Muzica îngerilor, dedicată Sfântului Apostol Andrei. Spectacol grandios pe scena Casei de Cultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacol de Sfântul Andrei, pe scena Casei de Cultură din Constanţa FOTO Arhiepiscopia Tomisului
Spectacol de Sfântul Andrei, pe scena Casei de Cultură din Constanţa FOTO Arhiepiscopia Tomisului

Solişti au fost studenţi de la Teologie, preoţi, profesori de la Teologie şi de la Colegiul de Arte, dar şi o măicuţă, Eufrasia Crăciun. Dirijor este tot un teolog, tânărul Bogdan Alexiuc.

Teologii Dobrogei aduc publicului un spectacol de operă închinat vieţii Apostolului Andrei, cel al cărui praznic va fi sărbătorit la 30 noiembrie. Reprezentanţia va fi oferită miercuri, 28 noiembrie, la ora 18, locuitorilor Mangaliei.

„Sfântul Apostol Andrei din Betsaida La Patras, prin anticul Tomis“ este regizat de Liviu Manolache şi beneficiază de talentul instrumentiştilor şi corului de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, precum şi al corului Facultăţii de Teologie de la Universitatea Ovidius şi al Colegiului Naţional de Arte Regina Maria.

Solişti au fost studenţi de la Teologie, preoţi, profesori de la Teologie şi de la Colegiul de Arte, dar şi o măicuţă, Eufrasia Crăciun. Dirijor este tot un teolog, tânărul Bogdan Alexiuc. Muzica a aparţinut lui Horaţiu Alexandrescu, iar libretul – scriitoarei Cristina Tamaş.

Spectacolul a avut o primă reprezentaţie de luni seara, de la Casa de Cultură de la Constanţa, unde arhiepiscopul Tomisului, ÎnaltPreasfinţitul Teodosie, a rostit un cuvânt de laudă.

„Este înălţătoare şi deopotrivă îndatoritoare pentru noi, ca urmaşi ai primilor chemaţi la credinţa creştină, prezenţa Sfântului Apostol Andrei în antica Dobroge, fiindcă pe drumul care l-a condus din localitatea natală, Betsaida, spre locul de martiraj, insula Patras, a găsit timpul şi bucuria să poposească aici, asumându-şi pe deplin misiunea de Apostol, încredinţată lui chiar de Fiul lui Dumnezeu şi devenindu-ne naş la botezul credinţei creştine. Acest spectacol se vrea a fi o dovadă de recunoştinţă şi de evlavie pentru lucrarea sa atât de folositoare nouă“, a spus ÎPS Teodosie.

Evenimentul artistic a completat şi alte sărbători ale Dobrogei: 20 ani de învăţământ superior teologic la Universitatea Ovidius, precum şi prezenţa Înaltpreasfinţitului Hrisostom, mitropolitul de Kyrenia - Cipru, căruia i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al universităţii.

Spectacolul a fost o avanpremieră pentru Concertul tradiţional de colinde închinat Apostolului Andrei. Pe scena Casei de Cultură din Constanţa vor urca vineri, 30 noiembrie, de la ora 17.30, corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, corala Teodoxa, corala Cuvânt Bun, Orchestra de muzică populară elenă din Mitilini (Grecia), Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, Corul Gherontie Nicolau al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Constanţa şi Corul Seminarului Teologic Dionisie Exiguul. Intrarea este liberă.

Povestea lui Sfântul Apostol Andrei, din Betsaida la Patras prin anticul Tomis

Opera prezintă povestea Apostolului Andrei de la chemarea la apostolie şi până la moartea sa ca martir, în Patras. Ne aflăm la Betsaida, oraş pe malul lacului Ghenizaret, unde locuieşte Andrei cu tatăl său, Iona, şi fratele, Petru Simon. Andrei îi mărturiseşte fratelui său că l-a cunoscut pe Iisus şi, mai mult, L-a invitat cu ei la pescuit. Cei doi fraţi se află pe ţărmul Mării Galileii şi se pregătesc să pornească cu bărcile după peşte. Este noapte şi o furtună puternică se stârneşte din senin. Cu un singur gest, Iisus reuşeşte să o potolească şi se arată în faţa lor: „Îndrăzniţi, le-a spus El. Nu vă temeţi! Eu sunt. Nu vă temeţi!”. Iisus vine la Betsaida, însoţit de Toma şi încearcă să-i convingă pe cei doi fraţi să-l urmeze şi să devină pescari de oameni. Învăţătorul vorbeşte mulţimii despre Împărăţia Cerurilor, iar Betsaida devine Cetatea Domnului.

La nunta din Cana Galilei participă şi Maria, mama lui Iisus. Acesta nu a venit singur, ci însoţit de apostolii săi. Lumea aflase deja că pe unde propovăduise Mântuitorul sau Învăţătorul, cum i se spunea, orbii văd, surzii aud, şchiopii umblă, iar morţii învie. În timpul nunţii, Maria vede că s-a terminat vinul şi, vrând să facă o bucurie nuntaşilor, Îl roagă pe Fiul său să-i ajute. Presimţea că Acesta este capabil de asta. Şi Iisus face minunea transformării apei în vin, timp în care cei prezenţi îl recunosc drept Mesia ce fusese anunţat.

Mântuitorul a ieşit pe munte să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către  Dumnezeu. Atunci Iisus le-a spus apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt: cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”. Şi Apostolul Andrei a simţit că pătrunde în tainele împărăţiei cerurilor. Şi le-a mai zis Iisus apostolilor Săi că vor avea puterea să predice învăţăturile Sale şi-i vor fi Lui martori în Ierusalim şi-n toată Iudeea, şi-n Samaria şi până la marginea pământului. Iar Andrei l-a ascultat şi a dus Cuvântul Domnului în Antiohia, Efes, Niceea şi mai departe până-n Sinopi unde era închis Matia, apostolul. Iar în ţinutul Tomisului, apostolul Andrei a descoperit o peşteră şi a pătruns în ea prin înaltul ei. Şi, 40 de zile şi nopţi, hrană i-au adus păsările. „Şi când s-a făcut de a ieşit, cu toiagul izvorul a săvârşit”.

Momentul în care Apostolul Andrei ajunge la Patras reprezintă punctul culminant al operei. Apostolul Andrei merge la temniţa unde era închis Apostolul Matia şi atinge cu toiagul porţile temniţei şi porţile se deschid, iar cei din temniţă se eliberează. Aflând Egheat că Andrei a zdrobit legăturile, a distrus uşile temniţei şi i-a lasat pe prizonieri să iasă, a poruncit să fie întemniţat chiar Apostolul Andrei. Şi era mulţumit că-l poate pedepsi, deoarece pentru vindecarea Maximilliei, Egheat îi oferise o mie de dinari, dar el îi refuzase. Şi mai era supărat Egheat pentru că soţia sa, Maximillia, credea în Iisus şi încerca să-l convingă şi pe el să se creştineze, aducându-i drept argumente faptul că Apostolul Andrei o vindecase şi pe ea, şi pe fratele ei. Şi a cerut îndurare Maximillia lui Egheat, dar Egheat a pus o singură condiţie ca să-l elibereze pe apostolul Andrei – aceea de a renunţa la învăţăturile lui Hristos.

Dar apostolul a fost de nezdruncinat în hotărârea sa, motivând că el i-a văzut minunile lui Hristos, i-a ascultat poruncile, l-a văzut răstignit şi mort, dar ştie că a înviat şi S-a înălţat întru slava de unde venise şi unde şi el va merge. Impresionaţi de învăţăturile pe care Apostolul Andrei le propovăduia, credincioşii veneau în întâmpinarea lui. Temniţa se transforma într-o adevărată biserică.

Scena finală prezintă momentul în care Sfântul Andrei este răstignit pe crucea în formă de X spre disperarea mulţimii şi a Maximilliei care se roagă pentru sufletul şi înălţarea lui.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite