„Marele zid chinezesc“ din Mangalia: „Sunt condamnată să nu mai văd marea“. Explicaţia Primăriei - parapetul va avea 80 de centimetri înălţime
0Primăria Mangalia a demarat în luna martie un proiect contestat de localnici: pe faleza din staţiune a început construcţia unui zid de beton, care blochează accesul la plajă.
Mulţi locuitori ai oraşului Mangalia s-au arătat indignaţi de construirea zidului de beton, fiind iniţiată şi o petiţie care a fost semnată de 600 de persoane până luni , 21 martie, la prânz. „Este aproape un masacru asupra teilor! Iar gardul acela, scandalos de înalt, nu face altceva decât să ne răpească libertatea de a privi marea“, „E o prostie hidoasă...să obturezi vederea mării, ce idee...“, „Am semnat pentru că iubesc din tot sufletul marea. Am copilărit şi crescut la mare, m-am bucurat de valurile ei spumoase, de mirosul sărat, şi chiar şi iarna mergeam pe faleză să văd marea, iar construirea acestui zid e cea mai idioată idee“, „Să faci un zid acolo şi să furi priveliştea aia minunata e ca şi cum iei un copil mic de lângă mama lui. Ruşine celui care a avut ideea maronie şi de două ori ruşine celor care au aprobat“, „Sunt condamnată să nu mai văd marea de pe faleză niciodată....cu ai mei 1,56 m...“, sunt numai câteva comentarii postate de cei nemulţumiţi.
Zidul va avea o înălţime de 80 de centimetri
Însă, reprezentanţii Primăriei Mangalia spun că se pleacă de la o idee greşită: că oamenii iau în calcul înălţimea totală a zidului, punând la socoteală şi partea care reprezintă fundaţia. Ei spun că, după finalizarea proiectului, înălţimea zidului care, de fat, reprezintă un parapet de protecţie, va fi de 80 de centimetri. „Ca să îţi dai seama de înălţimea parapetului trebuie să îl prieşti pe partea dinspre hoteluri.
Totul a început în anul 2013, când municipalitatea din Mangalia a demarat un proiect de modernizare a Aleii Teilor din localitate. S-a depus proiectul, iar în 2015 s-a găsit şi sursa de finanţare, respectiv fondurile europene. Pe 6 iunie s-a semnat proiectul, care a fost estimat iniţial la valoarea de 17 milioane lei. În luna octombrie a anului trecut au început lucrările propriu-zise, care au fost reevaluate la 8 milioane de lei, adică suma fiind aproape înjumătăţită.
Cum proiectul nu a fost finalizat la timp, ca urmare a unor notificări privind procedura de achiziţie, la sfârşitul anului trecut, Uniunea Europeană nu a mai plătit întreaga sumă, ci doar ceea ce s-a relizat până la 31 decembrie 2015, adică 3 milioane de lei, restul lucrărilor urmând să fie realizate doar cu bani de la bugetul local.
În luna martie a acestui an, constructorii au început construirea paratului, parte a proiectului aprobat iniţial în Consiliul Local. „Este vorba de un parapet de protecţie, ridicat între stradă şi plajă, conform legii care spune că acolo unde este diferenţă de nivel trebuie să existe o măsură de protecţie“, spun reprezentanţii Primăriei Mangalia.
Iniţial, în staţiune exista o balustradă de protecţie, care însă a fost înlăturată în anul 2000.
În momentul în care a început amenajarea balustradei, s-au făcut şi săpături pentru fundaţie. Localnicii au măsurat înălţimea totală a zidului, cu tot cu fundaţie.
„Se anunţă o invazie. Primăria angajează arcaşi“
Cu toate acestea, locuitorii staţiunii Mangalia nu se lasă şi vor să organizeze un miting. „Se pare că se anunţă o invazie. Primaria angajează ARCAŞI cărora le este deja asigurat locul de muncă. Lăsând gluma la o parte, noi, cetăţenii Mangaliei, trebuie să facem un miting să oprim construcţia Marelui Zid de la Mangalia. Deja îşi bat joc de noi. Domn primar, copilul meu are 4 ani. Deci, ce înălţime credeţi că are?“, se întreabă un semnatar al petiţiei.
FOTO Petiţie Nu zidului de pe faleză
Cum va arâta faleza din Mangalia
Vă mai recomandăm
Au început lucrările la trei monumente istorice ale Mangaliei