Legenda Mangaliei, orașul născut din povestea de dragoste a unei nimfe pentru un muritor

Una din cele mai frumoase legende de la Pontul Euxin s-a născut în Mangalia, în vremurile în care soarta muritorilor era hotărâtă de zei.

Zeul mării

În vremea în care destinul muritorilor era hotărât de către zei, în ținutul unde astăzi se află orașul Mangalia era un sat de pescari. Într-o colibă pescărească de la marginea apei s-a născut Panait.

La trei zile de la naşterea feciorului, la poarta casei sale au venit trei ursitoare. Una dintre acestea i-a hărăzit să aibă frumosul glas al lui Orfeu, iar o alta, frumuseţea lui Adonis. Cea de a treia i-a oferit un dar ciudat, pe care nimeni nu l-a înţeles atunci: să aibă puterea de a uni pământul cu apa, aflăm din volumul „Dobrogea, sâmbure de legendă“, semnat de Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga..

Anii au trecut iar Panait a devenit un tânăr de ispravă şi cel mai de seamă pescar din ținut. Prietenii îi spuneau Pan, prescurtarea de la Panait. Așa cum i-a fost urzit, tânărul avea o voce încât orice făptură a pământului era vrăjită la auzul cântecelor sale.

Într-o zi, cântecul său a fost auzit de Galia, una dintre frumoasele nimfe ale Pontului, fiică a Marelui Poseidon, sau Neptun, cum i-au spus apoi romanii. Dragostea lor se năştea şi trăia pe valuri de mare, căci seara, Panait se întorcea în satul său şi o lăsa pe Galia să meargă înapoi în palatul ei din adâncuri, scrie Cristian Cealera în volumul „Poveștile Mării Negre“.

Era o iubire tristă, căci nimfa avea deasupra sa un blestem Părintele ei, Poseidon, supărat că muritorii nu îl mai cinsteau ca odată, pusese peste fiicele lui văluri fermecate ale nemuririi, iar acestea le împiedicau pe tinerele zeiţe să meargă pe ţărmurile oamenilor.

Într-o zi, peste satul lui Panait s-a abătut o molimă îngrozitoare, iar băiatul s-a îmbolnăvit și el. Zile întregi a așteptat Galia să îi vină iubitul înapoi pe undele mării. Într-o zi, fata se hotărî şi păşi pe ţărm, aruncându-şi în valuri vălul tatălui său. Renunţă într-o clipă la nemurire, doar ca să afle ce i se întâmplase dragului ei. L-a găsit bolnav într-un bordei, dar l-a îngrijit cu dragoste zile şi luni.

Galia nu s-a mai întors niciodată în apele unde crescuse. A ales să fie muritoare și să trăiască alături de Panait.

Așa s-a împlinit şi al treilea dar al ursitoarelor, pentru că, prin unirea lor, cei doi uniseră pământul cu apa.

Satul lor a rămas tuturor cunoscut ca fiind al lui Pan şi al Galiei. Cu timpul, i s-a spus Pangalia, iar astăzi îl ştim ca oraşul Mangalia.