Căminul de vârstnici al Crucii Roșii din Vrancea închis de autorități figura în acte ca magazie. Ce nereguli s-au găsit

0
Publicat:

Cei 43 de rezidenți ai unui azil din Vârteșcoiu, județul Vrancea, din care zece imobilizați la pat, trăiau înghesuiți în câteva camere de 3/4 sau 4/4, în condiții improprii și fără aer condiționat.

image

Acțiunea de control organizată miercuri dimineață (12 iulie) la azilul Crucii Roșii din comuna Vârteșcoiu, județul Vrancea, a pornit, practic, dintr-o întâmplare. Nu era programată și nici nu avea cum să se întâmple acest lucru deoarece respectivul centrul aparâinând Crucii Roșii Vrancea, care adăpostea 43 de persoane în condiții de igienă cel puțin îndoielnice, nu figura pe lista oficială a celor 49 de instituții ce urmau să fie controlate de autorități. Oficial, acesta nu exista, întrucât clădirea respectivă apărea în acte ca magazie.

Existența fizică a centrului în județ și ceea ce se petrecea dincolo de garduri i-au fost sesizate prefectului Nicușor Halici printr-un telefon primit chiar înaintea ședinței de lucru. O persoană, care s-a recomandat a fi aparținătorul unuia dintre rezidenți, i-a povestit cum stau lucrurile și i-a recomandat să facă o vizită inopinată acolo.

Prefectul s-a consultat cu reprezentanții instituțiilor de control, însă toată lumea a dat din umeri, în condițiile în care nimeni nu părea să știe ceva de existența azilului cu pricina. Prin urmare, autoritățile au plecat imediat la fața locului.

image

Când au ajuns la imobilul respectiv, autoritățile au constatat cu stupoare că aici trăiau 43 de rezidenți, zece dintre ei imobilizați la pat, înghesuiți în câteva camere de 3/4 sau 4/4, în condiții improprii, fără aer condiționat pe căldura infernală de afară, din aceste zile, iar unul dintre ei locuia chiar în camera centralei.

Mâncarea era la fel pentru toată lumea, indiferent de afecțiunile celor internați, și gătită „în regim propriu”, deși autorităților li s-a spus că vine printr-o firmă de catering.

Păianjeni, umezeală, igrasie

Păianjeni, umezeală, igrasie, miros greu, de stătut, sunt câteva dintre observațiile făcute de cei aflați în control. În centru erau patru persoane care nu au putut explica dacă sunt voluntari ai Crucii Roșii sau angajați.

Nu existau niciun fel de documente legale care să ateste faptul că incinta respectivă putea fi folosită ca azil de bătrâni, centrul funcționând în totală ilegalitate. Pentru toate aceste condiții, fiecare bătrân (sau familiile lor) plătea câte 3.000 de lei lunar.

image

Autoritățile au aflat că totuși, într-adevăr, acolo funcționase până acum trei ani un azil de bătrâni, dar Crucea Roșie solicitase anularea autorizației. După aproximativ șase luni de la această decizie, conducerea Crucii Roșii se pare că s-a răzgândit, având în vedere ce au găsit autoritățile acolo în urmă cu o zi.

În urma controlului, centrul a fost închis și a fost deschisă o anchetă.

Rezidenții au fost transportați la Spitalul Județean Vrancea și evaluați medical pentru a se vedea dacă sunt cazuri care necesită internare. Ulterior, aceste persoane vor fi relocate în alte centre, unde vor putea trăi în condiții decente.

Până la această oră, directorul Crucii Roșii Vrancea, Rodica Davidean, nu a transmis un punct de vedere despre situația creată.

Alte două centre rezidențiale ale Crucii Roșii Vrancea au fost verificate în cursul zilei de joi.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite