Exclusiv Sir David Attenborough, la 100 de ani. Mike Davis, producător BBC: „Pasiunea autentică este cel mai bun tonic din viață“

Sir David Attenborough, omul care a tradus natura pe limba televiziunii și a publicului mare, împlinește 100 de ani. Cum era și firesc, BBC, televiziunea căreia i-a dedicat mai mult de jumătate din viață, pregătește un program special începând cu 8 mai, ziua lui de naștere. Astfel, publicul din România poate urmări pe BBC Earth, printre altele, „Wild London“ și „Making Life on Earth: Attenborough’s Greatest Adventure“.

Primul episod al seriei „Life on Earth“ a apărut în 1979. FOTO: BBC

„Weekend Adevărul“ a avut ocazia să vadă mai de aproape viața marelui documentarist britanic cu ajutorul lui Mike Davis, producător executiv, care i-a fost alături în ultimii ani și sub a cărui curatoriere s-a realizat „Making Life on Earth“. Davis ne-a explicat de ce Sir David Attenborough, prin alegerile lui, este de neînlocuit în domeniul documentarelor despre istoria naturală și care este secretul de a aduce știința în casele oamenilor de pe întreaga Planetă timp de atâția ani.

„Weekend Adevărul“: Care a fost intenția originală din spatele „Making Life on Earth“? Este un omagiu pentru ziua lui de naștere sau o altă poveste?

Mike Davis: Seria „Life on Earth“ este de referință, revoluționară, a pus în mișcare cariera lui Sir David și genul de istorie naturală. Putem simți în continuare impactul său astăzi cu „Planet Earth 3“, „Frozen Planet 2“ și altele. Faptul că el împlinește 100 de ani și seria împlinește 50 părea un moment foarte bun pentru a spune povestea. Dar sincer, am vrut să spun povestea vieții pe Pământ de mult timp. Este o serie pe care o iubesc – frumoasă și surprinzătoare. Când te întorci și te uiți la 13 episoade de câte o oră care spun întreaga poveste a vieții pe Pământ, de la mucegaiul verde, cum a spus un director executiv american, până la oameni – este ceva cu adevărat ambițios și îndrăzneț în povestirea sa.

Ce ați descoperit când ați intrat mai adânc în poveste?

Când am început să vorbim cu echipa de producție originală și să trecem prin scenarii vechi, programe de producție și jurnale, am realizat că a fost o aventură uimitoare. Au mers în vreo 40 de țări și au călătorit un milion de mile. Dar când ai început să afli despre geopolitica vremii – să fii împușcat în Rwanda, lovitura de stat în Insulele Comore, problemele din Irak – brusc a părut o poveste de aventură incredibilă. Pe lângă biografia lui Sir David și povestea istoriei naturale, cu cât am citit mai mult, cu atât am descoperit complexitatea filmării unei serii fără e-mail, fără telefoane mobile, totul pe hârtie, călătoriile globale abia la început, filmând pe peliculă și nu digital. Aceasta era o poveste extraordinară pe care nimeni nu o mai spusese. Au existat multe motive pentru care a părut un moment bun să facem acest film, dar a devenit mai interesant și mai convingător cu cât am aflat mai multe despre proces.

În intimitatea jurnalului

Au existat momente de arhivă sau din culise care v-au surprins cu adevărat în timp ce realizați filmul?

Există întotdeauna frumusețea filmării interviurilor. David se uita la imagini în cinematograf și răspundea la ele. Am dus echipa de producție înapoi în chiar birourile unde filmaseră inițial, acum pustii, și cred că asta a declanșat răspunsuri autentice, lucruri pe care nu le mai discutaseră înainte sau pe care publicul nu le mai auzise. Unele dintre lucrurile pe care Mike Salisbury (n.r. – cineast specializat pe film documentar) le-a spus despre aventurile din Irak, despre amenințările și riscurile de acolo, cu siguranță mi-au deschis ochii asupra a cât de dificil trebuie să fi fost să realizezi o serie în acel moment.

Sir David Attenborough, omul care a oferit voce naturii. FOTO: BBC

Despre jurnalele lui Sir David Attenborough ce ne puteți spune?

Jurnalele erau probabil locul unde se aflau cele mai multe surprize și comori ascunse. Pentru mine sunt aproape ca Jurnalul Graalului al lui Indiana Jones – le iei de pe raft, le scuturi de praf, și regăsești în ele ce a scris fix într-un moment: „Sunt în Tanzania, leii dorm, dar mâine vom...“. Este o capsulă a timpului. Hărțile, ilustrațiile sper că își vor găsi drumul într-un muzeu, pentru că sunt artefacte minunate. Mie și echipei de producție, putând trece prin anumite programe și hărțile lor, când vedeam logistica aceea, brusc ne părea ceva revelator pentru noi ca cineaști. Sperăm că transmitem asta și publicului care cred că va fi pur și simplu surprins de ceea ce au reușit să realizeze.

Îndreptar gramatical după Sir David Attenborough

Ați lucrat cu voci narative foarte diferite, cum ar fi Morgan Freeman. Ce aduce vocea lui Attenborough, ceva ce nimeni altcineva nu poate replica? Cum se vede legătura dintre om și natură în narațiunea lui?

Dacă ar fi ușor de identificat, ar exista mai mulți David Attenborough, nu-i așa? Există un ingredient secret, cred. El nu vorbește niciodată de sus cu publicul, ceea ce este important. El însuși a spus că a făcut o alegere la un moment dat, între a fi om de știință și academician sau a fi producător de televiziune și prezentator, și a ales calea povestitorului. Evident că înțelege oamenii de știință, iubește știința, aceasta este o parte foarte importantă pentru el. La el există o pasiune, o curiozitate și un interes autentice pe care nu le poți falsifica; publicul ar vedea dacă totul ar fi de dragul spectacolului. El este întotdeauna cu adevărat, absolut entuziasmat de a fi acolo în acel moment și de a spune acea poveste.

Există și ceva anume în felul în care își construiește limbajul?

Da, și acesta este ceva pe care l-am experimentat lucrând cu el la înregistrări de voiceover și ajutând la scrierea emisiunilor. El are un anumit mod de a formula lucrurile care, când te uiți la cum este scris, ești surprins – probabil că nu ai fi organizat cuvintele astfel. Are o livrare foarte unică, nu doar în modul în care spune povestea, ci gramatica în sine este destul de neobișnuită, dar se potrivește perfect cu modul în care spune lucrurile. Nu cred că ai putea lua scenariul lui și să îl dai altui prezentator, cred că ar suna ciudat. El este iubit de fiecare parte a publicului, de fiecare grupă de vârstă, și nu este niciodată pus într-o cutie. Cred că se reduce la o onestitate și o integritate pe care publicul le poate simți în totalitate. Pasiunea și entuziasmul pe care le vezi de la David la 99 de ani sunt aceleași pe care le poți vedea în anii lui de tinerețe, în „ZooQuest“ (n.r. – serie documentară apărută între 1954 și 1963). A rămas întotdeauna consistent și fidel lui însuși de-a lungul anilor.

Tonicul în viață: „pasiunea autentică“

Sărbătorim centenarul lui Sir David. Care este lecția esențială, una singură, pe care o putem învăța de la el și o putem aplica în viața de zi cu zi?

Am un fel de teorie. Am lucrat și cu Stephen Hawking, am realizat un documentar cu el. Stephen Hawking a trăit mult mai mult decât era așteptat, cu condiția sa medicală. Ceea ce am observat în timpul meu limitat lucrând cu el era că avea o pasiune incredibilă pentru subiect – în fiecare zi voia să vorbească cu un anume fizician, să meargă într-o anume parte a lumii. Și cred cu adevărat că ai o viață împlinită atât timp cât ai dorința să te ridici în fiecare zi pentru ceva față de care ești cu adevărat entuziasmat.

Și Sir David este în acel fel?

David ar putea fi norocos doar cu genealogia și dieta sa, dar văd că el are întotdeauna o altă serie la care să lucreze, sau un alt comportament din natură pe care nu l-a mai văzut înainte, sau va vorbi la COP (n.r. – organismul suprem de decizie al Convenției-Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice UNFCCC). Există întotdeauna, chiar și acum, atât de multă cerere pentru timpul său, și el se bucură de asta atât de mult. Cred că acesta este probabil cel mai bun tonic din viață. Soția mea îmi spune: „Ţi-ar plăcea să te pensionezi când ajungi la vârsta lui?“. Și eu îi spun că nu prea. David nu s-a gândit niciodată să se pensioneze, el întotdeauna se gândește la ce urmează. Acel lucru pe care îl putem învăța de la el este pur și simplu să ai o pasiune autentică. Din observația mea, aceasta îi susține pe acești oameni extraordinari să continue – și cred că se aplică tuturor în viață, cu adevărat.

Există un moment mic, din afara camerei, care a rămas cu dumneavoastră, foarte aproape de suflet?

Am o fotografie pe perete care ilustrează un moment în care am realizat o serie numită „The Great Barrier Reef“ cu Sir David, acum vreo 12-15 ani, și el a coborât într-un submersibil noaptea pe Marea Barieră de Corali. Se apropie de 100 de ani acum, dar era la sfârșitul anilor ’80 când se afla în acel submersibil și a realizat o scufundare-record în cel mai adânc punct al Marii Bariere de Corali, colectând corali de adâncime. Eu eram pe barcă în timp ce se scufunda – cu luminile părea un film science fiction, îi puteam vedea fața, încântat – și apoi a dispărut sub valuri. Este probabil un moment de vârf absolut al carierei mele. Dar surprinde și tot ceea ce el reprezintă: o pasiune continuă, o curiozitate nemuritoare pentru lumea naturală. Chiar și în „Making Life on Earth“, el este capabil să intre într-o cameră și toată lumea se relaxează, toată lumea se apleacă spre acest mare povestitor. Chiar aproape de 100 de ani, el este în continuare o companie grozavă, foarte pasionat și foarte implicat în producții. Sunt destul de mândru că în acest film am surprins momentul în care îl poți vedea vorbind cu operatorul de cameră, salutând, glumind, amuzant, proaspăt, entuziast. Acesta este aspectul lui David Attenborough pe care mulți oameni nu îl văd, îl percep adesea în modul serios ca prezentator, dar el este o companie grozavă și are un mare simț al umorului.

Arta de a transforma știința într-o poveste captivantă

În documentarele de istorie naturală trebuie să combini acuratețea științifică cu povestirea. Unde stă echilibrul?

„Making Life on Earth“ este în mare parte un documentar retrospectiv, dar când realizezi acele documentare cu Sir David care sunt despre lumea naturală și cel mai recent domeniu al științei, totul trebuie să fie susținut de știință. Dar nu trebuie să uiți niciodată că trebuie să ajungi la un public cât mai vast posibil. Cred cu tărie că trebuie să fie foarte distractiv și accesibil. Dacă realizezi aceste emisiuni mari cu David Attenborough, care ajung la un public imens, trebuie să fii atent – trebuie să fie o familie stând jos poate într-o seară de duminică, vor un pic de distracție, vor să vadă frumusețe, vor să fie captivați. Și speri că știința este ceva care aproape se strecoară pe nesimțite și ei rămân cu ceva. Nu poți fi prea insistent cu asta, trebuie să o ambalezi într-un mod care nu pare didactic. Este ideea de a ascunde broccoli sub ciocolată.

Eu nu am un background științific, dar am realizat multe documentare de știință și istorie naturală – despre celula umană, dinozauri, sistemul solar. Aproape devin un fel de expert în acel subiect imediat ce mă înscriu la un program, și mă gândesc întotdeauna: cum ar aborda publicul dacă nu sunt oameni de știință? Cum vei distra și cum vei introduce acele idei mari? Sunt, în anumite privințe, propriul meu public captiv – dacă eu pot înțelege și pot fi captat de asta, documentarul și-a cam făcut treaba.

Există un moment din „Life on Earth“ care ilustrează această filozofie?

La sfârșitul primului episod, David iese din apă, ud, în costumul lui roșu de scufundare, și spune – parafrazez – că dacă viața extraterestră inteligentă s-ar uita acum în jos, pe planeta Pământ, și ar putea vedea culorile care încep să apară în oceanul puțin adânc din jurul Marii Bariere de Corali, ar ști că viața a pornit pe Pământ. M-am gândit întotdeauna că aceasta este o idee atât de profundă, cinematografică. Ai putea spune ceva strict științific despre dezvoltarea coralilor cu 500 de milioane de ani în urmă, dar gândind să ambalezi asta dintr-o perspectivă extraterestră, aproape în stilul lui Carl Sagan, devine grandios și emoționant. El făcea asta acum 50 de ani. Așadar, știința vine pe locul doi, întotdeauna.

Esențele tari din formatul scurt al social media

Există o nouă generație de cineaști care cresc cu social media, cu Instagram și TikTok și cu o atenție tot mai fragmentată. Cum putem traduce metoda Attenborough pentru ei?

Ai putea argumenta că ceva ca „Life on Earth“, foarte lent, 13 ore, este o serie uimitoare, dar dacă un public de astăzi ar avea răbdarea să urmărească acea poveste de-a lungul a 13 săptămâni... Cred că încă avem un public tânăr incredibil care vine la producțiile noastre de referință astăzi, dar probabil că suntem influențați în stilul de montaj și în modul în care poveștile continuă de la săptămână la săptămână. O serie recentă pe care am realizat-o, „Kingdom“, stabilește arce de personaje deliberate de-a lungul seriei – momente de suspans pentru a-i determina pe spectatori să urmărească în continuare. A trebuit să ne adaptăm și să evoluăm cu diferitele obiceiuri ale publicului, cu platformele de streaming și cu durata atenției.

Și pentru cei care consumă conținut în format scurt, de social media?

O platformă precum BBC Earth oferă momente de istorie naturală în bucăți mici, și publicul tânăr poate distribui momente uimitoare – un atac al orcilor, șerpii de cursă din Galapagos. Oamenii se pot bucura în continuare de istoria naturală, dar sper că ei știu că sunt fragmente dintr-o povestire mai mare, mai grandioasă, și vor dori să urmărească în continuare o oră de povestire cu adevărat bună despre natură. Trebuie doar să anticipezi asta și să schimbi ușor limbajul seriei pe care o faci pentru a te asigura că ești capabil să ții pasul cu gusturile publicului de astăzi.