Toate denumirile pe care le-a avut Marea Neagră de-a lungul vremii. Cea mai veche dovadă cartografică a ţărmului
0
Muzeul din Adamclisi găzduieşte o expoziţie inedită. „Mapping the Black Sea / Marea Neagră în cartografia europeană“ prezintă, prin intermediul a 30 de postere, hărţi şi descrieri geografice, Marea Neagră, în diverse perioade istorice, din antichitate şi până în epoca modernă.
Vizitatorii vor putea afla că Marea Neagră a fost menţionată şi descrisă sub diverse nume, de la Pontos Axeinos (Neospitalieră) şi Pontos Euxeinos (Ospitalieră), la Mare Maggiore, Kara Deniz sau Cherno More.
În cadrul expoziţiei este prezentată cea mai veche dovadă cartografică a coastei Mării Negre şi anume o hartă realizată din piele, datând din anii 230-240 d.H, şi care acoperea un scut ce a fost descoperit în Siria, în cetatea antică Dura Europos.
Un alt izvor deosebit ce se regăseşte pe planşele expoziţiei este Tabula Peutingeriana, un itinerar antic de secol IV d.H, realizat de către ingineri romani şi redescoperit în Evul Mediu.
Expoziţia prezintă cele mai importante realizări din domeniul cartografiei, dar şi informaţii preţioase culese de-a lungul timpului de către oameni de ştiinţă, călători, diplomaţi, negustori sau militari de diverse naţionalităţi. Portulanele, hărţile şi descrierile oferă date deosebite legate de dezvoltarea comerţului şi a navigaţiei, prezintă diverse porturi, distanţele dintre acestea sau cele mai facile rute maritime.
Portulanele genoveze şi veneţiene sau hărţile realizate de mari maeştri ai epocii, precum Ortelius, sunt doar câteva dintre dovezile prezentate şi care fac din această expoziţie o realizare de excepţie.
Bazinul Mării Negre a făcut parte din alte bazine acvatice care au ocupat actualele spaţii ale Europei Centrale şi de Est. În acea perioadă, exista o conexiune între Marea Baltică, Marea Caspică şi Marea Neagră.
Axania, adică „albastru închis“, aşa denumeau cimerienii Marea Neagră, primii locuitori care au trăit pe aceste ţinuturi în secolele 16-11 î.Hr. Au urmat sciţii, triburi migratoare de păstori şi buni luptători ce au ocupat în secolul al VIII-lea î.Hr. nordul Mării Negre.
Începând cu secolul VIII î.Hr., când a avut loc colonizarea grecească a ţărmurilor Mării Negre, aceasta a primit denumirea de Pontos Euxeinos, „Marea primitoare”, datorită calmului apelor sale, dar şi prin preluarea fonetică a numelui precedent, Axaina.
Odată cu ocuparea peninsulei greceşti de către romani, a început în zonă Mării Negre perioadă de romanizare, numele fiind uşor adaptat la Pontus Euxinus, dar de multe ori înlocuit cu Mare Scythicum.
În timpul Imperiului Roman de Răsărit, Marea Neagră s-a numit Megali Thalassa, denumire preluată în limbă română ca „Marea cea mare“, aceeaşi semnificaţie având-o şi în limba genovezilor: „Mare maggiore“. Tot în Evul mediu a fost numită de bizantini „Marea crivăţului“, iar de bulgari „Marea oarbă“, scrie http://www.worldwideromania.com.
Numele Marea Neagră i-a fost dat abia odată cu extinderea turcilor în zonele de jur-împrejurul ei. Răzvan Popescu Mirceni, directorul Societăţii de Explorări Marine „Oceanic Club“ spune că numele de Mare Neagră dat de turci provine din asocierea pe care o făceau popoarele antichităţii şi evului mediu, între punctele cardinale şi culori şi fenomene meteorologice. Astfel, popular, punctele cardinale erau denumite chiar şi de români astfel: Estul - Răsărit, Vestul - Apus, Nordul Miazănoapte (locul de unde vine întunericul/frigul) iar Sudul-Miazăzi (locul de unde vine lumina/căldura).
Şi turcii asociau nordul cu întunericul şi de aceea au numit marea situată în nordul centrului imperiului lor Kara Deniz = Marea Neagră, iar Marea Mediterană, care se află la sud de centrul imperiului o numesc şi azi Ak Deniz ( Marea Albă ). Numele de Pontus Euxinus a fost dat de greci în timpul lui Herodot din Halikarnas, care de altfel consemnează acest fapt.
Grecii din Halikarnas (Bodrum-ul de astăzi), care au fost coloniştii fondatori ai cetăţii Histria, au numit-o „Marea primitoare“ dintr-un singur motiv, când ajungeau în partea finală a călătoriei lor venind din sudul Mării Egee, care dura preţ de mai multe săptămâni, se întâmpla să rămână fără apă de băut la bordul corăbiilor lor.
Călătoriile pe atunci spre Histria se făceau mai ales primăvara. Ei bine, aici era singurul loc în care coborau găleţile şi puteau bea apă din mare. De ce ? Apa dulce adusă de Dunăre fiind mult mai puţin densă decât apa sărată se menţine la suprafaţă şi atunci mai ales primăvara la viituri dar şi în restul anului la suprafaţa Mării Negre pe întinderi mari în zona gurilor de vărsare apa se poate bea.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
