Vrancea, codaşă la banii europeni pentru agricultură, dar favorizată la fondurile guvernamentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Vrancea a atras în ultimii şase ani doar 39 de milioane de euro, fiind din acest punct de vedere codaşă printre judeţele ţării, având în vedere ă la nivelul ţării plăţile făcute către beneficiari însumează peste 5 miliarde de euro.

Proiectele depuse pentru măsurile de investiţii din PNDR au fost extrem de puţine, ceea ce arată că suprafeţele de teren din judeţ fărâmiţate, iar oamenii nu au încercat să se asocieze pentru proiecte de investiţii mari.

Astfel, până în acest moment, pentru măsura 112, privind instalarea tinerilor fermieri, au fost contractate doar 283 de proiecte cu o valoare de 6,2 milioane de euro, din care s-au făcut plăţi de 4,2 milioane de euro. Pentru modernizarea exploataţiilor agricole, au fost efectuate plăţi către beneficiari în valoare de peste 10,4 milioane de euro nerambursabili, iar numărul proiectelor contractate a fost de 23.

La Măsura 123, de „Creştere a valorii adăugate a produselor agricole forestiere”, au fost contractate 17 proiecte, cu o valoare de 14,5 milioane de euro, lar pentru Măsura 123, de îmbunătăţire şi dezvoltare a infrastructurii agricole şi silvice s-au contractat doar 5 proiecte, cu o valoare de 4,2 milioane de euro.

Vrancea stă cel mai bine la Măsura 141, privind sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, unde au fost aprobate 1942 de proiecte pentru care se vor face plăţi în sumă de 7,6 milioane de euro.

De altfel, directorul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, George Turtoi spune că Vrancea nu trebuie să se mândrescă că are aşa de multe proiecte pe măsura 141.

„Acest lucru nu este de laudă. Arată că aici există fermieri cu suprafeţe de terenuri mici şi animale puţine. 1500 de euro pe care îi ia un fermier reprezintă un fel de ajutor social şi nu poţi să-ţi dezvolţi niciodată o fermă. Singura soluţie să evoluaţi este să aplicaţi pentru alte măsuri, prin care se acordă ajutoare de două milioane de euro, dar pentru asta soluţia este asocierea”, a concluzionat George Turtoi.

Dacă la banii europeni pentru agricultură Vrancea este codaţă, la fondurile guvernamentale pentru infrastructură judeţul a primit cei mai mulţi bani.

Astfel, într-un raport al Expert Forum se arată că că Vrancea a primit alocări bugetare între 2004 şi 2011 de peste 277 milioane de lei. Numai pentru drumuri judeţene şi comunale Vrancea a primit 185 de milioane de lei, devansând cu mult chiar şi cele mai mari judeţe din ţară.

Ca şi comparaţie, judeţul Cluj, de unde provine fostul premier Emil Boc, a avut alocări bugetare doar de 113 milioane de lei, la fel şi Iaşiul sau Timişoara.

Cele mai multe fonduri pentru drumuri au fost primite în Vrancea în anii 2007 şi 2008, respectiv 52 de milioane de lei, respectiv 87 de milioane de lei, când la „butoanele” guvernării se afla Cabinetul Tăriceanu, care pentru a-şi păstra poziţia a onorat tot ceea ce doreau partenerii de la PSD.

„Am avut un maxim de clientelism politic în anii 2007-2008, pe aproape toate instrumentele de transferuri pentru investiţii existente. În acei ani era de trei ori mai probabil să primeşti fonduri dacă erai primar din arcul puterii decât dacă erai primar de opoziţie. Maximul de clientelism a coincis cu perioada de creştere rapidă a bugetelor publice înainte de criză. Concluzia este că într-un stat cu instituţii slabe şi tradiţie clientelară, un aflux masiv de fonduri în bugetele publice poate să facă mai mult rău decât bine, în funcţie de cât de corect şi eficient este gestionat surplusul“, arată autorii raportului.

Mai puteţi citi:

Este şi Vrancea fruntaşă la ceva: are cele mai multe ferme de semi-subzistenţă

Unde sunt banii? Vrancea, judeţul cu cele mai mari alocări de „fonduri clientelare”


 


 


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite