Cum să trecem împăcaţi în 2017. Sfaturi profunde pentru a găsi pacea interioară: „Fiecare sfârşit vine să ne afirme dreptul la şansă“
0Un preot şi un psiholog ne învaţă ce trebuie să facem pentru a pune punct unui an, cu bune şi cu rele, dar şi cum să păşim în 2017 cu aşteptări realiste şi dorinţa de a face bine necondiţionat.
După un an frământat de alegeri, dezamăgiri, împliniri, lupte pentru existenţă şi supravieţuire, vine vremea să tragem linie. Este nevoie să facem linişte interioară pentru a ne cântări faptele, gândurile, atât cele trecute, cât şi cele viitoare. Învăţămintele trase ne dau puterea de a merge mai departe.
„În fiecare an, în această perioadă devenim mai sensibili, empatici, mai aplecaţi spre ceea ce avem de preţ, deopotrivă cu raţiunea, sufletul omului. Este vreme de tras concluzia peste ce am dorit şi ce am iniţiat, trăit şi experimentat. Din această socoteală trebuie doar să învăţam. Doar aşa, putem să mergem şi în vremurile următoare, animaţi de vise şi speranţe şi să le urmăm“, sfătuieşte psihologul Ana Mihaela Filip.
Specialista în psihoterapie recomandă ca în drumurile noastre, uneori grăbite către nicăieri, alteori dominate de senzaţia că batem pasul pe loc, să facem un popas în care să stăm de vorbă cu noi înşine. „Din când în când, e bine că omul să se aşeze cu el şi să încerce să observe la ceea ce a dat sens. Pentru că noi, oamenii, avem nevoie de sens. Îl căutăm o viaţă, pretutindeni şi în orice. Fiind fiinţe sociale, sensul ni-l dăm atunci când interacţionăm. Doar aşa ne punem psihicul în valoare. Sensul ne raportează la problemele de viaţă ale fiecărui individ, căci în fiecare dintre noi există o reflectare a exteriorului şi în fiecare acţiune a noastră există un răspuns la această înţelegere. Trebuie să învăţam să dăm un răspuns vieţii. De noi depinde ca acest răspuns să ne fie cu adevărat sensul, căci omul se împlineşte atunci când se află profesional, dar şi personal în echilibru“, spune Ana Mihaela Filip.
Ana Mihaela Filip, psihoterapeut constănţean Sursa foto Facebook AMF
Psihologul constănţean arată că viaţa este o luptă continuă, de la prima clipă până la ultima, din care trebuie să nu ieşim înfrânţi. „Viaţa presupune întotdeauna un început şi un sfârşit şi ambele poluri ne sunt provocare. Fiecare început este o şansă, fiecare sfârşit vine să ne afirme dreptul la ea. Poate că este nevoie că şi noi, adulţii, să ne reamintim să îi scriem Moşului. Oricând o putem face, bine ar fi chiar zilele acestea. Să punem acolo şi gândul vechi şi cel de viitor şi bucuria, dar şi neîmplinirea. Păstrăm apoi biletul cu noi şi-n anul care vine să ne dăm voie să lucrăm la dorinţele noastre. Cine ştie, poate vom afla şi o schimbare, dar şi o confirmare, asta presupunând dinamism - în fapt, viaţă“, consideră specialista.
Ana Mihaela Filip aminteşte ceea ce spunea un mare psiholog român, Vasile Pavelcu, în „Elogiul prostiei“: ,,Omul nu se poate adapta la un mediu schimbător decât cunoscându-se pe el însuşi, dorinţele, impulsurile, motivele şi trebuinţele sale. Îi sunt necesare, mai multe cunoştinţe, mai multă judecată şi mai multă încredere în sine, pentru a evita să devină dezaxat şi anxios, să regreseze spre comportări de dependenţa infantilă sau să devină pradă unor grupuri autoritare care să-l facă să creadă că va găsi securitate în ascultare“.
„Nu ştiu cum se face că această observaţie este mereu de actualitate, la noi, la poporul român“, constată psihologul din Constanţa.
Liniştea din noi
Mulţi credincioşi îşi găsesc doar la biserică liniştea necesară pentru a reflecta asupra anului ce s-a scurs. Pentru preoţi, finele de decembrie este timpul spovedaniilor şi împărtăşaniilor venite de la enoriaşii care vor să-şi golească sacul sufletului de povara unor fapte sau îndoieli. Cum să te prezinţi cu inima uşoară la „examenul“ de sfârşit de an, ne învaţă părintele Eugen Tănăsescu.
„Înţelepciunea şi puterea vin din iubirea pe care o punem în jocul vieţii de zi cu zi. Dacă în tot ceea ce facem respectăm două principii creştine de bază, atunci sufletul nostru va prinde aripi, cu care ne vom înălţa la satisfacţia şi stabilitatea lucrului bine făcut. Primul principiu spune <orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni>, adică să ne dedicăm total şi responsabil, nu cu jumătăţi de măsură. Al doilea principiu invocă reciprocitatea iubirii în planurile pe care le avem cu cei din jur: <Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor>. De aici apare armonia socială, factor important în progresul personal şi comunitar“, explică succint preotul Tănăsescu.
Anul Nou este bun dacă îl facem bun
„Noi, creştinii, îi urmăm lui Hristos, care ne-a arătat cum necazurile fac parte din viaţa noastră. Tristeţile, pierderile, problemele, neplăcerile sunt parte din drumul nostru. Hristos ne spune în Evanghelie că <În lume voi necazuri veţi avea, dar <Îndrăzniţi, eu am biruit lumea>. Psalmistul Davis spunea: <Aruncă spre Domnul necazul tău>. Fă-l pe Dumnezeu părtaş la nenorocirea ta. Uită-te la Hristos pe Cruce, dacă el nevinovat a suferit. Uneori necazurile sunt consecinţa alegerilor noastre, a deciziilor neinspirate, fie ne sunt provocate de alţii fără a avea noi vreo vină. Trebuie să le suportăm, să vedem cum facem să trecem peste ele cu pagube cât mai mici. Să încercăm să vedem partea plină a paharului“, spune părintele.
Preotul Eugen Tănăsescu Foto Adevărul
Credinţa ne întăreşte să acceptăm necazurile ca pe lecţii din care avem de tras învăţăminte. Cei mai puternici ajung să mulţumească divinităţii pentru încercările ce le sunt date. „Sfaturile evanghelice spun că indiferent ce plănuim, nu trebuie să avem aşteptări prea mari de la oameni. În creştinism, necazul se transformă în bucuria Crucii. Ne asumăm necazurile şi le trecem cu nădejdea că dincolo ne aşteaptă ceva mai bun. Să facem faptele ca pentru Dumnezeu, nu pentru oameni. Ca o protecţie, să nu avem mari aşteptări de la oameni. Aşa dispare şi această tendinţă spre boala secolului - depresia, care vine dintr-o neîmplinire, o aşteptare neîmplinită. Să facem oamenilor ceea ce aşteptăm noi de la ei să facă, aşa-numita reciprocitate socială. Nu trecem de necazuri deznădăjduind. Avem pilda închisorilor comuniste. Oameni închişi pe nedrept acolo au găsit Lumina. Orice necaz are o pedagogie, cum spune poporul - să vedem partea plină a paharului sau orice rău spre bine. Trebuie să ne desfacem de lumea asta materială, cu plăceri şi ispite - funcţii trecătoare, interese materiale, prestigiu, măriri. Ca să trecem de necaz, trebuie să te lepezi de lumescul din lume“, afirmă părintele Tănăsescu.
Binele sădit de tine se întoarce asupra ta, pentru că este o jertfă
Preotul ne sfătuieşte pe toţi la înţelepciune, mai ales pe cei maturi. Să ajutăm pe cei din jur, să facem fapte bune - iată o cale către un drum mai senin. „Aruncăm prea uşor cu piatra, criticăm pe ceilalţi, pe cei tineri îndeosebi. Tinereţea este provocatoare, iar tinerii fac păcate de multe ori pentru că nu au dobândit discernământul necesar. Ei trebuie să înveţe smerenia de a asculta, noi trebuie să îi învăţăm să se ferească de păcate. Trebuie să avem realism în aşteptări. Visele ne duc la iluzii şi la dezamăgiri. Să ne dorim ce se poate realiza, căci Binele nostru se datorează şi celor din jur, nu numai nouă. Binele nostru vine din binele celuilalt, este iubirea aproapelui. Hristos spunea că <Mai fericit este a da decât a lua>, pentru că asta presupune împlinire sufletească. A da este iubirea, zideşte relaţiile, binele sădit de tine se întoarce asupra ta. A face bine înseamnă o jertfă a ta - poate dai timp, resurse, învăţături, renunţi la un ideal al tău pentru idealul lui. Să nu mai avem aşteptări egoiste de la bine. Iar dacă l-am făcut, să nu cârtim apoi“, ne învaţă părintele Eugen Tănăsescu.
Pe aceeaşi temă:
Oameni de alte religii care serbează Crăciunul alături de creştini
Unicitatea sărbătorilor de Crăciun în Dobrogea: colindul Sfântului Andrei şi colindele în slavonă
Se încarcă comentariile...
