Craiova: Începe Oktoberfest-ul la Palatul RSR
0
Craiovenii care vor să asculte muzică de petrecere dar şi să se bucure atmosfera creată de trupa lui Călin Geambaşu, au ocazia să o facă începând din această seară, la Palatul RSR din Podari.
Startul va fi dat în această seară de taraful lui Streaţă. Vor urca pe scena de la Palat unii dintre cei mai cunoscuţi interăreţi de muzică populară precum Ionela Anghel, Emilian Ghinescu, Constantin Măgureanu, Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian şi Constantin Enceanu. Cei care vor intra în atmosfera de sărbătoare se vor putea delecta cu viţel şi berbec la proţap, sarmale şi preparate tradiţionale româneşti, udate cu vinuri alese.
Petrecerea va continua şi mâine. La ceasul serii, de la ora 20.00, vor întreţine atmosfera Călin Geambaşu şi Trupa "Dansez pentru tine".
Duminica va fi rezervată copiilor. Începând de la ora 11.00 micuţii îşi pot dovedi talentele artistice în cadrul atelierelor de creaţie. Nu vor lipsi de la întâlnire personajele de poveşte, Magicianul Augustin într-un spectacol de magie. Vor urca pe scenă şi copii pregătiţi la Palatul Copiilor Craiova, într-o reprezentaţie de dans şi cântec. De la ora 18.00 micuţii vor fi invitaţi la spectacolul "Zâmbet de copil" cu Şcoala Micilor vedete de la Târgovişte, urmând ca de la ora 20.00 locul lor să fie luat de Trupa "Flylight" din Timişoara. Biletul de intrare este de 5 lei pentru adulţi, copiii beneficiind de accces liber.