Video Protest amplu în fața Prefecturii din Constanța. Sindicaliștii sunt revoltați de reformele Executivului
0Sute de oameni s-au strâns miercuri, 27 august, în fața Prefecturii din Constanța, unde protestează față de reformele Guvernului. La manifestații participă sindicaliști din sănătate, învățământ și domeniul portuar.

Sutele de protestatari adunați în fața Prefecturii Constanța sunt revoltați de noile reforme ale Executivului. Este vorba despre angajați din sănătate, învățământ și domeniul portuar, atât din sectorul public, cât și din cel privat, transmite Digi24.
Printre manifestanți se numără și membri ai Sindicatul Liber Petrochimistul, ai Direcției de Sănătate Publică.
Protestul este organizat de patru confederații sindicale din județul Constanța. Reprezentanții sindicaliștilor spun că astfel de demonstrații vor continua și în luna septembrie, mai exact pe 3 și 10 septembrie.
De asemenea, președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a anunțat luni că profesorii intenționează să boicoteze festivitățile de început de an școlar din 8 septembrie. Acțiunea va fi însoțită de un miting de amploare în fața Palatului Victoria.
Tot luni, câteva zeci de cadre didactice din învățământul preuniversitar au protestat la sediul Ministerului Educației și Cercetării față de modificările aduse de Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”. Este a patra săptămână de manifestații.
Legea, intrată în vigoare în luna iulie, prevede creşterea normei didactice cu cel puţin două ore, comasarea şcolilor cu mai puţin de 500 de elevi, tăierea burselor de rezilienţă şi excelenţă, reducerea numărului de burse de merit şi a fondului de burse pentru studenţi, precum şi modificări privind plata cu ora şi degrevările de normă.