe  revelatoare.

”Este o acumulare, e ca atunci când mai e nevoie de o picătură, ca să se umple paharul. Practic,sunt persoane care se înverşunează să nu creadă în existenţa sufletului, iar ele au nevoie doar de o picătură, de o dovadă, ca să se reverse, iar picătura este moartea clinică. În acea stare ei accesează o vibraţie, o conştiinţă foarte înaltă şi asta produce asupra lor o transformare extrem de puternică. Când revin din acea stare, sunt de nerecunoscut. Ei accesează mintea subconştientă, care mai este numită şi mintea lui Dumnezeu”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Psihologii spun că fiecare dintre noi are mai multe corpuri, cel fizic, emoţionalul, mentalul şi sufletul. E ca şi atunci când eşti îmbrăcat cu mai multe haine, iar când mori, rând pe rând, aceste haine sunt dezbrăcate. Atunci când apare moartea, corpul fizic rămâne pentru o perioadă, după un timp dispare şi corpul emoţional, iar apoi şi corpul mental, rămând esenţa, sufletul, care poartă, ca o unitate de memorie, tot ce a făcut omul în această viaţă.

Există şi o certitudine legată de suflet, acceptată atât de Biserică, cât şi de ştiinţă. Din momentul în care începi să crezi că ai suflet, nivelul tău de materialitate începe să fie diluat, iar nivelul de conştienţă începe să se ridice. Mircea Eliade spunea ”cine moare înainte să moară, nu mai moare după ce moare”.