Video Șofer de autocar în care se aflau 50 de pasageri, prins beat la volan VIDEO

0
Publicat:

Șoferul conducea un autocar în care se aflau 50 de pasageri și a fost depistat după o razie a Poliției. El a fost dus de către polițiști la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Șofer de autobuz, beat la volan FOTO IPJ Constanța
Șofer de autobuz, beat la volan FOTO IPJ Constanța

În dimineața zilei de luni, 22 august, în jurul orei 7.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat, în cursul unei razii, un șofer (51 de ani) care conducea un autocar de transport persoane (cursă specială) fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferul beat a fost depistat pe DN 3, după o razie a poliției, la ieșirea din municipiul Constanța

„În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, transmite IPJ Constanța.

La momentul opririi, bărbatul transporta aproximativ 50 de persoane, iar testarea este surprinsă într-un material video făcut de polițiști.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

În ultimele săptămâni cazurile cu șofer beat descoperit la volan s-au înmulțit semnificativ în județul Constanța. De altfel, alcoolul la volan este o problemă în întreaga țară.

Un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, valoare ce poziţionează piaţa locală în prima parte a clasamentului european, într-un top realizat de Organizația Mondială a Sănătăţii. Conform aceleiași organizații, aproape 18% dintre accidentele mortale sunt cauzate de consumul de alcool, ceea ce situează România pe locul 9 în Europa și pe locul 29 în lume.

Conform datelor Poliției Române, aproximativ 3% dintre accidentele de circulație grave produse la nivel național au drept cauză conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

Spre deosebire de alte substanțe ingerate, alcoolul este absorbit rapid în sânge. Pe măsură ce concentrația de alcool crește, creierul este din ce în ce mai afectat. Aceasta alterează două funcții de bază, care sunt esențiale pentru cel care conduce un autovehicul: prima parte a corpului care este afectată este creierul, în special acea zonă a creierului care îi permite conducătorului auto să gândească și să ia decizii corecte.

Efectele sedative ale alcoolului afectează judecata într-un mod care de cele mai multe ori nu este observat de cel care bea. De asemenea, afectată este acea parte a creierului care controlează inhibițiile sociale, ceea ce-i face pe oameni să facă și să spună lucruri pe care altfel nu le-ar face/spune.

A doua parte a corpului afectată de consumul de alcool este controlul mușchilor. În cazul unui șofer beat, mușchii care controlează mișcările ochilor au probleme deoarece sunt foarte sensibili la efectele alcoolului, astfel că vederea poate fi afectată chiar și la un consum scăzut de alcool.

De asemenea consumul de alcool determina scăderea vigilenței, reducerea abilitații de a urmări obiecte aflate în mișcare, dificultăți în efectuarea virajelor, o viteză de reacție scăzută în situații de urgență, scăderea concentrării, probleme de percepție, reducerea capacității de procesare a informațiilor (ex: detectarea semnalelor, căutarea vizuală), reducerea abilitații de a menține poziția în bandă și de a frână corespunzător, pierderi majore de echilibru, etc.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite