Aglomerație la Centrele de Transfuzie. Medic: „Sunt și persoane care nu îndeplinesc condițiile și sunt trimise acasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrele de Transfuzie nu se mai confruntă cu lipsă de donatori de sânge, după ce s-au majorat tichetele la 280 de lei. La Galați, numărul persoanelor a fost limitat la 70, însă sunt și persoane care sunt trimise acasă, deoarece nu îndeplinesc condițiile.

A crescut numărul donatorilor de sange FOTO: Arhivă, Adevărul
A crescut numărul donatorilor de sange FOTO: Arhivă, Adevărul

Valoarea tichetelor de care beneficiază donatorii de sânge a crescut de la 1 ianuarie 2024 de patru ori, de la 67 lei la 280 de lei. Astfel, numărul donatorilor a crescut considerabil și la  Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi. Din sângele obţinut de la o singură persoană pot fi salvate trei vieţi.

„A crescut numărul donatorilor de sânge, însă noi limităm la ceea ce avem nevoie. Am limitat la 70 de persoane, zilnic, plus cei care se programează prin aplicații în jur de 20. Dar, din păcate, sunt și persoane care nu îndeplinesc condițiile”, susține Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzie din Galaţi.

Potrivit medicilor, unele persoane care vin să doneze nu au o stare de sănătate foarte bună. Mănâncă dezordonat, foarte gras, iar testele de ficat sunt modificate. De asemenea, apar foarte multe anemii, ca urmare a alimentaţiei necorespunzătoare.

 „Nu fac ceea ce trebuie, noi avem niște condiții pe care trebuie să le îndeplinească. Pentru a fi eficienți și a nu arunca nimic, noi îi testăm înainte. Cine nu îndeplinește condițiile, merge acasă. Este foarte bine acum că a crescut numărul donatorilor, deoarece avem de unde să triem. Reușim să acoperim necesarul spitalelor”, a precizat directorul Centrului de Transfuzie din Galaţi.

De ce sunt mai bolnavi față de acum 20 de ani

Într-un interviu pentru „Adevărul”,  medicul Valentin Boldea vorbește despre cauzele care duc la modificarea acestor analize. Acestea țin de stilul de viață care este modificat față de acum 20 de ani.

„Consumul de alimente procesate bogate în grăsimi nesaturate și glucide duc la riscul apariției dislipidemiilor sau a tulburărilor în metabolismul glucidic. Adică riscul de apariție al diabetului zaharat. De asemenea, viața haotică, lipsa somnului, mesele neregulate, consumul de fast food, mai ales în rândul tinerilor, a sucurilor carbogazoase bogate în zahăr, precum și consumul excesiv de alcool și substanțe energizante, sunt alți factori care duc la modificarea analizelor de sânge și riscul apariției afecțiunilor mai sus menționate”, susține dr. Valentin Boldea.

Consumul excesiv de alcool în rândul populației, precum și concepția că <lasă, nu mi se întâmple mie> au dus la numărul mare de persoane cu afecțiuni hepatice din cauza acestui viciu, cum ar fi ciroza hepatică sau hepatitele cronice toxic nutriționale.

„Fumatul precum și lipsa controlului comercializării produselor de tutun, mai ales în rândul tinerilor, pot reprezintă factori de apariție a unor afecțiuni cardiovasculare prin modificarea structurii vaselor de sânge. De asemenea, afectarea aparatului respirator: bronhopatiile cronice precum și cancerul pulmonar, acestea fiind în topul afecțiunilor diagnosticate în ultima perioadă”, avertizează medicul de familie, Valentin Boldea.

Donarea de sânge total constă în recoltarea unei cantităţi de 450 ml

Înainte de a dona sânge, medicii de la CRTS Galaţi recomandă să fiţi bine hidratat, să fiţi odihnit şi să evitaţi fumatul înainte de donare, dar şi după. Micul dejun poate fi bogat în lichide şi glucide. Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe. Înainte de donare, se evită mesele copioase, cu grăsimi şi băuturi alcoolice cu 24 de ore înainte.

Condiţiile în care puteţi deveni donator de sânge: să aveţi o stare bună de sănătate fizică şi psihică; vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kilograme la fete şi peste 60 kilograme la băieţi; fără un istoric personal de boli cronice, infecto-contagioase sau psihice, fără intervenţii chirurgicale, tatuaje sau extracţii dentare recente. 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite