Începe restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic. Italienii vor reface mărturia vechiului Tomis

0
Publicat:

Consiliul Județean Constanța anunță că a emis ordinul de începere al lucrărilor în cadrul proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului roman cu mozaic”.

Edificiul roman cu mozaic FOTO: Consiliul Județean Constanța
Edificiul roman cu mozaic FOTO: Consiliul Județean Constanța

Ordinul privind începerea execuției lucrărilor în cadrul proiectului “Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului roman cu mozaic” intră în vigoare în data de 27 octombrie 2022.

Proiectul de restaurare va fi realizat de compania italiană Giano Restauri, specializată în restaurarea monumentelor istorice, iar valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA.

„În urma lucrărilor, obiectivul va fi accesibil și persoanelor cu dizabilități, așa cum este firesc, iar dotările multimedia vor facilita interacțiunea cu toate categoriile de public. Sper ca lucrările să fie finalizate cât mai repede, pentru ca turiștii și cetățenii acestui județ să se poată bucura de acest deosebit monument istoric”, declară președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

În conformitate cu documențatia tehnică aprobată – faza Proiect Tehnic, lucrările de protejare și conservare propuse presupun restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentului istoric Edificiul Roman cu Mozaic; restaurarea, protecția și conservarea mozaicurilor interioare; restaurarea plasticii fațadei și a acoperișului; dotări interioare (instalații, echipamente și dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție); dotări pentru expunerea și protecția patrimoniului cultural mobil și imobil.

Intervențiile la nivelul mozaicului și al zidăriei antice vor consta în procedee complexe de curățare și biocidare, în etape strict definite de restauratori și vor putea fi realizate numai după finalizarea consolidărilor și reparațiilor propuse. Conform graficului de execuție, transmis de către Antreprenor, finalizarea lucrărilor de execuție la obiectivul de investiție este estimată pentru luna noiembrie a anului 2023.

Construcția care adăpostește edificiul FOTO: Consiliul Județean Constanța
Construcția care adăpostește edificiul FOTO: Consiliul Județean Constanța

Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în urma lucrărilor făcute pentru construirea unor blocuri de locuinţe pe faleza de sud-vest a oraşului, în anul 1959.

Printre istorici au existat mai multe discuţii referitoare la datarea monumentului. Vasile Canarache îl datează iniţial între secolele II-III p. Chr., apoi în IV p. Chr. Adrian Rădulescu plasează edificiul în momentul de înflorire a economiei Tomisului, în care oraşul şi-ar fi permis construcţia şi decorarea unui edificiu atât de luxos şi deci foarte costisitor.

De asemenea, complexitatea şi calitatea decorului, inventarul sculptural descoperit în marea sală şi mai ales în încăperile boltite şi sistemul de construcţie a edificiului par să susţină aceeaşi datare în secolele III-IV. Spre o datare mai timpurie, în secolul III, înclină Alexandru Suceveanu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite