„Vreau să fiu român!“ - Povestea a doi medici rezidenţi din India îndrăgostiţi de România
0
Manoj şi Latika, un cuplu de medici indieni care lucrează în Spitalul de Urgenţă Constanţa, şi-ar dori să fie români cu acte, dar legea ţării lor nu le permite dubla cetăţenie.
Manoj Budhauliya (29 de ani) şi soţia sa Latika (27 de ani) trăiesc în
România de doi ani şi se declară îndrăgostiţi de ţara noastră. „E o ţară
frumoasă, iar românii sunt prietenoşi, primitori şi politicoşi“,
zâmbeşte Latika. Ea şi Manoj sunt medici rezidenţi la Spitalul Clinic
Judeţean de Urgenţă Constanţa: ea - la pediatrie, el - la
gastroenterologie.
Rezidenţiatul, de treo ori mai ieftin în România
Au absolvit Facultatea de Medicină în India, ţara lor de baştină. Atunci
s-au şi cunoscut şi apoi au decis să se căsătorească. Nu au avut bani
să-şi facă şi rezidenţiatul în New Delhi, capitala Indiei, iar
rezidenţiatul la o facultate din ţara noastră, spun ei, este de trei ori
mai ieftin. Spre exemplu, taxa în România este de 4.000 de euro pe an.
Latika provine dintr-o familie de medici. Părinţii ei sunt medici
generalişti. Tatăl lui Manoj are o firmă de construcţii căi rutiere. Cu
toate acestea, nu şi-a permis să achite nota de plată a băiatului,
singurul medic din familie. Ei au ajuns în România la invitaţia unui
prieten, medic rezident în Cluj. Singura universitate care i-a acceptat a
fost „Ovidius“ din Constanţa.
„În România, toţi copiii sunt vaccinaţi“
Au lăsat în urmă, în oraşul lor natal, New Delhi, un spital mai frumos
şi cu aparatură mai bună. În România i-a surprins în mod plăcut faptul
că toţi copiii sunt vaccinaţi. „La noi este neglijenţă, nu toţi părinţii
îşi duc copiii la vaccinare, însă aici nu se întâmplă aşa ceva“,
povesteşte Latika.
Au făcut un curs de trei luni de limba română şi un curs la Institutul
Intercultural Timişoara. Nu e grea limba română, spun ei. Se descurcă
foarte bine. Ajutor au primit şi de la Centrul pentru Informare Migranţi
Constanţa, care le-a oferit informaţii şi suport de fiecare dată când
au avut nevoie. Acum locuiesc cu chirie într-un apartament din centrul
Constanţei. Se descurcă greu cu banii pe care-i primesc ca medici
rezidenţi - maximum 300 de euro pe lună. Îi mai ajută câteodată şi
părinţii, care au venit anul trecut în vizită la ei în România.
Îndrăgostiţi de mare
Manoj şi Latika nu regretă că au ajuns aici. S-au îndrăgostit imediat de
Constanţa, de mare, iar zilele libere din vară şi le-au petrecut în
staţiunile de pe litoral. Mamaia este, de departe, cea mai frumoasă
staţiune, dar s-au simţit foarte bine şi în Costineşti. Nu au ocolit
nici viaţa culturală a oraşului şi au vizitat Muzeul de Artă. Au păstrat
amintiri de neuitat din toată ţara, iar cel mai mult le-a plăcut
Timişoara şi Braşovul, de care au fost impresionaţi. Per total, le place
foarte mult România. Latika are un motiv în plus să rămână aici: „E
vreme rece şi mie îmi place asta“, recunoaşte tânăra.
Dacă vor găsi un loc de muncă după trei ani când vor termina
rezidenţiatul, cuplul de medici indieni sunt hotărâţi să se stabilească
în România. Ar fi vrut să devină cetăţeni români, însă legislaţia din
India nu le permite să aibă dublă cetăţenie. Românii i-au adoptat pe
dată, iar din partea colegilor au tot sprijinul. „Sunt foarte primitori
şi am primit susţinere din partea lor“, spune Latika. Cei doi au început
chiar să participe la sărbătorile religioase ale românilor. „Miercuri a
fost Sfântul Andrei. Mi-a zis o colegă că trebuie să spunem «La mulţi
ani!» celor care poartă acest nume!“, râde Latika.
„La mulţi ani!“ românilor
Indienii vor sărbători şi ei alături de ceilalţi români, Ziua Naţională a
României. „Transmitem românilor «La mulţi ani!» şi să fie sănătoşi!“,
spun Manoj şi Latika. Le plac tare mult paradele militare de 1 Decembrie
şi de Ziua Marinei. Ziua de 15 august este, pentru ei, un dublu motiv
de sărbătoare. Ziua Naţională a Indiei se sărbătoreşte tot pe 15 august,
când marchează independenţa statală.
