Corpul uman, dezbrăcat de piele. „Our Body: Universul interior“, expoziţia de anatomie care îţi dă fiori
0
Organizatorii te avertizează din start: dacă eşti slab de înger, nu intra la expoziţia „Our Body: Universul interior“. Corpuri omeneşti şi bucăţi din trupul uman au fost conservate în scop ştiinţific şi sunt expuse pentru o lecţie de anatomie impresionantă.
Dacă v-aţi gândi că expoziţia este de speriat copiii, aflaţi că tocmai aceştia sunt cei mai curioşi vizitatori.
„Cei mai curioşi sunt copiii care vor să vadă şi să ştie cum funcţionează corpul uman“, explică Ştefania Dumitru, studentă la Medicină în anul al III-lea şi ghidă la expoziţia organizată de Universal Exhibition Group. La rândul ei, Ştefania a fost un astfel de copil: învaţă la Universitatea Ovidius din Constanţa să devină medic pediatru, deşi este absolventă de profil Uman la Liceul Decebal şi a participat la Olimpiada Naţională de Română.
Pasiunea pentru cunoaştere a dus-o către Medicină, iar expoziţia Our Body este locul perfect pentru ca un student viitor doctor să vadă pe viu universul intern al corpului uman. „Este un material didactic extraordinar, exponatele sunt fascinante pentru mine pentru că pot vedea detalii pe care altfel le căutăm pe internet. Dar să vedeţi reacţiile vizitatorilor, pentru ei este o experienţă rară“, explică Ştefania.
Expoziţia începe uşurel, cu exponate cu care să te obişnuieşti şi să depăşeşti pragul temerilor. Toate piesele sunt prelucrate de specialişti din China, în laboratoare din China, cu o migală ilustrată de expresia „răbdare de chinez bătrân“. Tehnica specială de conservare este bazată pe polimeri şi silicon, iar exponatele provin de la asiatici necunoscuţi, al căror cadavru nu a fost identificat şi nici revendicat de nimeni.
Pe măsură ce intri în pavilioanele întunecate, luminate difuz, vezi exponate din ce mai în ce mai şocante: cranii, disecţii, tumori benigne, tumori maligne, organe vascularizate, corp feliat în secţiune, uter măcinat de cancer, plămâni distruşi de metastază. „Cum, aşa vor arăta plămânii mei dacă mai fumez?“, sunt consternaţi vizitatorii. Unii pleacă tăcuţi, alţii - incitaţi de ce au descoperit. Mulţi întreabă dacă este cazul să meargă mai departe cu vizitarea expoziţiei, mai ales că un sector este rezervat dezvoltării intrauterine. Fetuşi în diferite stadii de dezvoltare sunt păstraţi în formol, în recipiente ermetice; chipuri care n-or să deschidă niciodată ochii. „Câteva femei au plâns…“, şopteşte studenta la Medicină.
„Our Body: Universul interior“ este o expoziţie care te pune pe gânduri. Este despre sănătate, despre efemer, despre însemnătate. Expoziţia, în premieră pentru Constanţa, este amenajată în parcarea de la nivelul -1 Nord al City Park Mall din Constanţa. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 22.00. Biletele sunt procurate de la intrarea în expoziţie sau din reţeaua Eventim. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani au acces gratuit.

The Human Body, antecendentul
Evenimentul este produs de Universal Exhibition Group, fiind organizat de Events, în colaborare cu City Mall Constanţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa. Events a organizat în premieră în România, la Muzeul Grigore Antipa din Capitală, în anul 2013, un proiect similar, Expoziţia The Human Body, care a înregistrat un record de audienţă pentru circuitul muzeal românesc: peste 88.000 de vizitatori. Universal Exhibition Group (UEG) are la originea sa Universal Events Group, companie cu renume internaţional şi cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul organizării de expozitii. UEG produce proiecte expoziţionale pentru muzee, galerii, centre comerciale, spaţii publice sau private. Printre expoziţiile organizate până acum se regăsesc expoziţii care au ca temă comori ascunse ale lumii (Titanic, Armata de Teracotă), dar şi numeroase expoziţii despre anatomia corpului uman, printre care şi „OUR BODY: The Universe Within“.
„Suntem ceea ce mâncăm, bem şi respirăm. Şi nimic nu o demonstrează mai bine decât expoziţia „OUR BODY: Universul Interior“! După ce-a traversat peste 30 de ţări şi a fost văzută de peste 50 de milioane de vizitatori, expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” îşi deschide porţile la City Mall Constanţa, in parcarea VIP nivel -1 Nord, de pe 15 iulie până la 15 octombrie 2017. Expoziţia îşi continuă astfel turneul în România, după ce a petrecut 4 luni la Cluj Napoca în 2015, unde a înregistrat peste 29 000 de vizitatori, şi 3 luni la Timişoara, cu 26 000 vizitatori.
Turiştii estivali şi constănţenii vor descoperi fascinantul univers interior al corpului uman şi modul în care funcţionează, cu ajutorul a peste 200 de exponate - corpuri umane reale şi secţiuni. Vizitatorii vor porni într-o călătorie extraordinară în interiorul organismului uman, descoperind misterele anatomiei şi fiziologiei cu ajutorul a peste 200 de exponate - corpuri umane reale şi secţiuni. Printr-un proces de impregnare polimerică (tratare cu cauciuc siliconic lichid), ţesuturile sunt conservate la nivel microscopic, permiţând vizitatorilor să vadă direct cât de uimitor funcţionează organismul uman, şi felul în care maladiile şi obiceiurile nesănătoase solicită funcţiile corpului.
Cu un puternic accent pe prevenţie, sănătate şi educaţie, expoziţia „OUR BODY: Universul Interior“ vrea să crească interesul publicului pentru cunoaşterea propriului corp şi să-i convingă pe vizitatori de importanţa alegerilor cotidiene. Prezentând comparativ ţesuturi, organe sau celule sănătoase şi variantele lor afectate de diverse boli, expoziţia oferă celor ce-i trec pragul şansa de a vizualiza şi de a înţelege mai bine condiţii medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).
Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” poate fi o experienţă valoroasă personală si de familie, o ocazie unică pentru părinţi de a le explica copiilor complexitatea corpului uman, nevoia de o nutriţie corectă, sport regulat, un stil de viaţă sănătos, precum şi impactul unor obiceiuri nocive precum fumatul sau consumul excesiv de alcool. Zeci de panouri explicative şi asistenţi cu pregătire medicală sunt gata să răspundă întrebărilor oaspeţilor. Organizatorii şi-au propus să implice atât şcolile locale, profesorii, dar şi unităţile medicale în demersul lor de a promova cele mai bune practici pentru o viaţă sănătoasă, dar şi de a creşte interesul tinerilor pentru profesiile medicale“, invită organizatorii.
Pe aceeaşi temă:
Om de ştiinţă britanic care ia 100 de medicamente zilnic: "Voi trăi 150 de ani"