FOTO Slujbele care pot fi oficiate la malul mării. Învierea rămâne pe plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Bisericii Ortodoxe Române de a interzice oficierea de nunţi şi botezuri în alt mediu decât cel al lăcaşurilor de cult nu priveşte decât aceste două ceremonii. Slujba de Înviere, care la Constanţa se desfăşoară pe plajă printr-o tradiţie încetăţenită în anii 2000, poate fi efectuată în acelaşi peisaj natural.

Reprezentantii Bisericii explică şi de ce. Nunta şi Botezul sunt Taine unice – ceremonii primare ale ortodoxiei care au fost săvârşite de Iisus Hristos. În schimb, Învierea este un canon, o slujbă ce are loc an de an în viaţa credincioşilor.

Cele 7 Sfinte Taine ale ortodoxiei sunt: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania (Cuminecătura), Spovedania (Pocăinţa), Preoţia (Hirotonia), Nunta (Căsătoria), Maslul.

Nu în toate religiile, nunta este considerată o Taină ca la ortodocşi. Însemnătatea ei este cu atât mai mare cu cât Iisus Hristos a înfăptuit prima sa minune la nunta din Cana Galileii, transformând apa în vin. Iar Taina lui Hristos este numai când se face cununia în biserică.

Apoi prin Taina Botezului se şterge păcatul originar, iar cel botezat este creştinat.

Prin participare la slujba de Înviere, credincioşii primesc doar simbolic lumina şi mesajul că „Hristos a Înviat!“.

Arhiepiscopia Tomisului a interzis din august 2011 celebrarea nunţilor în afara lăcaşurilor de cult, în aer liber. Interdicţia fusese dată preoţilor de arhiepiscopul Teodosie pentru păstrarea caracterului sacru al Tainei căsătoriei.

Cele mai multe solicitări ale mirilor erau pentru malul mării sau al lacurilor, acolo unde de obicei era situat şi restaurantul petrecerii nupţiale. O serie de VIP-uri s-au cununat astfel, având un cadru natural deosebit de romantic.

Pentru slujbele inedite în aer liber, mirenii va trebui să se mulţumească de acum cu Învierea care va continua să se desfăşoare la malul mării.

La Constanţa şi Mangalia, ceremonia a devenit deja o tradiţie. Atunci când a fost „inventată“, la mijlocul anilor 2000, Învierea pe plajă a fost aspru criticată la acea vreme.

Mulţimea a gustat însă genul acesta de slujbă mutată pe nisip, în faţa unui altar improvizat, astfel că spectacolul se desfăşoară cu mare fast în fiecare an.
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite