Drumul expres Brăila-Focşani face slalom printre iepuri şi fazani. Traseul ocoleşte rezervaţiile naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul, care este în lungime de aproape 80 de kilometri, nu este momentan finaţat, dar ar putea atrage fondurile necesare în cadrul programului de rezilienţă convenit cu Uniunea Europeană.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi ai firmei care realizează documentaţia pentru drumul expres Focşani – Brăila au discutat luni, la Focşani, despre traseul drumului, dar şi despre obstacolele care pot fi întâmpinare pe parcurs.

La discuţii au fost prezenţi ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, dar şi primari din localităţile pe unde se preconizează că va trece drumul.

În calcul au fost luate patru variante de trasee, cu lungimi cuprinse între 75 şi 81 de kilometri, reprezentanţii firmei care realizează studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic arătând că drumul expres are cinci noduri rutiere. Nodul din capăt va fi situat la sud – est de Focşani şi va asigura descărcarea traficului de pe viitoarea autostrada A7.

Ministrul Ion Ştefan le-a recomandat celor care fac studiul să evite ca traseul drumului expres să treacă prin situl Natura 2000, dar şi alte rezervaţii naturale pentru a se evita orice piedică care ar putea apărea în calea proiectului.

”Vă rog să trataţi în mod unitar acest proiect, ca să nu ne trezim după un 1 an, 2 ani că mai trebuie să facem ceva. Trebuie să gândim în ansamblu această investiţie, pentru că este foarte importantă. Noi în România avem o mare problemă cu lucrurile care nu sunt duse de la început la sfârşit şi vreau ca la drumul expres Focşani – Brăila să nu se întâmple acest lucru. Vom introduce acest drum în programul de rezilienţă şi vom avea asigurată finanţarea din fonduri europene”, a spus Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice.

În 2024 s-ar putea circula pe drumul expres

Din cele patru variante de traseu, una singură are legătură cu situl Natura 2000.

“Se lucrează la un studiu de analiză de soluţii, cu 4 variante de traseu. Una din variante atinge o fâşie din situl Natura 2000, în zona Vulturu. Nu ştiu ce faună este protejată acolo. Prin eliminare, din patru variante o să rămână două, apoi una în final. Cred că într-o lună şi jumătate vom şti varianta finală. Din ce s-a discutat ieri, cel târziu în anul 2024 se va circula pe acest drum expres. După finalizarea studiului, se organizează licitaţie pentru proiectare şi execuţie", ne-a declarat Marian Paraschiv, directorul Şecţiei de Drumuri Naţionale Vrancea.

Reprezentanţii CNAIR au arătat că există o şansă mare pentru realizarea drumului expres, întrucât investiţia este legată şi de rentabilizarea proiectului podului de la Brăila peste Dunăre.

Circa 15 milioane de lei va plăti Compania de Autostrăzi pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic pentru drumul expres de la Focşani la Brăila - „Milcovia Expres” cu finanţare asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Potrivit informaţiilor din caietul de sarcini, profilul transversal al drumului va avea caracteristicile unui drum expres cu 2x2 benzi de circulaţie (3,5m/bandă), zonă mediană de 3 metri şi acostamente de 2x2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeaşi structură rutieră ca a benzilor de circulaţie şi 1,5m acostament consolidat.

Vă mai recomandăm:

Cât estimează Guvernul, în Programul de relansare economică, costul unui kilometru pentru autostrada care leagă Muntenia de Moldova

Trei variante de traseu pentru drumul de mare viteza Buzău-Focşani- Bacău. Inginer CNAIR: „Nu avem nici măcar un termen estimativ când va fi gata efectiv“

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite