Primele mărturii creştine din spaţiul românesc. Fabuloasa poveste a primei biserici din lemn
0Istoricul Nicolae Iorga scrie în cartea „Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor“, volum apărut în anul 1908, la Tipografia Neamul Românesc, despre primele mărturii creştine ale românilor.
În limba noastră, spune istoricul Nicolae Iorga, au rămas dovezi despre vechimea creştinismului românesc care a fost unul din mijloacele prin care s-a întemeiat poporul nostru. Astfel, divinitatea unică e însemnată prin unirea a două cuvinte latine, „Dumnezeu“. Mântuitorul, „Christus“, e „Crest“, de unde derivatul creştin,
necredinciosul fiind păgân. Sfinţii, ridicaţi, mai presus de ceilalţi creştini, au la noi nume ce arată originea lor latină: „Sânziene“, „Cosânzeana“, „Sântion“, „Cîlinda“. Latin e şi cuvântul „înger“, din „angelus“.
„Locul de adunare al credincioşilor, după biruinţa ultimă, la vechiul sălaş al autorităţii profane, cucerite sau izgonite, se chiamă beserecă, biserică, din basilica, iar semnul credinţei sună ca în latineşte: cruce“, consemnează Nicolae Iorga.
Primele biserici din lemn
Primele biserici ale românilor din Ţara Românească şi Moldova şi din părţile de peste munţi au fost clădite din lemn. Spre exemplu, biserica românească din Bistriţa era din lemn, dar nu a fost dărâmată atunci când s-a construit o alta trainică, din lemn, ci a fost strămutată într-un sat din apropiere. „la Şcheia, în Ţinutul Vasluiului, se vede şi astăzi pe o înălţime o bisericuţă din lemn în care se slujeşte încă“.
Nicolae Iorga spune în lucrarea sa că „O biserică din lemn destul de veche a fost aceia care s-a şi chemat «dintr-un lemn», în judeţul Vâlcea. Chiar Domnii cei dintâiu, neavând lucrători de piatră sau material de cărămidă la îndemână, au pus să se lucreze din lemn biserici în care să se asculte slujba şi să se odihnească după moarte. Aşa ni se spune de cronicarii Costineşti din veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea despre o bisericuţă de lemn a lui Dragoş Vodă care ar fi astfel cel mai vechi locaş domnesc din Moldova“.
Conform tradiţiei, aici ar fi fost chiar îngropat primul voievod al Moldovei. Cea mai veche menţiune în scris a legendei se regăseşte în „Letopiseţul” lui Nicolae Costin.
„Înţeles-am şi noi den oameni bătrâni, lăcuitori de aicea den ţară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăţ, să fie făcută de Dragoş-vodă şi acolo zic, să fie îngropat Dragoş-vodă. Şi aceia biserică de lemnu au mutat-o Ştefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acum. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăţ, Ştefan-vodă au zidit biserică de piatră”, scrie cronicarul în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 şi de la 1709 la 1711".
Biserici construite de domni
Abia prin veacul a XIV-lea în Ţara Românească, iar în Moldova prin al XV-lea au început a se clădi biserici de zid de către domni. Nicolae Iorga spune că „nici boierii chiar n-aveau mijloacele şi priceperea ce trebuiau ca să înalţe astfel de clădiri. Tocmai prin veacul al XVI-lea au prins şi aceştia a zidi, dar nu biserici de mir pentru ţerani, ci gropniţe pentru dânşii, şi mănăstiri“, continuă Iorga.
Teutonii, care se luptau pentru cruce, având ca ocrotitoare pe Fecioara Maria, înălţau pretutindeni unde ajungeau să stăpânească, biserici ale Maicii Domnului. „O astfel de biserică, zidită din piatră, se făcuse deci, cum am văzut, şi la Câmpulung. Acesta a fost cel dintâi lăcaş de zid în toată Românimea. În mănăstirea aceasta de piatră a Maicii Domnului locuiau călugări dominicani sau predicatori care păstrau moaştele Sfântului Apostol Andrei“.
Vă mai recomandăm:
Taina luminii din noaptea de Înviere. De ce mâncăm pască şi ouă roşii în ziua sfântă de Paşti
Se încarcă comentariile...
