Prizonieri români în lagărele sovietice: „Războiul? N-aş mai vrea nici să pronunţ acest cuvânt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Lungu şi Luca Nistor au trăit ororile războiului
Ion Lungu şi Luca Nistor au trăit ororile războiului

Umiliţi în ultimul hal, chiar dacă România a luptat ulterior alături de armata sovietică pe frontul din vest, prizonierii români au stat în lagăre mult timp după terminarea războiului.

În timpul celui De-al doilea Război Mondial, zeci de mii de români au căzut prizonieri în mâna soldaţilor sovietici şi deportaţi în lagăre.

Luca Nistor şi Ioan Lungu sunt doi dintre vrâncenii care au trăit ororile acelei perioade şi au amintiri triste despre experienţele pe care le-au trăit cu ruşii.

Luca Nistor a trăit vremuri grele în tinereţea sa, iar războiul şi apoi prizonieratul şi-au pus amprenta asupra sa. La 18 ani a fost înrolat în armată şi trimis pe front. L-a cunoscut personal pe mareşalul Ion Antonescu, dar cele mai mari coşmaruri le-a trăit ca prizonier de război al armatei sovietice, în lagărul de la Bălţi.

În anul 1944, în Bălţi au fost organizate două lagăre de concentrare în care erau deţinuţi 50.000 de prizonieri români, germani şi de alte naţionalităţi. Mulţi au murit din cauza condiţiilor, bolilor sau erau executaţi, corpurile lor fiind îngropate în morminte comune din preajmă.

Luca Nistor a supravieţuit, în ciuda experienţelor cumplite pe care le-a trăit mai bine de patru ani. „Când mă dezbrăcam de haine, păduchii curgeau de pe mine şi se forma jos un muşuroi. A fost greu, am suferit mult, iar foame ne era mereu. Nici haine cu care să ne îmbrăcăm nu aveam, iar când murea câte un prizonier trebuia să fii pe fază să-i iei hainele şi bocancii”, îşi aminteşte Luca Nistor.

Duşmanul numărul 1: foamea

Foamea era însă principalul duşman pentru prizonierii de acolo, care erau duşi la munci agricole.

„Arpacaşul şi varza murată erau felurile principale de mâncare”, îşi aminteşte bătrânul.

După mai bine de patru ani de stat în lagăr, Luca Nistor s-a întors acasă, iar părinţii săi au trăit un şoc, pentru că l-au crezut mort şi-i făcuseră şi pomenile.

La rândul său, Ion Lungu s-a născut în Basarabia şi a avut o copilărie plină de privaţiuni. Avea doar patru ani când cazacii i-au gonit familia din sat.

“Nu eram bun de mers pe jos, dar nici în braţe nu mă putea ţine mama. Aşa că la îndemnul cazacului care mânuia sabia deasupra capului am fost luaţi mai mult pe sus şi duşi în marş forţat în satul Mămăliga, unde am făcut foame, dar ne-am adăpostit de război”, povesteşte cu tâlc veteranul.

A urmat Al Doilea Război Mondial şi refugiul din Basarabia, perioadă a vieţii care-i trezeşte amintiri dureroase.
„Cuvântul război nu prea aş vrea să-l mai pronunţ. Din război se alege lumea fără mâini, fără picioare, fără mâncare, fără putere”, spune Ion Lungu.

Vă mai recomandăm:

Armata „eliberatoare” de ocupaţie, o reţetă rusească: atrocităţile comise de sovietici în 1944, în Vrancea

Unde a funcţionat lagărul destinat prizonierilor de război pe unde au trecut membri ai familiei regale Hohenzollern

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite