Inundaţiile au provocat pagube mari în Vrancea. Apa a intrat în zeci de gospodării şi a distrus mai multe drumuri judeţene şi naţionale
0Ca urmare a fenomenelor meteorologice înregistrate în cursul nopţi trecute, mai multe localităţi din judeţul Vrancea au fost afectate de inundaţii.
Apa rezultată din cantităţile mari de precipitaţii căzute şi din scurgerile de pe versanţi a pătruns în gospodăriile oamenilor din satul Budeşti (com. Coteşti), Urecheşti, Popeşti, Slobozia Bradului, Lieşti, Tâmboieşti, Dumbrăveni, Obrejiţa şi satul Bogza (com. Sihlea).
De asemenea, au fost afectate mai multe drumuri, acestea fiind închise preventiv sau traficul fiind restricţionat, pe anumite tronsoane, pentru impiedicarea producerii unor evenimente rutiere, astfel: DN 2 (E 85) – pe raza localităţii Domneşti, com. Pufeşti, pe o distanţă de 500 metri se circulă pe un singur sens, pe carosabil fiind apă şi DN 2M – se circulă pe un singur sens, alternativ, cu limitare tonaj 7,5 tone, drumul fiind surpat pe o porţiune de 30 metri, pe raza localităţii Andreiaşu de Jos, sat Răchitaşu. De asemenea, au fost afectate DJ 205 B, între localităţile Coteşti şi Budeşti şi DC 161 pe raza localităţii Urecheşti.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din gospodăriile şi casele oamenilor în satul Budeşti (com. Coteşti) cu 1 autospecială şi 1 motopompă, Urecheşti cu 1 autospecială, 3 motopompe şi 1 autocamion, Obrejiţa cu 1 autospecială şi 2 motopompe, satul Bogza (com. Sihlea) 2 autospeciale şi 1 motopompă, autorităţile intervenind cu un total de 97 efective şi 42 mijloace, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor.
Intervenţia autorităţilor este îngreunată ca urmare a cantităţii considerabile de apă.
Din fericire nu a fost necesară evacuarea populaţiei din zonele afectate, situaţia fiind în curs de ameliorare, la ora 09.00 nivelul apei scăzând sub cota de atenţie pe râul Milcov, după ce la ora 08.00 fusese atinsă cota de inundaţie.
În continuare rămâne în vigoare până la ora 18.00 avertizarea hidrologică de cod portocaliu pe râurile din bazinul hidrografic Putna şi Râmnicu Sărat.
Se monitorizează evoluţia fenomenelor meteorologice, precum şi a situaţiei operative, iar instituţiile care asigură funcţii de sprijin în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea sunt pregătite să intervină, cu personal şi tehnică specifică în sprijinul cetăţenilor şi autorităţilor publice locale.
Fluxul informaţional decizional este asigurat prin intermediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, la sediul acestuia funcţionând Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare Intervenţii.