Povestea primului român care a pilotat avioane de vânătoare. Eroismul ieşit din comun al lui Constantin Beroniade în Primul Război Mondial
0Generalul Constantin Beroniade este primul aviator român care a pilotat avioane de vânătoare şi singurul care a atacat avioanele inamice trimise să bombardeze Bucureştiul.
Conform „Arhivelor Militare Române, fond Direcţia Cadre Învăţământ, Memorii Bătrâni“, Constantin Beroniade s-a născut la 28 martie 1883, la Slatina, fiind fiul lui Dumitru şi al Gheorghiţei. La data de 25 noiembrie 1889, a fost primit la Şcoala fiilor de militari din Craiova pe care a absolvit-o în anul 1903, iar la 1 iulie a fost admis la Şcoala de ofiţeri de cavalerie. A absolvit această şcoală în anul 1905 cu gradul de sublocotenent.
Atras de mic de uniforma militară, viitorul general de escadră aeriană, Constantin Beroniade, s-a înscris la Şcoala fiilor de militari din Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1903. Şi-a continuat pregătirea pentru cariera de ofiţer la Şcoala de ofiţeri de cavalerie, unde a fost admis la data de 1 iulie 1903, în urma unui examen dificil. La absolvirea acestei şcoli, în anul 1905, a fost înaintat la gradul de sublocotenent, începând cu data de 1 iulie fiind repartizat la Regimentul 8 Călăraşi.
La 1 aprilie 1908, a fost mutat la Regimentul 12 Călăraşi, unitate la care a îndeplinit diferite funcţii, îmbogăţindu-şi, astfel, cunoştinţele generale şi de specialitate. A fost încadrat în această unitate până la data de 10 mai 1909, când a fost mutat la Regimentul 9 Călăraşi şi înaintat la gradul de locotenent.
La fel ca şi alţi camarazi, tânărul locotenent Constantin Beroniade a ales o schimbare majoră în cariera sa militară, înţelegând să-şi pună priceperea şi profesionalismul în slujba unei noi arme: Aeronautica. În consecinţă, la 1 martie 1912 a fost ataşat la Şcoala de Aviaţie din cadrul Batalionului de Căi Ferate.
Cursuri de pilotaj în Anglia
În cel mai scurt timp a devenit unul dintre cei mai buni piloţi ai acestei şcoli, motiv pentru care în anul 1913, când se afla în organica Şcolii de Aviaţie din cadrul Batalionului de Specialităţi, a fost trimis la cursuri de pilotaj în Anglia. Aici, în urma unor teste deosebit de severe, a obţinut brevetul „pilot din străinătate” pe aparatele Bristol. Din păcate, nu a luat parte la campania armatei române din Bulgaria, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, deoarece era în misiune în străinătate, în calitate de membru al unei comisii pentru recepţionarea aparatelor de zbor. La 1 octombrie 1913, a fost înaintat la gradul de căpitan, regăsindu-se, în continuare, în organica Batalionului de Specialităţi.
Visul de a zbura i s-a împlinit când, la 15 septembrie 1915, prin Decizia Ministerială nr. 305/1915, a fost ataşat pe lângă Corpul de Aviaţie, unde a primit comanda unui grup de escadrile destinat frontului. Bun şi neînfricat pilot, în decembrie 1915 a atins recordul de zbor la înălţime, la noi în ţară, ajungând cu aparatul pe care l-a pilotat până la 5600 metri.
As-ul cerului în Primul Război Mondial
La 15 august 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, căpitanul Constantin Beroniade a fost mobilizat la Corpul de Aviaţie. În această calitate, a executat o serie de misiuni deosebit de dificile, fiind „… primul aviator român care a pilotat avioane de vânătoare şi singurul care a atacat avioanele inamice ce veneau la Bucureşti şi cele ce au atacat la Flămânda”, aşa cum reiese din Foaia calificativă pe anul 1916, de la 15 august 1916 la 1 noiembrie 1916.
În campania din vara-toamna anului 1916, căpitanul Constantin Beroniade a comandat diferite unităţi de aviaţie, respectiv Centrul de Instrucţie Pipera, începând cu data de 16 august 1916, Grupul de aviaţie Braşov, în perioada 15 septembrie-15 octombrie 1916, Escadrila de Luptă Flămânda, în perioada 15 octombrie-1 decembrie 1916 şi Şcoala de Aviaţie Bârlad până în 1 septembrie 1917.
A doborât cinci avioane germane
La 1 septembrie 1917, a fost înaintat la gradul de maior şi, în aceeaşi zi, i s-a încredinţat comanda Escadrilei de Luptă Nr. 11 Tecuci, formată din aparate Nieuport, continuând opera maiorului Protopopescu, fondatorul Escadrilei. În interval de o lună, escadrila comandată de maiorul Constantin Beroniade a doborât cinci aparate germane, fiind felicitat de comandanţii săi direcţi, în principal de către generalul de divizie Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1.
La 15 ianuarie 1918, a fost numit şeful Biroului de Aviaţie din Ministerul Transporturilor de la Odessa, pentru ca la 1 aprilie să fie numit comandantul Corpului de Aviaţie, Partea Sedentară.
În urma semnării Tratatului de Pace de la Buftea-Bucureşti cu Puterile Centrale, la 7 mai 1918, maiorul Constantin Beroniade, la fel ca mii de ofiţeri ai Armatei române, a fost demobilizat începând cu data de 30 iunie 1918, prin Î.D. nr. 1010/1918. Însă, în urma înaintării aliaţilor în Peninsula Balcanică şi a atingerii liniei Dunării de către Armata de Orient, la 28 octombrie 1918, maiorul Constantin Beroniade a fost remobilizat în funcţia de comandant al Rezervei Generale a Aviaţiei şi Atelierelor, în conformitate cu Î.D. nr. 3179/1918,.În martie 1919, conform Deciziei Ministeriale nr. 28/1919, a fost mutat în Corpul de Aviaţie şi numit membru în Comitetul Consultativ al Aviaţiei. După numai două luni, mai exact la 9 mai 1919, a plecat în misiune în Franţa, de unde s-a înapoiat la 1 decembrie 1920, când a primit comanda Grupului 1 Recunoaştere.
Un alt moment important din cariera militară a viitorului general de escadră aeriană a fost
reprezentat de anul 1920 când, la 1 aprilie, a fost numit comandant al Grupului 1 Aviaţie şi înaintat
la gradul de locotenent-colonel, prin Î.D. nr. 812. Apreciat, deopotrivă, de comandanţi, de colegii
de generaţie, dar şi de piloţii mai tineri, la 1 aprilie 1921 a primit comanda Centrului de Instrucţie al
Aviaţiei, punându-şi amprenta asupra formării viitorilor piloţi ai Armatei române cu tact, dăruire şi
dragoste faţă de arma Aeronautică.
La MInisterul de Război
Bun profesionist, a atras admiraţia superiorilor săi astfel încât, la 1 ianuarie 1923, a fost cooptat la Direcţia Aeronautică din cadrul Ministerului de Război, în conformitate cu Î.D. nr. 295/1923. După un stagiu de doi ani, la 15 noiembrie 1925, a revenit la comanda Grupului 1 Aviaţie, îndeplinindu-şi cu mult zel atribuţiile oficiale. Organizator desăvârşit şi bun cunoscător al armei, la 1 octombrie 1926 locotenent-colonelul Constantin Beroniade a fost „mutat definitiv” la Arsenalul Aeronautic, asigurând suportul tehnic pentru Aeronautică, indiferent de greutăţile pe care le-a întâmpinat.
La 20 septembrie 1929, prin Î.D. nr. 3235, a revenit la o unitate operativă, fiind numit la comanda Flotilei de Luptă, unitate la care a trăit un alt moment important al carierei sale când, la 1 octombrie 1929 a fost înaintat la gradul de colonel. A activat în această funcţie până în anul 1931 când, prin Î.D. nr. 3187/1931, a fost mutat la comanda Şcolii şi Centrului de Instrucţie al Aeronauticii.
După un stagiu de un an în această funcţie, prin Î.D. nr. 2776/1932 şi Ordinul de Zi nr. 21/1932, având gradul de comandor aviator, a fost mutat la Subsecretariatul de Stat al Aerului. La scurt timp, prin Î.D. nr. 2873/19132, a fost numit director general al Direcţiei Generale a Aerului din cadrul Subsecretariatului de Stat al Aerului.
Recunoscându-i-se meritele deosebite în arma Aeronautică, la 1 aprilie 1934, prin Î.D. nr. 662/1934, a primit comanda Escadrei 2 Aeronautică, Mare Unitate de elită a Aeronauticii româneşti în perioada interbelică. Mai mult, în perioada 5 decembrie 1934-28 iunie 1935, a fost însărcinat şi cu conducerea Direcţiei Aviaţiei Civile, funcţie deosebit de importantă pentru dezvoltarea economică a României.
Apogeul carierei sale militare a fost atins la 24 ianuarie 1936 când, prin Î.D. nr. 72/1936, a fost înaintat la gradul de general de escadră aeriană. Un an mai târziu, la 1 aprilie 1937, a fost numit la comanda Regiunii 3 Aeronautică, funcţie pe care a îndeplinit-o doar până la data de 1 iunie când, în conformitate cu Î.D. nr. 3578 din 30 septembrie 1937, a fost trecut în rezervă.
Vă mai recomandăm: