Scurta viaţă a doi poeţi răpuşi de tuberculoză la 18 ani. „Au ars ca o torţă pentru poezie“
0Istoria literaturii dobrogene consemnează în scurte pasaje existenţa în anii `30 – `40 a doi tineri poeţi, promiţători, care la vârsta de 18 au murit răpuşi de tuberculoză.
Poetul Marcel Vasilescu a trăit între 1925 – 1943, despre el găsindu-se însemnări în volumul lui Enache Puiu, ”Istoria Literaturii din Dobrogea”. De aici aflăm că Marcel Vasilescu a murit răpus de TBC chiar ”în floarea vârstei, când începuse să-şi afirme talentul”.
”Fire sensibilă şi cu un fizic şubred, el a realizat versuri de un romantism accentuat sceptic, decepţionist, în maniera meditaţiilor de început ale lui Gr. Alexandrescu, pe o diversitate de teme, între care şi cea a ruinelor şi a mormintelor. Decepţionismul său pare însă o haină de împrumut, iar tenta reflexivă este şi ea mimetică”, notează Enache Puiu.
Tânărul poet s-a născut în 11 martie 1925. A apucat să facă şapte clase la Liceul ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Până la moartea sa, petrecută în data de 18 septembrie 1943, Vasilescu a scris câteva caiete manuscris cu însemnări dramatice şi traduceri din limba franceză, a început să colaboreze cu ziare locale şi a reuşit să aibă adunate versuri într-un volum care se va publica postum.
Ziarul Dobrogea Jună tipăreşte în anul 1943, la scurt timp după moartea poetului, ediţia postumă a volumului de poezie ”Fărâme de oglindă”. Gheorghe Sălceanu scria în prefaţa singurului volum de poezie apărut sub semnătura tânărului poet că ”această concepţie poetică a fericirii se iveşte într-un suflet înnegurat de durerea înfrângerii, înveşmântată în imagini, care curg în versuri de o caldă muzicalitate...Marcel Vasilescu este un talent scânteietor, izbucnit de timpuriu, ca şi acela al Iuliei Haşdeu”.
Volumul ”Fărâme de oglindă” reuneşte poezii precum ”Ploaia”, ”Cimitirul”, ”De câte ori…”, ”Marea”, ”Svon primăvăratec”, ”E toamnă”, ”Amurg” şi ”Stânca destăinuirilor”.
Ca o ironie a sorţii, Marcel Vasilescu moare răpus de tuberculoză chiar în anul 1943, an în care în lume era descoperită streptomicina – medicamentul cu care se tratează TBC-ul.
Trăindu-şi cei 18 ani în Constanţa, la malul Mării Negre, poetul a lăsat în urma sa şi câteva versuri dedicate valurilor care l-au inspirat în nenumărate rânduri: ”De mii de ani /Se tot alungă/Din larg, albastre valuri.../De mii de ani /Se zbat s-ajungă/Cu frunţile la maluri...” (Marea).
Un alt tânăr poet a fost răpus la vârsta de 18 ani de aceeaşi boală, tuberculoza. Dorin Moisescu-Villea s-a născut în anul 1919 la Gura Sărăţii – Nenţuleşti. A studiat la liceul ”Durostor” din Silistra, fiind un elev cu rezultate foarte bune. Regiunea Silistrei a făcut parte din Dobrogea până în anul 1940 când a fost cedată Bulgariei. Directorul liceului, Pericle Papahagi, l-a scutit de orice taxe şcolare datorită meritelor sale la învăţătură.
Conform lui Enache Puiu, în anul 1934, la vârsta de 15 ani, Dorin Moisescu-Villea editează la Silistra, împreună cu alţi tineri pasionaţi de literatură, revista ”Rod Nou”. Are colaborări cu revistele ”Dobrogea Jună”, ”Festival”, ”Universul” şi ”Semănătorul”.
Moartea sa, la vârsta de 18 ani, îl determină pe Emil Botta să-i dedice un articol – ”Un poet care şi-a regăsit umbra” – în revista ”Festival”. Botta scria despre Moisescu-Villea că este un ”copil cu fruntea prematur încruntată care şi-a trăit cu luciditate moartea” ţinut la pat într-o încăpere în care termometrul şi medicamentele erau semnele obsesive ale bolii fatale.
În ”Istoria Literaturii din Dobrogea”, Enache Puiu scrie despre tânărul poet că ”a ars ca o torţă pentru poezie. În stihurile sale, poezia se îngemănează cu moartea, cea de-a doua obsesie a lui”. În versurile sale, Moisescu-Vellea îşi striga dorinţa de a trăi, dar, totodată, era conştient că moarte îi este aproape: ”Sfârşitul va fi vesel/Şi am să mor senin,/Îmbrăţişând chitara/Şi florile de crin”.
Poetul Dorin Moisescu-Villea a lăsat în urma sa mai multe manuscrise conţinând volumele de poezii ”Acorduri triste”, ”Inimă de putregai”, ”Trandafirii negri” şi jurnalul ”Mormântul cu himere”. A murit în anul 1937 în localitatea Carvăn din judeţul Constanţa.
Pe aceeaşi temă:
Dobrogea interbelică, văzută de un fotograf neamţ. Locuri şi oameni ai timpului încremenit
Se încarcă comentariile...
