FOTO Susţinuţi de comunitatea internaţională, romii evacuaţi de la Eforie vor să iasă în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost câteva nopţi de coşmar pentru familiile de romi evacuate de la Eforie Sud. Peste 100 persoane, în majoritate copii au rămas sub cerul liber după ce Primăria din localitate a intrat cu buldozerele în cartierul lor.

O parte dintre ei spun că aveau acte pe casele construite acolo şi că autorităţile locale nu le-au dat nimic în schimb. Primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu susţine că zona era un focar de infecţie şi că Primăria nu a mai vrut să platească amenzi pentru cartierul ilegal de la marginea oraşului.

Scandalul de la Eforie Sud a ajuns acum în presa internaţională şi pe Internet, voluntarii unor ONG-uri le iau partea romilor. Unii dintre ei chiar i-au vizitat joi în clădirea unde au fost cazaţi temporar de Primărie. 

Familia Suliman încă mai locuieşte pe ruinele fostei case. Sali Suliman, soţia sa însărcinată în luna a 8-a şi cele trei fetiţe ale lor au primit mancare şi haine de la voluntarii "Salvaţi Copiii". Au ce să mănânce o săptămână de acum înainte şi şi-au construit o baracă din pături, celofane şi table. Vântul sufla prin pereţii fără geamuri sau uşi, iar fetiţele cu vârste cuprinse între 3 şi opt ani stau desculţe pe pământul aproape îngheţat. 

Tatăl a construit o sobă dintr-un butoi metalic şi familia are acum căldură. Se mutaseră în cartierul romilor de la Eforie Sud în urmă cu o lună. Adresa de pe buletin este în Constanţa şi au depus deja un dosar la Primăria de acolo pentru a primi un apartment în noul cartier construit de Mazăre, dar nu le-au luat-o alţii înainte. Au şi rude în Constanţa, spune Sali, dar nu vor să meargă la ele. 

Soţia lui trebuie să nască în luna noiembrie. Nu vrea să păstreze copilul. Mai are încă cinci - trei acasă şi doi au fost lăsaţi în grija statului. Familia Suliman au simţit din plin cele două grade cu minus din noaptea de miercuri spre joi şi simt şi mai tare indiferenţa autorităţilor. Dar nici nu fac ceva pentru a-şi îngriji mai bine copiii. Nu vor să trimită fetiţele la un cămin de copii pentru că ştiu că nu le vor mai primi înapoi. Nu au de gând să muncească şi trăiesc din alocaţia micuţelor şi din sticlele de plastic adunate de la turişti şi vândute la centrele de reciclare. 

Ei nu aveau dreptul să locuiască în cartierul demolat de Primăria Eforie, dar consideră acum că au fost nedreptăţiţi şi că merită un acoperiş de la stat.

La fel sunt aproape toţi cei care au fost evacuaţi cu o săptîmână înainte de autorităţi. Unii au adresa din buletin pe Strada Agricolă, nr. 2 şi arată tuturor actele care atestă că au plătit taxe şi impozite pentru locuinţele ridicate abuziv, pe terenul statului. După 20-30 ani, dreptul la uzucapiune spune că terenul e al lor. Mai greu este să şi demonstreze că au stat acolo în toată perioada asta. 

O parte dintre romi au fost cazaţi temporar în clădirea dezafectată a unei şcoli din Eforie. Nu au lumină, apă curentă sau WC. Femeile au dat cu mătura pe jos abia când au primit vizitatori de seamă - avocaţii unor ONG-uri care se ocupă de problemele romilor. În faţa clădirii au apărut deja saci cu bidoane de plastic adunate de prin Eforie şi câteva bucăţi de fier vechi. 

Încurajaţi de ONG-uri şi de partide, oamenii vor să iasă în strada. Sunt convinşi că asta nu le va rezolva situaţia, dar vor ca statul să le rezolve problemele, vor mâncare şi să fie lăsaţi în pace. 

Primăria le-a propus locuri de muncă. Au refuzat.

Primarul Ovidiu Brăiloiu este convins că amploarea internaţională pe care a luat-o acest scandal este generată de ignoranţa celor care văd  pe Internet o poză cu trei copii în noroi şi sunt deranjaţi de imaginile sumbre. Spune că atunci când reprezentantul unui ONG al romilor a venit să discute cu el, i-ar fi spus că familiile trebuiau evacuate în urmă cu doi ani. 

Edilul spune că primăria Eforie a fost amendată de Garda de Mediu pentru că zona în care stăteau romii era un focar de infecţie. El se simte tracasat de faptul că aplică legea. Romii se ocupau cu cerşitul, vînzarea de produse pe plajă, în timpul sezonului estival şi poate chiar furturi, spune Brăiloiu adăugând că legea trebuie aplicată pentru oricine la fel, nu este făcută pentru o anumită minoritate.

Primăria Eforie a cerut evacuarea romilor tocmai pentru că în zona va continua construirea cartierului de locuinţe sociale. Paradoxal, unii dintre cei evacuaţi ar avea şanse mari să primească o astfel de locuinţă. Dar pentru asta trebuie să aibă grijă mai mare de copii, să muncească şi să nu mai adune sticle de plastic şi fier vechi. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite