Gena de asasin. Fiul - ucigaşul sadic supranumit „al doilea Râmaru“, tatăl - torţionarul groazei de la Canal: „Dulce ca mierea este glonţul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eftimie Cosmici (foto hotnews.ro) şi Romca Cozmici (foto luju.ro), tatăl şi fiul cu genă de asasini
Eftimie Cosmici (foto hotnews.ro) şi Romca Cozmici (foto luju.ro), tatăl şi fiul cu genă de asasini

MOŞTENIRE Criminalul în serie Romca Cozmici a rămas în analele criminalisticii ca „al doilea Râmaru“ al României. El a fost ucigaşul din celebrul caz Anca, considerat cea mai mare eroare a justiţiei din ţara noastră. Tatăl său, Eftimie Cosmici, a fost unul dintre cei mai cruzi torţionari de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

O coincidenţă tulburătoare din analele criminalisticii din România adevereşte teoria pe care înţelepciunea populară a rezumat-o în vorba „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă“. Numele de Cozmici aminteşte românilor de celebrul caz Anca din anul 1977, considerat cea mai mare eroare a justiţiei din ţara noastră.

Autorul crimei, un tânăr în vârstă de 25 ani numit Romca Cozmici, a dovedit un sadism ieşit din comun, tranşându-şi victima de 19 ani, Anca Broscoţean, şi împrăştiind părţi din cadavrul ei prin locuri publice din Bucureşti. În atelierul lui Cozmici, anchetatorii aveau să găsească alt cadavru secţionat, aparţinând tot unei tinere. Între cele două crime oribile trecuseră trei ani, timp în care familia lui Gheorghe Samoilescu, taximetristul condamnat pe nedrept de asasinarea Ancăi Broscotean, fusese distrusă de stigmatul ruşinii.

Numele de Cozmici mai spune însă ceva celor care au venit în contact cu epoca terorii comuniste. Eftimie Cosmici îl chema pe cel care a fost comandantul Centrului de Coordonare a coloniilor de muncă forţată de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1951-1953. De mandatul lui Cosmici se leagă torturi inimaginabile suferite de deţinuţii politici trimişi la Canal, unde instituise un regim de exterminare prin înfometare, bătăi, teroare fizică şi psihică, muncă până la epuizare în condiţii inumane. Legătura dintre cei doi Cozmici este directă. Romca Cozmici, criminalul în serie poreclit „al doilea Râmaru“, era fiul lui Eftimie Cosmici, torţionarul de la Canal.

Canalul, cadou pentru torţionar

În iunie 1951 se împlineau doi ani de la deschiderea şantierului gândit să fie cimitirul elitei româneşti. Stalin trasase Canalul Dunăre-Marea Neagră pe harta României, indicându-le astfel liderilor comunişti cum să rezolve dintr-un foc două probleme: accesul navigabil facil de la Dunăre la Marea Neagră, uriaş şantier care se putea realiza cu mână de lucru ieftină, constituită din cei care opuneau rezistenţă noului regim. Scurtătura de transport parafată la 25 mai 1949 a tăiat Dobrogea de la vest la est, printr-o linie dreaptă între Cernavodă şi Constanţa, pe traseul Cernavodă - Medgidia - Poarta Albă - Agigea.

Cernavodă - lagăr de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră Foto arhivă Adrian Cârlescu

Cartierul Columbia din Cernavodă - lagăr de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră Foto Arhivă carte Adrian Cârlescu

La doi ani de la începerea marelui edificiu, comuniştii au decis ca la comanda Centrului de Coordonare a coloniilor de muncă forţată de pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră să fie numit torţionarul Eftimie Cosmici. Numirea a venit ca un cadou pentru Cosmici, care îşi prelua funcţia de comandant la data de 1 iulie 1951, cu doar zece zile înainte de aniversarea sa.

Eftimie, coleg de celulă cu Dej

Eftimie Cosmici s-a născut la 10 iulie 1910, în localitatea Isaccea din Tulcea, şi avea o singură calitate: aceea de a fi fost coleg de puşcărie, în vremuri de ilegalitate, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi alţi lideri comunişti, cum ar fi Alexandru Iliescu (tatăl fostului preşedinte Ion Iliescu).

Eftimie Cosmici era aproape analfabet pentru că absolvise doar trei clase primare. Muncise ca băiat de prăvălie în târgul Galaţiului, iar în 1929 a ajuns la Bucureşti, unde a urmat cursurile unei şcoli de bucătari. În 1934 s-a înscris în Uniunea Tineretului Comunist, participând la acţiuni ilegaliste. În timpul unei misiuni la Ploieşti, în care împărţea manifeste care incitau la grevă, a fost arestat. A stat în puşcăria de la Târgu-Jiu în anii 1941-1943, iar după preluarea conducerii de către PCR, Cosmici a primit însărcinări în structurile de partid şi de stat. În 1947 a ajuns director al Casei de Asigurări Sociale din Bucureşti, iar la 1 iunie 1949 a devenit director al Întreprinderii economice de stat Munca Exterioară din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, unde a avansat până la gradul de colonel.

Prin noua funcţie primită în iulie 1951, de comandant la Centrul de Coordonare a coloniilor de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, lui Eftimie Cosmici i se confereau puteri supreme, de viaţă şi de moarte, asupra deţinuţilor politici trimişi să execute ani grei de temniţă în gulagul românesc.

Metode de tortură

Jurnalistul Adrian Cârlescu a studiat profilul lui Eftimie Cosmici şi l-a expus într-o carte în care descrie chinurile la care erau supuşi deţinuţii politici de la Columbia, colonia de muncă forţată din Cernavodă, unul dintre lagărele înfiinţate de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră.

„Columbia, spectacolul morţii“, apărută la Editura Ex Ponto în 2014, cu sprijinul Primăriei Cernavodă, redă cu fidelitate de documentar regimul de detenţie din colonie. Deţinuţii erau bătuţi, torturaţi şi chiar violaţi de gardieni. Peste 170 de persoane au sfârşit aruncate la groapa comună din Cernavodă, din cauza condiţiilor inumane, prin care deţinuţii erau chinuiţi, înfometaţi şi apoi trimişi să muncească ore în şir, până la epuizare.

„În documentele PCR se pomeneşte faptul că Eftimie Cosmici a impus la Canal regula ca deţinuţii care nu-şi îndeplineau normele aberant de mari să fie menţinuţi la muncă, fără pauză şi fără hrană, încă opt ore. De asemenea, îi însărcinase la o şedinţă pe comandanţii lagărelor să monteze sârmă ghimpată pe pereţii carcerelor, ca deţinuţii trimişi la carceră să nu se poată sprijini de ei. În calitatea sa de comandant, Cosmici nu poate fi străin nici de deciziile de punere a deţinuţilor în lanţuri sau de montarea dispozitivelor de electroşocuri. Sub conducerea sa, coloniile de la Canal primeau cantităţi total insuficiente de alimente şi de o calitate ucigaşă: varză murată împuţită, cartofi degeraţi, arpacaş şi paste făinoase pline de viermi“, relatează Adrian Cârlescu, autorul cărţii „Columbia, spectacolul morţii“.

Adrian Cârlescu, jurnalist, autorul cărţii-documentar „Columbia, spectacolul morţii“

Adrian Cârlescu din Constanţa - jurnalist Foto Arhivă personală

Eftimie Cosmici mai are un „merit“: acela de a fi fost susţinătorul metodei de reeducare prin tortură. Comandanţii de lagăre care nu aplicau bătăi crunte deţinuţilor erau acuzaţi la rândul lor. „Îi certa acuzându-i că sunt împăciuitori, liberali şi suferă de deviaţii. Or asta se ştia că este o crimă pentru care plăteşti cu viaţa, aşa cum păţise ministrul Vasile Luca“, afirmă Cârlescu. Asta îi atrăsese lui Cosmici până şi dispreţul subordonaţilor săi, care îl numeau „netot“, în ciuda poreclei sale de „Titulescu“, dată de relativa asemănare cu renumitul politician Nicolae Titulescu. Cariera sa la Canal avea să se sfârşească la 17 iunie 1953.

„Dulce ca mierea este glonţul patriei“

La 26 de ani de la numirea sadicului Eftimie Cosmici în fruntea lagărelor de la Canal, în iulie 1977, o crimă înfiorătoare îngrozea România. La 8 iulie 1977, un colet care conţinea mâinile unei femei tinere a fost găsit în parcul Hipodrom din Capitală. Până la 12 iulie, alte şapte pachete cu părţi din corpul femeii au mai fost găsite prin Bucureşti. Victima a fost identificată ca fiind Anca Broscoţean din Sibiu, o fată de 18 ani care venise să dea examen la ASE şi dispăruse din după-amiaza de 6 iulie. Pentru că lumea începuse să şuşotească deja că însuşi Nicu Ceauşescu ar fi avut legătură cu uciderea tinerei, anchetatorii au vrut să găsească urgent criminalul, ca să spulbere toate bănuielile legate de fiul cuplului dictatorial.

Singurul bărbat pe care l-au putut lega de tânăra ucisă era taximetristul Gheorghe Samoilescu. Ca un detaliu, acesta era născut în iunie 1951, chiar în perioada în care Cosmici-tatăl ajungea în poziţia-cheie de la Canal. După investigaţii dure, anchetatorii l-au găsit vinovat pe taximetrist care, torturat, ajunge să declare că el a săvârşit crima.

Familia lui Samoilescu a fost distrusă, literalmente. Părinţii lui s-au sinucis de durere, soţia lui a fost şi ea arestată, ceea ce a determinat şi moartea mamei sale, iar copiii minori ai lui Samoilescu au fost daţi la orfelinat, crescând acoperiţi de stigmatul ruşinii. Condamnat la 25 de ani de închisoare, Gheorghe Samoilescu a stat în detenţie până în 1981, când adevăratul criminal a fost descoperit. Samoilescu a fost eliberat şi a murit în cele din urmă în 2005, doborât de anii în care fost considerat criminalul odios al României.

În aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a decis că, pentru tot ce a îndurat pe nedrept, familia Samoilescu trebuie să primească despăgubiri în cuantum de numai 10.000 de euro.

Romca, fiul criminal

Asasinul Ancăi Broscoţean era chiar fiul lui Eftimie Cosmici, Romca Cozmici, un tânăr în vârstă de 25 de ani, care lucra ca muncitor necalificat, dar avea pretenţii de artist plastic. În locuinţa sa din Bucureşti, din care emana un miros insuportabil, anchetatorii au găsit în noiembrie 1980 cadavrul secţionat, în stare avansată de descompunere, al unei tinere. Capul ei fusese învelit într-un mulaj din ipsos, iar falangele fuseseră tăiate rondele şi înşirate precum mărgelele. Romca a recunoscut senin că el a ucis-o şi pe Anca Broscoţean, iar dovezile au fost găsite în atelierul său.

Condamnat la moarte şi executat în 1981, Cozmici a murit strigând înflăcărat: „Dulce ca mierea este glonţul patriei“. Uciderea fetei din Sibiu venise ca un omagiu pentru tatăl său, torţionarul, pentru care începutul lui iulie aduce o dublă sărbătoare: aniversarea zilei de naştere şi scurgerea a 26 ani de când cunoscuse apogeul carierei de la Canal. 

Memoria Canalului

Şantierul de muncă forţată de la Canalul Dunăre - Marea Neagră a durat din iunie 1949 până în iulie 1953. Peste 11 colonii au fost înfiinţate de-a lungul său, pentru a înghiţi intelectualii României care se împotriviseră ciumei roşii. Statistica oficială a înregistrat doar 656 decese la Canal, dintre care 172 la colonia Columbia din Cernavodă. Dar numărul real al victimelor este necunoscut în continuare. Supravieţuitorii, câţi mai sunt în viaţă, fac demersuri pentru înfiinţarea unor muzee ale Canalului chiar pe locurile fostelor colonii. Aceştia cer chiar declararea ca martiri a victimelor comunismului ucise în închisorile şi lagărele de exterminare.

Scene de muncă în lagărul Columbia Foto arhivă Adrian Cârlescu

Cartierul Columbia din Cernavodă - lagăr de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră Foto Arhivă carte Adrian Cârlescu

La Constanţa s-a reuşit doar înălţarea unui monument la Galeşu, lângă Poarta Albă, unde a funcţionat una dintre colonii. Asociaţia Deţinuţilor Politici din România - filiala Constanţa speră ca membrii săi să prindă momentul în care Muzeul Canalului va deveni realitate. Nu departe de monument, Arhiepiscopia Tomisului a pus piatra de temelie a unei mănăstiri închinate martirilor neamului. La ceremonialul desfăşurat în iunie a participat inclusiv Radu Ciuceanu, preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, fost deţinut politic în teribila închisoare de la Piteşti, în care a fost experimentată reeducarea prin torturi cumplite.

Actualmente, colonia Columbia a devenit un cartier de blocuri muncitoreşti al Cernavodei, iar câteva dintre clădirile administrative ale lagărului sunt folosite ca spaţii de o mare firmă de hidromecanică.


Actualul cartier Columbia din Cernavodă Foto Adrian Cârlescu

Cartierul Columbia din Cernavodă - lagăr de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră Foto Arhivă carte Adrian Cârlescu

Vă mai recomandăm

Cum s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, cel mai sângeros şantier. Morţii n-au fost număraţi în proiectul comandat de Stalin, terminat de Ceauşescu

România grandioasă. Cum s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, măreaţa realizare comunistă la care au lucrat 32.000 de oameni

Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite