Taxa de parcare din Mamaia, o problemă pe litoralul românesc. „Aşa gonim turiştii. Păcat de ţara noastră”

0
0
Parcare în Mamaia foto: Călin Gavrilaş
Parcare în Mamaia foto: Călin Gavrilaş

Primăria Constanţa a reintrodus taxa de parcare în staţiunea Mamaia, începând cu data de 1 mai. Fiind catalogată Zona 0, parcarea de aici ajunge să coste 94 de lei/24 de ore, iar constănţenii spun că astfel administraţia locală „goneşte turiştii”.

Staţiunea  Mamaia are, conform primăriei, aproximativ 7.000 de locuri de parcare publice, cu taxă, încadrate toate în Zona 0. Pe perioada estivală (1 mai – 15 septembrie), aici se va plăti parcarea non stop: 4 lei/oră. Aşa se ajunge ca parcarea pentru 24 de ore să coste 94 de lei (prima jumătate de oră este gratuită), iar un turist care stă cinci zile la mare să fie nevoit să aloce un buget de 470 de lei doar pentru acest lucru. Hotelurile din staţiune au locuri foarte puţine pentru maşinile clienţilor, de aceea turiştii sunt nevoiţi să apeleze la parcările publice.

Tariful de 4 lei/oră pentru parcarea în Mamaia şi zonele centrale ale Constanţei a fost stabilit încă de anul trecut, printr-o Hotărâre a Consiliului Local. Iniţial, primăria a dorit ca tariful să fie de 7 lei/oră, însă nemulţumirea locuitorilor i-a determinat să propună un tarif mai mic. 

„Scopul mult discutatului Regulament al parcărilor nu este de a-i taxa pe oameni, ci de a descuraja traficul şi mai ales staţionarea maşinilor în zona centrală a oraşului. Constănţenii au alternativa unui transport public îmbunătăţit, a bicicletelor puse la dispoziţie gratuit, a soluţiilor de mobilitate urbană oferite de operatorii privaţi (taximetre, ride-sharing, rent-to-ride)”, explica anul trecut primarul Vergil Chiţac.

Doar că, administraţia locală, atunci când a stabilit acest tarif nu a stabilit şi alternative precum abonamentul de o zi, aşa cum se practică în alte municipii turistice. În Braşov, de exemplu, ora de parcare costă 3 lei, dar pentru 24 de ore plăteşti doar 24 de lei, abonament pe o zi. 

„Ne mai mirăm că turistul român preferă să meargă în Bulgaria, Grecia, Turcia”

Preţul mare al tarifelor de parcare îi determină pe constănţeni să acuze administraţia locală că vrea să alunge turiştii către alte staţiuni de pe litoralul românesc sau către Bulgaria, Grecia sau Turcia. 

„Cu taxele acestea, primăria nu face altceva decât să împingă tot mai mult turistul spre Neptun, Olimp sau Venus, care au oricum o creştere formidabilă”, spune Cristian, patronul unei autoserviri din Mamaia. El arată că nu toţi turiştii care vin în această staţiune sunt „plini de bani”, ci sunt mulţi care se uită la fiecare ban pe care îl scot din buzunar. Iar o parcare scumpă nu încurajează atragerea unor astfel de turişti.

parcare in mamaia

Primăria a instalat şi parcometre foto: Primăria Constanţa

Cei care au afaceri în Mamaia spun că turiştii vor migra către alte staţiuni şi acest lucru s-a văzut deja vara trecută, când în zona litoralului administrată de Primăria Năvodari (unde nu se plăteşte taxă de parcare) era plin, în timp ce în Mamaia mai erau destule locuri libere. „Consider că vinovaţi sunt consilierii locali care votează astfel de hotărâri ce aduc deservicii localităţilor pe termen lung. Ne mai mirăm că turistul român preferă să meargă în Bulgaria, Grecia, Turcia”, adaugă un constănţean. 

„Venim din Bulgaria unde parcarea este gratuită, totul este curat. Noi gonim turiştii. Păcat de ţara noastră. În Constanţa avem două luni pline de sezon pe an şi ar trebui să creăm facilităţi pentru turism”, adaugă o altă persoană.  

Taxa de parcare din Mamaia, alături de alte neajunsuri ale oraşului Constanţa, fac ca zona să nu fie atractivă pentru turişti, arată locuitorii oraşului de la malul mării. Blocajele în trafic, cauzate de multe lucrări începute şi nefinalizate, drumurile pline de gropi sau de reparaţii care-ţi distrug maşina, preţul ridicat la cazare sau plajele extinse sunt câteva aspecte pe care oamenii le semnalează. 

Primăria va face schimbări

Aplicarea acestui tarif de parcare în staţiunea Mamaia îi afectează şi pe cei care locuiesc în zonă. De aceea, reprezentanţii primăriei au anunţat că se vor aduce anumite modificări la aplicarea Regulamentului de parcare ce vor veni în sprijinul riveranilor. Cât despre posibilitatea de a se plăti un abonament de o zi, la un tarif mai mic, municipalitatea nu spune nimic. 

Plata parcării se poate realiza prin SMS, aplicaţia „Constanţa Parking”, online cu card bancar sau prin tichete răzuibile. Primăria a instalat recent şi parcometre în mai multe zone din staţiune: Pescărie, Aqua Magic, Hotel Aurora, Promenada 1 - zona Restaurant Azur, Promenada 1 - zona Hotel Golden Palace/Sulina, Promenada 1- zona Hotel Ovidiu, zona Hotel Hefaistos / Melody, Belagio/Cazino, Cazino Hotel Scapino Junior, Promenada 2 - zona Castel, Promenada 2 - zona Hotel Tomis, zona Pasarela Hotel Rex prevăzut cu modul de detecţie a gradului de poluare.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Maşinile de epocă, paradă pe Litoral. Zeci de automobile vor fi expuse la „Retroparada Primăverii”

Hotelurile din Costineşti şi Mamaia, în topul rezervărilor de 1 Mai. Cum a renăscut Staţiunea Tineretului

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite