Dezamăgirile unui turist străin care a vizitat Mamaia în anii ’60: „Nu există nicio posibilitate să cheltuieşti banii“. Cum a fost tratat la Mioriţa

0
0
Mamaia în anii ’60 Colecţie România nostalgică
Mamaia în anii ’60 Colecţie România nostalgică

Un turist străin care şi-a petrecut concediul în anul 1964 pe litoralul românesc s-a plâns autorităţilor de la Bucureşti că nu a avut unde să-şi cheltuiască banii. El a reclamat faptul că în staţiunea Mamaia nu există nicio modalitate de distracţie, că angajaţii nu sunt ospitalieri, iar românii nu ştiu să-şi vândă produsele.

Austriacul Kurt Bachmayer, care şi-a petrecut concediul în Mamaia în perioada 6-19 septembrie 1964, a trimis autorităţilor comuniste de la Bucureşti o scrisoare care ne oferă o imagine asupra situaţiei în care se afla litoralul românesc în acea perioadă. Aşa aflăm că românii nu erau pregătiţi pentru a primi turişti din ţările civilizate, că nu erau nici pe departe atât de ospitalieri precum se crease legenda şi că, în afară de plajă, nu prea era niciun loc de distracţie.

„Datorită propagandei deosebit de puternice m-am hotărât ca anul acesta să aleg Mamaia ca loc de odihnă“, îşi începe el epistola adresată Ministerului de Interne. Din păcate, locul atât de lăudat l-a dezamăgit profund, încă de la prima experienţă cu oamenii, austriacul reclamând faptul că gazdele nu i-au întâmpinat aşa cum şi-au dorit: „Ar fi un act de politeţe dacă conducerea hotelului cel puţin ar saluta oaspeţii. Omul devine cu totul impersonal atunci când este condus ca o turmă în hotel şi de acolo într-o hală asemănătoare cu halele din fabrici, denumită sala de mese, unde sunt îndopaţi bogat şi peste măsură. Niciodată nu scapi de impresia că eşti numai un număr, un obiect“, spune turistul străin. Au fost însă şi excepţii: personalul de la recepţia Hotelului Flora şi cel de la sala de mese s-au străduit să le facă mai plăcut sejurul.

„Nu există nicio posibilitate în Mamaia să cheltuieşti banii“

Austriacul, care a venit împreună cu soţia sa să se bucure de o vacanţă, s-a trezit într-o Românie comunistă, care oferea puţin atât turiştilor români, cât şi celor străini, el fiind dezamăgit că nu a avut unde să cheltuiască banii, fiind nevoit să se întoarcă cu buzunarele pline acasă. „Nu există nicio posibilitate în Mamaia să cheltuieşti banii: trebuie să aveţi în vedere că turistul din Vest are la el suplimentar circa 3.000 de şilingi pe care ar vrea să-i cheltuiască individual“. 

O altă nemulţumire a lui era legată de faptul că angajaţii din domeniul hotelier, dar şi din restaurante nu cunosc nicio limbă străină. Turistul străin nu înţelegea de ce, la Mioriţa, unde veneau în proporţie de 90% nemţi, nu erau şi anunţuri într-o limbă străină. „Nu este bine ca anunţurile să fie făcute numai în româneşte. Am stat acolo patru ore şi nu m-a întrebat niciun ospătar dacă doresc o a doua sticlă de vin“, dovadă că personalul nu era pregătit pentru turiştii occidentali, care aveau bani să cheltuiască pe lângă serviciile deja plătite. O altă nemulţumire de-ale sale era legată de presă, aşteptându-se ca la chioşcurile de ziare sau măcar la recepţiile hotelurilor să găsească publicaţii din ţara natală şi astfel să fie la curent cu ultimele ştiri. 

Sfaturile unui turist austriac

La sfârşitul scrisorii sale, Kurt Bachmayer le dădea şi sfaturi autorităţilor comuniste de la Bucureşti: să amenajeze în hoteluri cafenele cu aparate de făcut cafea, care să funcţioneze. „Este o absurditate ca pentru o cafea bună să aştepţi 30 de minute“, spunea el. Pe listă se mai aflau frizerii, întrucât „în timpul concediului, fiecare doamnă vrea să meargă de două ori la coafor“, dar şi magazine cu produse tradiţionale. Dorind să-i cumpere soţiei sale o haină de blană, a aflat că doar în sezonul rece pot fi găsite astfel de obiecte de îmbrăcăminte. Pe lista de lucruri care lipseau dintr-o staţiune turistică se mai aflau lactatele, fructele expuse „apetisant“, cofetăriile, chioşcurile de timbre. „În concluzie, a spus el, 80% dintre turiştii străini au spus că nu vor mai reveni niciodată în România“. 

„Întrebaţi la banca dumneavoastră naţională ce sumă ridicolă a fost cheltuită de turiştii vestici. Trebuie să vă schimbaţi spiritual, în sensul că turistul din Vest este individualist şi ca atare vrea să-şi petreacă concediul cu partenerul lor omeneşte“, le-a spus el în scrisoarea publicată în volumul „Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, relaţii politice şi diplomatice“ editat de Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa. Epistola cetăţeanului austriac a ajuns la Gheorghe Gheorghiu-Dej, care i-a înaintat-o lui Alexandru Drăghici, la vremea aceea ministru de Interne. Ulterior, a fost trimisă ONT-ului (Oficiul Naţional de Turism) pentru ca aceste sugestii să fie discutate.

Necesarul unui concediu adecvat

În anii ’60, posibilităţile de cazare a turiştilor pe litoral erau reduse, însă, din punctul de vedere al autorităţilor de la acea vremea, clădirile noi apărute erau dotate „cu tot ceea ce este necesar unei odihne plăcute“. Ulterior, s-a pus accent şi pe dotarea lor cu restaurante, magazine, farmacii, frizerii, fabrică de gheaţă şi de sifoane şi au început să se facă proiecte de modernizare a staţiunilor de pe litoral: Mamaia, Mangalia şi Eforie, fostul Vasile Roaită, fiind executate lucrări edilitare cum ar fi alimentarea cu apă şi construirea de canalizări. La Vasile Roaită, spre exemplu, s-a consolidat malul dinspre far, iar faleza a fost amenajată, aici fiind aşteptaţi 15.000 de turişti zilnic, conform unui articol apărut în ziarul „Scânteia“ din anul 1959, citat de lt.col. Petre Opriş într-un studiu apărut în Anuarul Muzeului Naţional al Marinei Române din anul 2021. „În afară de cele 11 blocuri şi a marelui restaurant, la Eforie sunt aproape gata cinci noi ansambluri, cuprinzând circa 25 de clădiri. Cel mai mare complex – 6 pavilioane pentru cazare, cantină-restaurant (200 de locuri), cinematograf în aer liber, club, terenuri sportive – ocupă o suprafaţă de şase hectare între gară şi şoseaua Constanţa-Vasile Roaită – beneficiind de vedere către mare şi ghiol spre tot cordonul litoral“, conform publicaţiei „Scânteia“.

În anul 1967, când Consiliul de Miniştri a stabilit principalii indicatori tehnico-economici pentru dezvoltarea staţiunilor Mamaia şi Mangalia, Nicolae Ceauşescu s-a opus, spunând că „în unele părţi costă un loc de cazare la hotel 59.500 de lei, iar în altele 44.000 de lei. Toate ar fi cum ar fi, dar 59.500 de lei este prea scump, orice aţi spune. Eu propun să mai vedem costurile acestea“, a spus şeful statului. Prin urmare, calitatea serviciilor a scăzut şi la turismul de masă, dar şi la cel balnear. 

Raiul turiştilor străini

Litoralul românesc a devenit loc de distracţie şi de tratament pentru turiştii străini în anii ’70-’80. Mamaia şi Neptunul deveniseră destinaţiile favorite ale nemţilor, polonezilor, dar şi al israelienilor. În acei ani, litoralul găzduia 150.000 de turişti pe serie. În medie, fiecare serie era programată pentru zece zile, staţiunile Mamaia şi Mangalia aveau şi câte 20.000 de turişti pe serie. Mangalia avea chiar şi un avantaj, întrucât aici nu intrau şi cei care se cazau în Neptun. Staţiunea avea, la rândul ei, 9.500 de spaţii de cazare, întotdeauna ocupate. Urmau Eforie Nord şi Eforie Sud, care primeau pe serie 15.000 de turişti. În taberele şcolare de la Năvodari, Costineşti, Eforie, 2 Mai, veneau peste 7.000 de copii. Sezonul începea timpuriu, în primăvară, cu românii care îşi cumpărau bilete de vacanţă prin sindicate şi se termina târziu, în toamnă. 

Vă mai recomandăm:

Radio Vacanţa, mica oază de libertate în România comunistă: emitea în cinci limbi şi difuza muzică străină

Vlad Leu, cineast: „Ruşii din Odessa ascultau Radio Vacanţa. Acolo, muzica occidentală era interzisă“. Cum s-au pus bazele postului de radio estival

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite