Secretele Staţiunii Soveja, „plămânul de oţel“ al regiunii, locul unde minerii se vindecau doar cu aerul tare din munţi

Doar firma a mai rămas de ceea ce a fost odată Staţiunea Soveja  FOTO: Ştefan Borcea

Despre Soveja, locul unde Alecu Russo a descoperit balada Mioriţa, se ştie că este localitatea cu cel mai tare aer din România, graţie pădurilor de brazi şi pini ce o înconjoară.

Documentele spun că sovejenii sunt originari din Rucăr şi Dragoslavele, judeţul Argeş, de unde au pribegit la începutul secolului al XVI-lea, întemeind aici, la porţile Vrancei, satele Dragosloveni şi Rucăreni, derivate de la satele de bază.

Datorită aerului de aici, autorităţile au decis la începutul secolului trecut înfiinţarea unei staţiuni balneoclimaterice, care până la Revoluţia din 1989 era plină de turişti, jumătate din ei fiind minerii care veneau în această zonă să se vindece de leucoză.

Povestea staţiunii Soveja începe cam pe la 1870, când un negustor de stofă şi pânzeturi din Focşani este sfătuit să facă pe timpul verii "cură de aer" la Soveja pentru a-şi vindeca boala de plămâni. Treptat, clientela terapiei cu ozon în pădurile sovejene se extinde şi cum, pe vremea aceea, Soveja nu era încă staţiune, negustori, funcţionari, meşteşugari şi alţi reprezentanţi ai clasei medii citadine veneau să stea în gazdă la săteni pe timpul verii.

“În 1901, prefectul judeţului Putna a obţinut de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor aprobare să construiască în partea de vest a satului, înspre Lepşa, un mic hotel de lemn cu un cazino alături. Câţiva ani mai târziu, drumul către Soveja putea fi parcurs şi cu trenul datorită construirii unei căi ferate de către o societate forestieră. Trenul forestier avea un vagon de călători care aducea turişti şi transporta localnici către Focşani şi Mărăşeşti”, ne spune Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Naţionale Vrancea.

În timpul Primului Război Mondial, la Soveja s-au dat lupte grele, aici existând şi un un important mausoleu închinat eroilor căzuţi pentru apărarea patriei. Mausoleul a devenit şi un loc de pelerinaj şi veneraţie atât pentru locuitorii comunei şi ai judeţului, cât şi pentru cei din alte localităţi ale ţării. Osuarul adăposteşte osemintele a 1.612 ostaşi neidentificaţi.

La fel ca toate proprietăţile din acei ani negri ai comunismului românesc, în 1948 staţiunea este naţionalizată, cu toate vilele, hotelurile, parcul şi cazinoul. A fost o perioadă de decădere, dar autorităţile de atunci au conştientizat că "Perla Vrancei", sau "Plămânul de oţel al regiunii", cum i s-a mai spus, poate fi un loc excepţional de atragere a oamenilor muncii la relaxare.

Soveja s-a dezvoltat însă ca o veritabilă staţiune montană, fiind construite hoteluri, dar şi o tabără pentru elevi. În anii deceniului opt aici veneau anual mii de turişti pentru a-şi petrece vacanţele, Minerii care scoteau cărbune din subterane şi se îmbolnăveau îşi găseau leacul respirând aerul de acolo, iar sportivii veneau serii la rând în cantonamente, să se pregătească pentru întrecerile oficiale.

Pe vremuri, Zboina, hotelul cu cele mai moderne dotări din regiune, te răsfăţa cu o sală de tratamente balneoclimaterice prin izvoarele de apă minerală din staţiune, bar, restaurant, sală de sport, bowling, terenuri de tenis, fotbal, club şi discotecă.

Acum, totul este o imensă ruină, năpădită de buruieni şi bântuită de câini vagabonzi. La fel se întâmplă şi cu hotelul Mioriţa, unde baza de tratament stă să cadă iar hotelul a fost devastat de oamenii fără locuinţă.

Soveja are acelaşi potenţial turistic ca Valea Prahovei, dar a fost ţinută pe loc foarte mult de drumul impracticabil care pornea de la Focşani. Şoseaua  a fost între timp reparată, însă staţiunea Soveja nu a ieşit din agonie.

Un proiect de „regenerare rurală“ a comunei Soveja a fost propus de un grup de voluntari numit „Refresh Soveja“. Proiectul ţinteşte promovarea staţiunii şi creşterea numărului de turişti.