Nicoleta Munteanu, fondatoare „Kids in Business“: „Când vorbim despre afaceri mari, femeile nu au șanse egale cu bărbații“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un viitor prosper în domeniul afacerilor se clădește încă din timpul școlii, cu educație financiară, juridică și antreprenorială, însă și cu pasiune, este de părere Nicoleta Munteanu, fondatoare „Kids in Business“.

Nicoleta Munteanu, la lecția despre antreprenoriat SURSA Arhivă personală
Nicoleta Munteanu, la lecția despre antreprenoriat SURSA Arhivă personală

Nicoleta Munteanu este avocat în Baroul București și vicepreședinte la Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin. În urmă cu 10 ani a fondat „Kids in Business“, primul program de educație antreprenorială pentru copii predat în școala primară, realizat după semnarea „Pactului pentru Educație Antreprenorială“ în anul 2019 între Ministerul Educației și Cercetării, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Federația Patronală Petrol și Gaze.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Nicoleta Munteanu spune despre programul inițiat că le oferă celor mici ocazia de a învăța despre bani, buget, cum se înființează o mini-companie virtuală, cum se realizează un plan de afaceri, dar și importanța filantropiei. De asemenea, ea vorbește și despre importanța digitalizării în domeniul educației, subliniind faptul că manualele interactive și conținutul multimedia sprijină predarea materiei, care ar lua mult mai puțin timp, iar la clasă pot fi integrate activități care dezvoltă lucrul în echipă, aplicativitate practică, inventivitate, creativitate și comunicare între elevi. 

Primii bani, la 6 ani 

„Weekend Adevărul: Ce a determinat un avocat să inițieze și să deruleze un proiect antreprenorial pentru copii?

Nicoleta Munteanu: În urmă cu 10 ani am înțeles că tânăra generație reprezintă viitorul, iar dacă ne dorim o clasă antreprenorială educată și responsabilă avem nevoie de educație antreprenorială de la vârste cât mai fragede. Am intrat în antreprenoriat la vârsta de 6 ani, când cumpăram și vindeam baloane de la Librăria „George Coșbuc“ de pe Lipscani și de aceea mi-am dorit să le ofer copiilor o călătorie spre această lume fascinantă. La 11 ani, bunica mea mi-a dăruit o mașină de tricotat pentru că eram talentată la desing vestimentar. Atunci, am descoperit ce înseamnă producția, pentru că așa am produs căciuli, fulare, pulovere pe care ulterior le pictam. Acum, îmi doresc să îi învăț pe copii să aibă mai multă încredere și curaj și, în același timp, să le dezvolt spiritul de inițiativă și antreprenorial. Programul vine cu un concept inovator, menit să dezvolte abilitățile de afaceri în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.

- Așadar, sunteți familiarizată cu lumea afacerilor încă de mică...

Cu abilitățile antreprenoriale m-am născut. Cum vă spuneam, prima mea afacere am început-o la vârsta de 6 ani, iar la 11 ani deja aveam prima linie proprie de producție. Bunica mea a fost cea care mi-a conturat personalitatea și m-a învățat ce înseamnă profunzimea, responsabilitatea, spiritualitatea și generozitatea, să îmi recunosc și să-mi accept atât defectele, cât și calitățile. Familia mi-a creat mediul prielnic pentru a-mi dezvolta potențialul creator și m-a învățat să mă accept așa cum sunt, uneori departe de perfecțiune, să accept schimbarea, să mă adaptez cu ușurință provocărilor vieții și să am capacitatea de a învăța și de a transforma orice eșec într-o oportunitate.

Nicoleta Munteanu, la lecția despre antreprenoriat SURSA Arhivă personală
Nicoleta Munteanu, la lecția despre antreprenoriat SURSA Arhivă personală

Cum să creezi un antreprenor

- În ce constă proiectul „Kids in Business“?

„Kids in Business“ conectează sistemul de învățământ cu economia locală, prin implicarea antreprenorilor reali la procesul de învățare. În cadrul orelor de antreprenoriat, copiii au ocazia să învețe într-o manieră interactivă despre bani, buget, cum se înființează o mini-companie virtuală, care sunt tipurile de afaceri cu care rezonează, ce este și cum se realizează un plan de afaceri, comunicarea în afaceri, marketing, leadership și echipă, dar și importanța echilibrului, filantropiei și a networkingului. Copiii sunt ajutați de mentori să își transforme ideile, pasiunile și talentele într-o afacere (creare de produse, comercializare de bunuri, prestări de servicii), pe care ulterior o vor promova în cadrul târgurilor „Kids in Business“. Târgurile noastre redau atmosfera târgurilor comerciale reale și reprezintă scena pe care fiecare mic afacerist are posibilitatea să-și expună și să-și vândă produsele.

- Care sunt condițiile de derulare a programului? Ajunge și în școli?

Datorită formatului flexibil, programul „Kids in Business“ se adresează atât copiilor care vor să urmeze cursuri individuale, școlilor care vor să introducă cursurile de educație antreprenorială în curricula opțională, dar și corporațiilor mari care investesc în proiecte cu caracter social. Am creat manuale și caiete de lucru interactive de educație antreprenorială pe grupe de vârste, pentru elevii din școala primară și gimnazială. În acest moment pregătesc caietele pentru preșcolari. Prin utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare, încurajăm accesul la cunoaștere de la distanță. Astfel, anul trecut, cei o sută de elevi ai Şcolii gimnaziale din Mădârjac, județul Iași, au absolvit programul de educație antreprenorială pentru copii „Kids in Business“. La hubul educațional „Kids in Business“, programul constă în 15 module cu câte două ateliere fiecare. Durata fiecărui atelier este de 90 de minute, iar frecvența este săptămânală. În școli, programul se derulează pe perioada unui an de studiu.

- Câte școli sunt pregătite pentru proiect?

În ultimii doi ani am inițiat în antreprenoriat peste 2.000 de elevi din şcoli de stat şi private din mai multe oraşe ale țării. Pot spune că eu însămi învăț de la copii în fiecare zi. În urmă cu puțin timp, Dominic, elev în clasa a III-a, mi-a spus că „antreprenorul este pentru o afacere precum creierul în corpul uman“ – câtă profunzime! Copiii sunt fascinați de lumea finanțelor. Toți își doresc bunăstare și independență financiară. Sunt curioși să afle cât mai multe secrete și adoră antreprenorii reali care vorbesc sincer și deschis cu ei.

Fiecare antreprenor are propria poveste de succes, însă cu toții știm câtă muncă se află în spatele succesului. Prin aceste sesiuni de mentorat, copiii învață de mici că eșecul face parte din viața noastră de zi cu zi și că a eșua, la un moment dat, nu este o rușine, ci doar o mare oportunitate de învățare. Îi învățăm să vadă partea plină a paharului, le dezvoltăm abilitatea de a lucra în echipă, le antrenăm capacitatea de a accepta un potențial eșec, de a înțelege unde s-a produs vreo eroare și de a o lua de la capăt.  

- Cum le explicăm celor mici cuvântul „afacere“? Dar „antreprenor“?

Afacere, antreprenor, inovație, afaceri, buget, venituri, cheltuieli, profit, concurență, competitivitate, marketing, branding, responsabilitate - sunt cuvinte pe care copiii le aud zilnic în casă, la televizor, la radio, la școală. Cei care au acasă modele antreprenoriale știu ce înseamnă aceste cuvinte, cei mai mulți, din păcate, nu. Prin programul de educație antreprenorială „Kids in Business“ contribuim la o mai bună înțelegere a noțiunilor, valorilor și spiritului antreprenorial. Ei știu că un antreprenor este un om de afaceri care își asumă riscuri și speră să facă profit, iar o afacere este o activitate economică realizată cu scopul de a obține profit. Ei mai știu că antreprenoriatul are la bază pasiunea, nu doar munca fizică și intelectuală.

Nicoleta Munteanu la lecția despre antreprenotiat FOTO Colecție personală
Nicoleta Munteanu la lecția despre antreprenotiat FOTO Colecție personală

Ținta este profitul

- Cum a fost primit de părinți acest proiect?

Inițial, am avut o mare reticență din partea părinților, care considerau că a lucra în „Gazeta matematică“ este mult mai important decât a face educație antreprenorială. Este adevărat: antreprenoriatul nu este pentru toată lumea. Aș spune că te naști cu spiritul antreprenorial. Dar viața mi-a arătat că el se și învață. Este ca și cum ai înota împotriva curentului: unii ajung mai repede, alții, cu mai mult efort, ajung și ei.

- Proiectul are o componentă practică?

Bunurile pe care copiii le produc le vindem la târgul „Kids in Business“. Calculăm profitabilitatea după regula „venituri minus cheltuieli egal profit sau pierdere“. Știți care a fost primul răspuns pe care mi l-au dat copiii când i-am întrebat ce-și doresc? „Doar profit“. „Păi, haideți să calculăm“, le-am spus atunci. Unii dintre ei au greșit la calcule și au înțeles că matematica este foarte importantă, pentru că, dacă nu știu să facă corect calculele, pierd bani. Alții și-au dat seama de faptul că respectivele cheltuieli sunt mai mari decât veniturile și atunci merg în pierdere și s-au prins că venituri minus cheltuieli nu înseamnă profit.

Antreprenoriatul nu are gen

- Din experiența dumneavoastră, de ce anumite afaceri au reușit, iar altele nu? Vă întreb asta în calitate de vicepreședinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin.

Practic cu pasiune meseria de practician în insolvență. În cei douăzeci de ani de experiență am observat că foarte multe companii s-au lichidat sau au intrat în procedura insolvenței. Un număr foarte mic dintre cele care au beneficiat de această procedură specială au reușit să se reorganizeze și să se întoarcă în circuitul civil. Din păcate, cele mai multe au apelat prea târziu la specialiști și au ajuns în faliment și, evident, au fost lichidate. De cele mai multe ori, lipsa educației financiare, juridice și antreprenoriale au stat la baza eșecului în afaceri. Este trist să știi că durata medie de viață a unei companii este de doar cinci ani. Din acest motiv îmi doresc ca tânăra generație să aibă parte de educație antreprenorială de la vârste cât mai mici.

- Femeile și bărbații pornesc într-o afacere cu aceleași șanse?

Evident, atât femeile, cât și bărbații în antreprenoriat au aceleași șanse, însă, atunci când vorbim despre businessuri mari, se pare că femeile nu mai au șanse egale cu bărbații. Foarte multe companii înființate de către femei sunt mici și mijlocii. Evident că avem și excepții, când femeile conduc afaceri mari, de multe ori din industrii destinate bărbaților. Când au de ales, între familie și dezvoltarea afacerii, cele mai multe femei pun familia pe primul loc. Copiii, educația lor, timpul alături de familie le împiedică să-și dezvolte și să-și scaleze afacerile. De mai bine de zece ani promovez egalitatea de gen. Cea mai frumoasă experiență am avut-o anul trecut la clasa a III-a când i-am întrebat pe cei mici dacă antreprenoriatul are gen. Răspunsul lor a venit imediat: „Este neutru“.

„Procesul de digitalizare în educație a fost accelerat de criza sanitară“

- Sunteți de părere că sistemul de învățământ este învechit? Elevii de astăzi nu mai pot învăța doar cu creionul, o hârtie și o planșă ca material didactic?

O problemă actuală cu care se confruntă școala de astăzi o reprezintă lipsa interesului față de materie. Internetul și tehnologiile digitale transformă contextul vieții noastre de zi cu zi. Cei mai mulți copii au acces la internet, tablete și smartphone-uri și caută secvențe de învățare digitală. Până la urmă, aproape totul se află la un click distanță. Manualele digitale, din păcate, sunt foarte puțin îmbunătățite față de manualele pe hârtie, conținutul multimedia este redus. Noi am reușit să le stârnim copiilor curiozitatea și să le stimulăm învățarea folosind noile tehnologii. Prin accesul la platforma noastră de învățare, prin hubul virtual, elevii au acces la secvențe de învățare de maximum 15 minute care se finalizează cu un mini-test cu întrebări și răspunsuri sub forma rebusurilor. Sub formă de joc, testarea este nu numai atractivă, dar și dorită de toți elevii. În acest fel, monitorizăm progresul fiecărui elev.

Digitalizarea este foarte importantă, mai ales la școală.

Da, acum sunt manuale digitale care, de fapt, sunt o formă ușor îmbogățită a manualelor printate. Cu toții ne dorim să facem trecerea de la școala pe hârtie la școala digitală, dar o să mai dureze. Este foarte important ca profesorii să-și dezvolte competențele digitale, să poată să folosească la maximum tehnica pe care o au sau pe care o vor primi, să-i facem pe copii să fie cât mai deschiși față de materie. Pentru că una dintre cele mai mari probleme ale profesorilor o reprezintă lipsa de interes față de materie. Or, dacă noi, ca mentori, ca profesori, nu ne adaptăm noilor realități, pierdem lupta.

Acum, aproape toți copiii au acces la platforme. La ora de marketing și publicitate, copiii își creează logo-urile, își fac singuri cărțile de vizită. Am descoperit că știu cum să-și aleagă cromatica, sunt inventivi, încât în fiecare zi învăț și eu de la ei. În momentul în care i-am văzut că și-au dezvoltat businessurile, și după un an de studiu vor să ridice nivelul, m-am simțit foarte împlinită și binecuvântată în același timp pentru că am putut să contribui și eu un pic la schimbarea mentalităților și la șansa de a crea o lume mai bună.

Nicoleta Munteanu cu copiii de la Complexul Educațional Laude-Reut SURSA Arhivă personală
Nicoleta Munteanu cu copiii de la Complexul Educațional Laude-Reut SURSA Arhivă personală

- Cât de greu se face tranziția de la cartea pe hârtie, la cea electronică?

Atât mediul de afaceri, cât și societatea civilă se implică în tot felul de proiecte de educație și acest lucru este minunat. Multe școli din mediul rural au fost dotate cu table inteligente, care nu sunt folosite la adevăratul lor potențial pentru că unii profesori nu se descurcă. Din acest punct de vedere cred că ar trebui să definim cele mai bune metode pentru accesul profesorilor la programe de formare în domeniul utilizării noilor tehnologii în procesul de învățare. Pentru a putea digitaliza educația, trebuie să facem cât mai rapid tranziția de la școala tradițională, bazată pe hârtie, la una fără hârtie.

Pentru a realiza acest deziderat avem nevoie de ecrane interactive și de laptopuri pentru toți profesorii și elevii, dar și de programe de formare continuă a profesorilor în domeniul utilizării noilor tehnologii în procesul de învățare și, evident, de digitalizarea materiei și a modului de predare. Cu ajutorul manualelor interactive și al conținutului multimedia, predarea materiei ar lua mult mai puțin timp, iar la clasă pot fi integrate activități care dezvoltă lucrul în echipă, aplicativitatea practică, inventivitatea, creativitatea și comunicarea între elevi.

Digitalizarea, pregătire pentru viitor

- De ce este importantă digitalizarea educației?

Trăim într-o lume digitală. Economia secolului XXI este o economie digitală. Oamenii secolului XXI deja lucrează cu un volum foarte mare de date. Pentru economia digitală importante sunt: adaptabilitatea la mediul economic, care se află în perpetuă mișcare, și capacitatea de a asimila și procesa informații. Pentru asta avem nevoie de educație, în general, și de educație digitală, în special. Poate că un sistem integrat de e-learning poate fi mult mai benefic decât actualele manuale digitale, sistem care poate fi accesat de către fiecare elev, care să poată genera teste pentru fiecare lecție și care poate evalua performanțele fiecărui elev pe loc. În acest fel se pot îmbunătăți lecțiile de la an la an în funcție de rezultatele elevilor.

- A făcut România pași importanți în această privință în timpul pandemiei, când s-a făcut școală online?

Procesul de digitalizare în educație a fost accelerat de criza sanitară, dar mai are mult până când să-și atingă potențialul. Copiii noștri au fost obligați să-și dezvolte competențele digitale peste noapte, au învățat să folosească mai multe platforme în același timp. De la școala tradițională am ajuns la școala online, tele-școală și folosirea mediului online ca sursă principală de informare. Iată cum tehnologia a devenit o componentă activă în procesul de educație formală. Cu puțin efort din partea părinților, a profesorilor și a elevilor sunt sigură că în viitor ne vom dezvolta competențele digitale astfel încât să fim pregătiți pentru noile schimbări. Trebuie să știm să ne reinventăm și să ne recalificăm în fiecare zi a vieții noastre.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite