Cât de eficienţi erau constructorii în anii comunismului şi care era viziunea de atunci a arhitecţilor
0
Planurile de sistematizare ale oraşelor vizau în special demolarea clădirilor vechi şi construirea în locul lor a unor imobile noi.
După anul 1965, în oraşele României s-a trecut la ample modernizări urbanistice, care au rămas până în zilele noastre, le folosim şi ne bucurăm de ele, chiar dacă azi le privim cu un ochi critic.
La Focşani, forma urbanistică semnificativă a centrului civic pe care o vedem azi este realizată între anii 1968-1976, în jurul Bisericii Sf. Ioan, Ateneului Popular Maior „Gh Pastia”, Hotelului Unirea, Monumentului Unirii şi Grădina Publică.
Astfel, în anul 1968, un colectiv alcătuit din trei arhitecţi au supravegheat construirea sediului Comitetului Judeţean P. C. R. Vrancea, în prezent Consiliul Judeţean Vrancea şi Prefectura Judeţului Vrancea. Iată ce conţin actele vechi ale Departamentului de Proiectări Bacău.
„Sediul Politico-Administrativ al judeţului Vrancea va fi amplasat în Piaţa Unirii, unde va fi ridicată o construcţie alcătuită din două corpuri, unul în formă de bară cu subsol, parter şi două niveluri, iar celălalt cu subsol, parter şi şase etaje. Amplasamentul viitoarei construcţii va fi situat pe fosta albie a râului Milcov, terenul de fundare fiind alcătuit din alternanţe de straturi aluvionare, nisip fin, pietriş, prafuri. La începerea lucrărilor de săpătură s-au găsit pe amplasament două hrube adânci de aproximativ 5 şi 7 metri, care nu se vor conserva, trebuind să fie demolate”, se arată în documentele aflate la Arhivele Naţionale Vrancea.
În anii '70, odată cu sistematizarea oraşului, autorităţile de atunci au distrus în mare parte beciurile foştilor negustori pentru a face loc blocurilor şi clădirilor noi.
Cum vedeau arhitecţii construirea centrului civic
Construcţia sediului administrativ al judeţului s-a făcut pe locul unde a existat o brutărie şi două magazii, astfel că arhitecţii au gândit noua construcţie să fie direct legată de clădirea Consiliului Municipal, un imobil vechi.
“Vor rezulta două teme construibile, Corpul A, subsol, parter şi 6 niveluri, iar corpul B subsol, parter plus două niveluri, care constituie totodată şi elementul de legătură între sediul actual şi Corpul A. Accesul se va face printr-o curte de onoare creată în fata sediului, pentru oficiali o intrare separată în corpul B, iar pentru funcţionari şi public o a doua intrare pe faţada laterală a Corpului A. În afară de aceste intrări se va mai da un acces de serviciu la bufetul cantină aflat la subsolul construcţiei prin strada. Eroilor. La parter vor fi amplasate, în afara spaţiilor necesare acceselor, sălile de seminar şi conducerea Cabinetului de Partid, birourile de audienţă pentru public şi sala de şedinţe pentru 200 de locuri”, era gândirea arhitecţilor despre cum va arăta construcţia.
Aceasta a fost realizată repede, în mai puţin de doi ani, dar vechii lideri ai Vrancei nu erau încă mulţumiţi. Vechea înfăţişare a centrului oraşului nu corespundea ambiţiilor acestora şi în 1971 se trece la modernizarea străzii Mare a Unirii, adică construirea unei străzi noi în lungime de 350 de ml, cu o lăţime a părţii carosabile de 14 metri, cu 4 benzi de circulaţie.
Intenţia autorităţilor era de a schimba zona respectivă pentru că traseul vechi al străzii Mare a Unirii era un traseu sinuos şi întortocheat, având partea carosabilă lată de 7 m şi cu două trotuare înguste de 1, 00-1,50 m. Prin aceasta sistematizare a centrului oraşului Focşani şi prin construirea noilor blocuri acest traseu a fost abandonat şi desfiinţat, iar construcţiile vechi existente demolate.
Meticuloşii funcţionari comunişti au analizat la acel moment cu mare atenţie şi posibilul trafic de tranzit auto al noii artere de circulaţie.
Şcoala 10, construită în şase luni
În 1963 s-au pus bazele pentru construcţia în Focşani a unei şcoli cu 16 săli de clasă, (Şcola Nr. 10, actuală „Duiliu Zamfirescu”) parter plus două nivele. În memoriul general întocmit de proiectant se argumentează necesitatea şi oportunitatea lucrărilor.
Şcoala „Duiliu Zamfirescu” a fost construită în doar şase luni şi jumătate, aşa cum reiese din documentaţia păstrată în arhive.
Autorizaţia de construcţie a fost emisă de Sfatul Popular al oraşului Focşani pe 27 ianuarie 1964 iar amplasarea şcolii s-a făcut în aşa fel încât să nu aibă loc demolări de construcţii, fiind necesară doar exproprierea de teren liber, în baza unui decret special din 1963.
Valoarea lucrărilor, conform devizului general, s-a ridicat până aproape de suma de 3 milioane de lei. Datorită zonei seismice din regiunea Vrancea, de categoria a II-a, şcoala a fost proiectată din zidărie de cărămidă plină, stâlpi de beton armat şi planşee de beton armat monolit. Fundaţiile au fost armate atât la partea inferioară cât şi la nivelul soclului, cu două centuri, realizându-se în acest fel grinzi de fundaţie foarte rigide.
Începută la finele lui ianuarie 1964, aria construită rezultată a fost de 771 mp, iar cea desfăşurată de 2390 mp. În 6 luni şi jumătate s-a construit acest imobil, ceea ce, trebuie să recunoaşte, astăzi nu ar fi posibil. S-au folosit între 65 şi 73 de muncitori, în funcţie de vârfurile de activitate, iar unele operaţiuni s-au executat chiar şi în trei schimburi pentru eficacitate, mai ales la turnarea fundaţiilor. Procesul verbal de recepţie definitivă s-a încheiat pe 11 septembrie 1964, cu puţin timp înainte de deschiderea anului şcolar.