Oraşul hanurilor şi cârciumilor, locuri de popas şi de distracţie. Ce artişti celebri îi desfătau pe oameni cu muzica lor

"Peştişorul de aur", un loc căutat de focşăneni acum 100 de ani FOTO: www.focsaniulvechi.ro

Primele locuri de popas, amenajate pentru acest scop, au apărut în preajma  târgurilor, unde îşi desfăceau negustorii mărfurile.

În astfel de  aşezăminte, aceştia se puteau odihni, mânca şi spăla, dar mai ales îşi puteau adăposti mărfurile pe timp de noapte, respectivele lăcaşuri fiind, de obicei, înconjurate de ziduri şi prevăzute cu porţi.

Cele mai multe hanuri dispuneau atât de magazii pentru depozitarea mărfurilor, cât şi de grajduri pentru animale de povară.

La finele secolului  al XIX-lea, în  Focşani erau  cunoscute, nici mai mult, nici mai puţin, decât 21 de astfel de localuri, la care se adăugau şi câteva hoteluri  precum  Hotelul Pompic, Caramlău, sau  Cimbru.

"Dintre hanuri mai cunoscute erau Hanul Pastia, Hanul Ridichi, Hanul Bălan, Hanu Crângu, Hanul Romaşcanu, Hanul Pisaltu Tache, Hanu Bene şi Hanu Stamatin.   Mai funcţionau la vremea aceea  Hanu. Preotu’ Carp, Hanul Barca, Hanul Borcan, Hanul Dascălu Stefanache, Hanul Niţă Dinu, Hanul Pantazi Mănăilă, Hanul Sava Neagu, Han Mândrilă, Hanul Zaharia Ion, Hanul D. Rălescu, Hanul Daniel Şandor, Hanul V Gheorghiu şi Hanul Ghiţă Constantin. O parte din aceste hanuri erau negustoreşti, iar celelalte  erau  hanuri boiereşti. Chiar şi mănăstirile aveau hanuri împrăştiate prin oraş, cum erau stabilimentele mănăstirilor Vărzăreşti, Dălhăuţi  ori Sfântul Ioan.  Secolul al XIX-lea  este, deci,   momentul declinului acestor   hanuri,   când  cârciumile din târguri încep să fure din clienţii vechilor  localuri", precizează istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea

Mai uşor de gestionat decât un han, cârciuma era  locul de întâlnire al oamenilor care, teoretic, noaptea dormeau acasă la ei. Cârciuma, precursoarea restaurantelor de azi, s-a dezvoltat treptat după un model central-european, având un avantaj teribil si anume nevoia de un spaţiu mult mai mic decât un han, respectiv un parter de casă  şi o mică curte unde se putea improviza o terasă. Perioada de glorie a cârciumii româneşti durează de pe la 1880 până pe la 1940.

Elementul distinctiv al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea îl constituie  cârciumile-terase, unde diferite trupe sau persoane  prestau pentru deliciul consumatorilor.

Această distracţie era deosebită ca stil în centrul oraşului, faţă de  periferie, unde lăutarii de generaţia a doua, în special ţigani, trec de la cobze şi doine de jale la ţambal şi romanţe.

 Între anii 1930-1940 focşănenii erau desfătaţi de cântecele de suflet ale lui Tudorescu C. Marin, zis Zavaidoc.

Cunoscut ca vestit cântăreţ de muzică populară şi de petreceri, făcea deliciile chefurilor de la restaurante, cafenele şi nunţi.  Zavaidoc era foarte legat de Focşani prin soţia sa Tanţa Constanţa, de loc din strada Ghergheasa azi Unirea Principatelor.  Era iubit  pentru frumuseţea sa sufletească  si veselia ce o transmitea  din plin celor dragi.  Marin Zavaidoc  s-a remarcat  încă din zilele primului război mondial  când a cântat ostaşilor români  pentru a le alina sufletele  în tranşeele de la Mărăşeşti,  alături de Maria Tănase care era foarte tânără  şi de marele George Enescu. Pe atunci Zavaidoc era soldat  şi făcea parte  din Regimentul 44 Infanterie, ce a luptat la Mărăşeşti.

“Regimul comunist şi concepţia ceauşistă de neuitat  a alimentaţiei raţionale  a spulberat din amintirea celor ce au prins acele vremuri, ideea de trataţie serioasă, de o masă pe cinste şi accesibilă celor cu  un venituri diferenţiate.  Restaurantele şi hotelurile ce au funcţionat în perioada comunistă s-au situat  departe de vechiul tablou al localurilor din perioada interbelică”, potrivit istoricului Dârdală.