Sergiu Capcalo s-a sinucis din cauza unui proces
Omul de afaceri în vârstă de 61 de ani, care s-a aruncat marţi seara de la etajul trei al clădirii în care lucra, s-ar fi sinucis, potrivit unor apropiaţi ai săi, din cauza unor penalităţi impuse de instanţă în urma unui proces pe care firma la care lucra ca director l-a pierdut.
Conform deciziei dată de instanţă, societatea comercială de panificaţie la care lucra Sergiu Capcalo trebuia să achite penalităţi de 3.600 de lei pe zi.
„Am înfiinţat un chioşc, dar legal. Am pierdut procesul şi instanţa obliga firma să plătească penalităţi de 36 de milioane (lei vechi - n.r.) pe zi, dar urma să luăm alte măsuri cu decizia aceasta a instanţei. Mai erau căi de rezolvare probabil. Dar lui îi era teamă, spunea că i se va imputa lui să plătească şi se gândea că nu are de unde să scoată atâţia bani", ne-a spus unul dintre angajaţii firmei la care lucra Sergiu Capcalo.
Hoţii i-au furat maşina
Sergiu Capcalo era bucureştean şi locuia cu chirie în Focşani de câţiva ani, întrucât fusese detaşat cu serviciul.
Omul de afaceri avea şi probleme în familie. Soţia sa era imobilizată la pat de mai multă vreme iar în urmă cu un an de zile, hoţii i-au furat maşina din parcarea unităţii întrucât lăsase cheile pe capota autoturismului.
„Eu ştiu doar că lucrează în biroul închiriat în clădirea noastră de mai bine de şase ani. Ştiu că locuia aici în chirie şi că în ultima perioadă era abătut că soţia lui era imobilizată la pat. El era un om calm, nu ne gândeam să facă aşa ceva", ne-a declarat Corneliu Harabagiu, preşedintele corporaţiei ce administrează clădirea de birouri în care lucra omul de afaceri.
Sergiu Capcalo va fi înmormântat de colegi, în cimitirul din satul Budeşti, comuna Coteşti.





















































