Revolta agenților economici din Constanța. Primăria trimite turiștii la culcare la ora 22.00

0
Publicat:

Municipiul Constanța încearcă de ani buni să revină în topul destinațiilor turistice din România. Pentru acest lucru, spun operatorii din turism, au nevoie de sprijinul administrației locale care, deocamdată, le pune bețe în roate.

Terasă în Centrul Vechi al Constanței FOTO: Asociația de la Dunăre la Mare
Terasă în Centrul Vechi al Constanței FOTO: Asociația de la Dunăre la Mare

După un sezon estival în care operatorii din turism au acuzat Primăria Constanța că alungă turiștii cu tarifele mari la parcare, administrația locală este acum criticată deoarece vrea să impună noi reguli de funcționare a barurilor, teraselor și Beach-barurilor.

Primăria municipiului Constanța propune modificări la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, document aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 427/2017. Schimbările sunt dorite de primărie pentru ca activitățile din domeniu să se desfășoare într-un cadru foarte bine reglementat, așa cum se întâmplă în alte orașe din țară. Ultimul cuvânt îl va avea însă Consiliul Local, care va vota sau nu propunerea inițiată de primar.

Printre principalele modificări contestate de agenții economici cu activitate turistică în zona Peninsulară a orașului este impunerea programului barurilor și teraselor. Astfel, în orașul Constanța, acestea ar putea fi deschise de duminică până joi în intervalul orar 7.00 – 22.00, iar de vineri până sâmbătă în intervalul orar 7.00 – 24.00. Și Beach-barurile din stațiunea Mamaia se vor închide la ora 24.00.

În acest moment, conform Regulamentului aprobat prin HCL 427/2017, agenții economici funcționau conform orarului avizat de primărie în baza autorizației de funcționare, iar cele mai multe terase din zona Peninsulară se închideau chiar și după miezul nopții. Pentru stabilirea orarului de funcționare, agentul economic avea nevoie de acordul vecinilor, acord pe care-l depunea la primărie o singură dată când se autoriza.

„Reiese din acest document că se dorește de către Primărie falimentarea tuturor spațiilor comerciale din zonele turistice ale orașului Constanta, zone unde agenții economici sigur nu își vor putea desfășura activitatea în condițiile impuse de acest HCL”, spun reprezentanții Asociației Patronale RESTO Constanța.

Terasă în Portul tomis FOTO: Gheorghe Florin
Terasă în Portul tomis FOTO: Gheorghe Florin

Același proiect de modificare a Regulamentului prevede ca agenții economici să aibă, în momentul autorizării, o serie de avize sau autorizații, în termen, eliberate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al judeţului Constanţa (ISU), Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa (DSVSA), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, după caz. Aceste documente nu erau solicitate până acum.

 „Aproape 90% din spațiile comerciale din zona peninsulară sau din restul orașului nu au aviz sau autorizație ISU”, explică patronatele. De aceea, ei cer primăriei să renunțe la aceste cerințe.

Liber la abuzuri din partea poliției Locale

Agenții economici solicită Consiliului Local să înlăture din acest proiect de modificare a Regulamentului câteva articole ce pot da undă verde unor abuzuri. Se prevede în document că Poliția Locală poate întocmi un referat de anulare sau suspendare a activității unei terase la existența „unei reclamații întemeiate”.

Doar că, agenții economici cer explicații cu privire la modul în care se va stabili dacă o reclamație este întemeiată sau nu și cum va face acest lucru.  În plus, ei cer ca măsura anulării autorizației de funcționare să fie luată de către primar după constatarea de minimum trei ori a abaterilor, în mod repetat.

„Toți avem câte un vecin care ne face reclamații. Dacă eu am relații la Poliția Locală scap fără nici un referat, dar dacă nu știu pe nimeni risc să mă trezesc cu activitatea suspendată sau cu localul închis”, spune Cristina Vișan, membru RESTO.

Una dintre modificările dorite de primărie prevede: „structura funcțională cu competență în domeniul autorizării își rezervă dreptul de a reanaliza documentația depusă inițial, și acolo unde se impune, se va solicita completarea documentației cu alte înscrisuri”. Patronii cer eliminarea acestui alineat deoarece este lipsit de claritate și precizie juridică.

„Creează o insecuritate a desfășurării activității economice, având în vedere dreptul de a reanaliza oricând documentația și de a solicita completarea cu alte înscrisuri, singura referire fiind acolo unde se impune. Cine decide unde se impune și ce documente se pot cere în completare?”, se întreabă cei din RESTO.

Reprezentanții agenților economici au cerut și au obținut o dezbatere publică (prezență fizică) cu reprezentanții Primăriei Constanța în care vor solicita efectuarea mai multor modificări la acest Regulament.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite