Fostul „general” Iordache Bostan poate reveni în fruntea Inspectoratului Şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a mai câştigat un proces împotriva Ministerului Educaţiei, fostul şef al scolilor vrâncene se pregăteşte să revină pe funcţie

O nouă decizie favorabilă profesorului Iordache Bostan dată de instanţa de la Curtea de Apel Galaţi îl face pe fostul inspector şcolar general eligibil pentru a reveni în fruntea instituţiei. Magistraţii gălăţeni au admis capătul de cerere privind suspendarea ordinului prin care Bostan a fost demis la începutul lunii martie. „Suspendă executarea ordinului nr. 3791/2011 emis de MECTS Bucureşti până la soluţionarea cauzei. Cu recurs", se arată în decizia instanţei.

Adrian Ploscaru, apărătorul lui Iordache Bostan a precizat că va aduce la cunoştinţa oficialilor de la IŞJ Vrancea decizia care îl înscăunează practic pe clientul său. "Decizia este executorie de la momentul pronunţării ei şi urmează să mergem la Galaţi luni, după care să o comunicăm celor de la IŞJ Vrancea", a declarat avocatul Adrian Ploscaru.

În cursul acestui an, fostul "general" a mai revenit pentru o zi la conducerea instituţiei, după care a fost demis pentru că este inculpat într-un dosar în care mai multe persoane sunt judecate că au fraudat examenul naţional de Bacalaureat din 2008. Procurorii DNA îi acuză pe 21 de inculpaţi de dare şi luare de mită, de trafic de influenţă şi complicitate la aceste fapte, dosarul fiind judecat de magistraţii de la Tribunalul Vrancea.Printre aceştia se numără şi profesorul Iordache Bostan, la acea vreme având funcţia de inspector general.

Bostan, invincibil în faţa Ministerului Educaţiei

La Curtea de Apel Galaţi, acolo unde s-a judecat dosarul lui Iordache Bostan împotriva MECT, fostul inspector general a pierdut într-un singură cauză. Cu toate acestea, Bostan a finalizat cu succes mai multe acţiuni prin care a solicitat repunerea sa pe funcţie, anularea unor decizii luate de reprezentanţii Ministerului sau suspendarea ordinelor prin care fusese demis.

Bostan a "bătut" Ministerul Educaţiei chiar şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul general a câştigat chiar şi declararea nulităţii unui paragraf din contractul de management educaţional încheiat cu ministerul iar ultima victorie a sa la Galaţi vizează anularea raportului său de evaluare pentru anul şcolar 2009-2010, în care fostul inspector primise calificativul "nesatisfăcător", situaţie care nu îi mai permitea să ocupe o funcţie de conducere.

Procesul pentru anularea ordinului din luna martie a MECTS va continua în octombrie iar decizia de suspendare este supusă recursului. În situaţia în care va reveni, actualul inspector general Stan Rogoz ar putea trece la catedră, la Liceul Teoretic "Emil Botta" unde predă fizica.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite