Video Construcțiile ilegale, binecuvântate de Teodosie, arse în incendiile de la Arhiepiscopia Tomisului VIDEO

0
Publicat:

Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, s-a confruntat cu incendii care au produs pagube materiale și omenești. Toate au izbucnit la construcții ridicate fără nicio autorizație din partea statului, dar cu binecuvântare din partea ierarhului în conflict constant cu legea.

Incendii în Arhiepiscopia Tomisului - colaj foto
Incendii în Arhiepiscopia Tomisului - colaj foto

În noaptea de 15/16 octombrie 2022, mansarda Palatului Arhiepiscopal din Constanța, o clădire monument istoric, a fost distrusă de un incendiu izbucnit, spun pompierii, de la o lumânare aprinsă și nesupravegheată. Mansarda era compartimentată în garsoniere-chilii locuite de călugării care slujesc la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, de alături. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea susține că Arhiepiscopia nu avea nevoie de autorizație de securitate la incendiu deoarece clădirea este construită în anul 1932. Tot ISU spune că nici pentru modificările făcute după anul 2000 la mansarda Palatului Arhiepiscopal, clericii nu aveau nevoie de autorizație ISU. 

Incendiu la Palatul Arhiepiscopal Tomis FOTO: Adevărul
Incendiu la Palatul Arhiepiscopal Tomis FOTO: Adevărul

„În acest moment, având în vedere faptul că destinația este aceeași, precum si funcțiunile Palatului Arhiepiscopal Tomis, cât și a legislației în vigoare, acesta nu necesita autorizație de securitate la incendiu”, transmite ISU.

Conform unor surse din Primăria Constanța, lucrările efectuate la mansarda Palatului Arhiepiscopal nu au autorizație de construire. 

Legislația prevede expres că, înainte de a începe orice lucrare, beneficiarul trebuie să solicite un aviz de securitate la incendiu necesară obținerii autorizației de construire. La finalizarea lucrărilor, pentru recepția finală, ISU emite o autorizație de securitate la incendiu doar după ce verifică la fața locului dacă acea structură realizată respectă toate elementele de siguranță. 

În România, însă, construcțiile se ridică și se modifică sub nasul autorităților, care se ascund în spatele legii invocându-și „rolul limitat“ în îndreptarea acestor nereguli, ce pot fi eliminate încă de la început. 

„Ctitorul“ ÎPS Teodosie - în eparhia căruia se construiesc mănăstiri fără autorizație, chiar în zone protejate - s-a rezumat în a declara că-i mulțumește lui Dumnezeu pentru că nu a fost nimeni rănit. „Pagubele sunt însemnate din punct de vedere material. Nu putem face o estimare acum”, spune Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopie Tomisului. 

Poliția Constanța a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă. 

Foc în timpul Liturghiei

În ultimii ani, mai multe lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Tomisului au suferit distrugeri cauzate de incendii. În toate cazurile, instituțiile statului au constatat nereguli în ceea ce privește autorizarea și securitatea la incendiu.

Duminică, 28 august 2022, în timpul Liturghiei, biserica improvizată din cartierul Tomis Plus (municipiul Constanța) a luat foc. Zeci de credincioși, printre care mulți copii, au reușit să se autoevacueze înainte ca flăcările să mistuie tot lăcașul. Focul a afectat și 11 apartamente ale unui bloc din vecinătatea bisericii. Preoții slujeau în acel cort de lemn de zece ani și nu aveau nici un fel de aviz ISU sau vreo autorizație de la Primărie.

Incendiu la biserica din cartierul Tomis Plus FOTO: Călin Gavrilaș
Incendiu la biserica din cartierul Tomis Plus FOTO: Călin Gavrilaș

În acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat că a început o cercetare penală in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ISU Dobrogea a comunicat faptul că, în anul 2017, o echipă de control a efectuat o verificare la acea biserică. „Pentru deficiențele constatate, preotul paroh a fost sancționat cu nouă avertismente”, spun pompierii.

Conform legislației românești, înainte de a începe o construcție, beneficiarul trebuie să solicite un aviz de securitate la incendiu, apoi, la finalizarea lucrărilor ISU emite o autorizație de securitate la incendiu după ce verifică la fața locului dacă acea clădire respectă toate elementele de siguranță.

Călugăr mort din cauza unui incendiu

Pe 6 mai 2021, un incendiu izbucnea la mănăstirea „Sfântul Gheorghe” situată între localitățile Topalu și Tichilești, județul Constanța. O butelie a explodat într-o anexă, iar doi călugări (45 și 50 de ani) au suferit arsuri grave.

După două zile de la tragedie, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, i-a transportat în regim de urgență la un spital din Germania, starea lor fiind gravă.

După 12 zile de agonie, pe 18 mai 2021, ieromonahul Iradion Grosu, una dintre victimele incendiului de la Topalu, a murit pe patul de spital. Călugărul a fost repatriat și înmormântat la mănăstirea Dervent.

Și în acest caz, mănăstirea funcționa fără nici un fel de autorizație emisă de administrația locală. Primăria Topalu susține că nu a primit vreo solicitare din partea călugărilor sau Arhiepiscopiei Tomisului pentru a autoriza vreo construcție sau funcționare a lăcașului de cult.

Mănăstiri căzute pradă flăcărilor

În ultimii trei ani, focul a afectat grav și alte trei mănăstiri din județul Constanța, două dintre ele făcând parte din Arhiepiscopia Tomisului.

La 12 martie 2019, acoperișul și etajele superioare ale chiliilor mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, au fost distruse de un incendiu. ISU Dobrogea a amendat mănăstirea cu 5.000 de lei pentru că nu a solicitat aviz/autorizație de securitate la incendiu la momentul începerii construcției.

Incendiu la chiliile mănăstirii din localitatea 23 August FOTO: ISU
Incendiu la chiliile mănăstirii din localitatea 23 August FOTO: ISU

La 3 octombrie 2019, biserica mănăstirii „Sfântul Filip” (comuna Adamclisi) a fost mistuită de flăcări. Cinci ore s-au luptat pompierii să stingă incendiul izbucnit la lăcașul construit fără autorizație și care prezenta improvizații la sistemul de alimentare cu energie electrică. De altfel, cauza izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric. Biserica a ars în proporție de 80%, doar subsolul fiind salvat. În urma verificărilor efectuate, ISU Dobrogea aplicat o amendă în valoare de 500 lei pentru exploatarea instalației electrice cu improvizații.

Incendiu la mănăstirea Sf. Filip - captură foto
Incendiu la mănăstirea Sf. Filip - captură foto

La 20 octombrie 2021, o mănăstire situată la Agigea, pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, a fost afectată de un incendiu. Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” aparține de Mitropolia Slătioara din Suceava, unde este sediul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. În acest caz, un bătrân a recunoscut că a dat foc intenționat din dorința de a se răzbuna pe stareț. Omul a spus că mai-marele așezământului monahal s-a rugat de el timp de cinci ani să vină să se alăture obștii de călugări, promițându-i că va avea grijă de el până la moarte. După un an, starețul i-ar fi spus să plece din mănăstire.

Incendii majore la instituții religioase

Arhiepiscopia Tomisului nu este singura eparhie a Bisericii Ortodoxe Române care trece prin astfel de incendii, dar este cea unde se petrec cele mai multe incendii, la nivel național.

La 11 iunie 2008, o lume întreagă vedea în direct cum focul distruge turnul Bisericii Evanghelice din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. Biserica este un monument istoric din secolul XIV, având cel mai înalt turn din Transilvania. În anul 2012, autoritățile și comunitatea religioasă au reușit să repare turnul care a devenit acum un punct de atracție pentru turiștii care vor să admire de la 75 de metri înălțime orașul.

Incendiu la turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița - ARHIVA FOTO
Incendiu la turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița - ARHIVA FOTO

La 8 ianuarie 2015, sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost distrus de un incendiu, imediat după Bobotează. În acea clădire funcționa și Seminarul Teologic „Mitropolit Dosoftei”, 50 de elevi și cadre didactice au fost evacuate la timp. Incendiul putea pune în pericol și mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, dar pompierii ISU au reușit să localizeze flăcările deși hidranții erau înghețați.

La 25 august 2018, Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea (clădire ce datează de la începutul anilor 1900) a fost afectat de un incendiu propagat la nivelul acoperișului. Peste 100 de pompieri s-au luptat cu flăcările timp de mai bine de trei ore.

Complexul monahal și turistic de la Dorna Arini - SURSA Arhiva Adevărul
Complexul monahal și turistic de la Dorna Arini - SURSA Arhiva Adevărul

Chiar și ctitoria de la Dorna Arini (Suceava) a arhiepiscopului Teodosie nu a fost ferită de foc. La 7 septembrie 2015, un incendiu a afectat două chilii, iar un călugăr bătrân a suferit arsuri. La acea vreme, pompierii ISU Suceava au anunțat că așezământul monahal ridicat pe pământul părinților ierarhului de la Tomis nu are avizul de securitate la incendii, fiind amendat în mai multe rânduri. 

Pe plan internațional, celebra Catedrală Notre-Dame de Paris a fost mistuită de foc la 15 aprilie 2019. Franța lucrează acum la refacerea edificiului-simbol pentru a-l redeschide în 2024, când va găzdui Jocurile Olimpice de vară. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite