Legenda apei vindecătoare de boli de la Crucea: credincioşii vin la Izvorul Tămăduirii

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi astăzi la mânăstirea Izvorul Tămăduirii situată la 4 kilometri de Crucea. Lăcaşul  răsare după dealuri cu vie şi un drum din piatră anevoios, într-o văioagă.

Monahii de la mănăstirea ce poartă hramul apei făcătoare de minuni cred că denumirea veche de „Alah Bair“ (Dealul lui Dumnezeu) nu este întâmplătoare. Sunt doar nouă măicuţe şi preotul Ilarion Dan, care au reuşit să pună pe picioare lăcaşul de cult. Este nou. Construcţia a fost ridicată în 2005.

„La început s-a ales să fie mănăstire de călugări. Au fost aici călugări, dar au stat numai o lună sau două după care au plecat. Apoi Înaltul Teodosie a decis să aducă maici. Maica stareţă Teodora a venit aici prima din altă zonă a ţării. Aşa a început totul! În 2007 a fost terminat primul corp de chilii, în 2008 a fost terminat paraclisul şi anul trecut cel de-al doilea corp de chilii şi clădirile mici“, povesteşte părintele Ilarion.

În căutarea istoriei

Este un început pe care îl ştiu cu toţii, cei care au pus temeliile mănăstirii. Şi-ar dori să ştie mai multe despre istoria locurilor. Nu au decât ce au cules de pe la localnici şi atât. „Primele date sunt de pe vremea regelui Carol, în 1877, când se organizau aici serbări câmpeneşti la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Slujba religioasă era ţinută în aer liber. Am tot căutat menţiuni despre izvor şi am găsit cu greu. Populaţia în vârstă nu mai este, iar tinerii nu ştiu prea multe“, spune monahul.

A aflat totuşi că izvorul de lângă mănăstire, despre care mulţi spun că ar fi tămăduitor de boli, a fost păzit mereu de un sihastru. „De fiecare dată, în apropierea izvorului era văzut un pustnic“, spune părintele.

Tot în ceea ce priveşte izvorul este menţionată şi o bătălie a turcilor. „La acea vreme se numea Alah Bair - Dealul lui Dumnezeu. Poate că denumirea nu este întâmplătoare“, crede Ilarion.
Anual, pe platoul dintre actuala mănăstire şi izvor, de praznicul Izvorul Tămăduirii, localnicii se adună la o serbare câmpenească. Obiceiul este din străbuni şi este ţinut şi astăzi. Imediat după slujba ţinută în aer liber, oamenii sărbătoresc cu mâncare, apă rece de la izvor şi voie bună.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de astăzi!